Despre sensuri pe care (nu) le căutăm

Găsesc un soi de voluptate în suferință. O adulmec subliminal de dinainte, toate simțurile mi se amplifică. Văd în culori mai puternice, aproape nepământești, aud mai mult decât clar, aud profund, iar mirosul… simt toate aromele naturii ca o explozie de bine care-mi inundă efectiv corpul. Ca și când brusc

Pe Cale

Am 40 de ani. Din ăștia 40, vreo 25 sunt pe Cale. Sau pe calea Căii. În primii am bâjbâit. Eram doar un copil. Un copil nevinovat cu o viață incomodă. Sau, nu știu, poate că toate viețile sunt incomode în felul lor. Poate că lucrurile pot fi descrise altfel.

Libertatea mea se încheie acolo unde începe libertatea ta

Libertatea mea se încheie acolo unde periclitează libertatea altuia. Sau siguranța ori integritatea altora. Da? Asta trebuie să știe toată lumea. Dar din păcate lumea nu știe sau nu vrea să înțeleagă asta. Astea deocamdată sunt niște vorbe abstracte. Deobicei folosite în scris cu ghilimele atunci când vrem să ne

Timp avem

Nu știu exact în ce fază sunteți. Nu v-am luat pulsul de ceva vreme. Dar mă gândesc la voi, să știți. Eu sper că lucrurile s-au mai așezat acolo, înăuntru. Cam ăsta este traseul, în general. Negi, te revolți, lupți, apoi integrezi și vine ceva ce seamănă cu un fel