Imi asum ceea ce nu sunt, motiv pentru care, repet ca nu imi dau cu parerea despre ce si cum anume “ar trebui”.
“Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat sâmbătă un mesaj de compasiune în urma incendiului de la Clubul Colectivdin Capitală, îndemnând la unirea rugăciunii cu fapta milostivă pentru cei aflaţi în suferinţă. De asemenea, acesta solicită parohiilor din Bucureşti cărora aparţin tinerii decedaţi sau cei afectaţi de arsuri să ajute spiritual şi material familiile îndoliate şi familiile celor aflaţi în spitale.
”Cu multă tristeţe am aflat de tragedia provocată de un incendiu la Clubul Colectivdin Bucureşti în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 27 de persoane, peste 160 au fost rănite, dintre care 146 au fost internate în 12 spitale din capitală. În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi sau aflaţi în spitale, adresăm acestora cuvânt părintesc de compasiune şi de alinare sufletească. Suntem alături de cei aflaţi în suferinţă pe patul de spital şi ne rugăm lui Dumnezeu pentru alinarea durerilor şi vindecarea lor”, transmite Patriarhul.De asemenea, acesta solicită parohiilor din Bucureşti cărora aparţin tinerii decedaţi sau cei afectaţi de arsuri să ajute spiritual şi material familiile îndoliate şi familiile celor aflaţi în spitale.