Sharing is caring!

 

Lumea cumpără o grămadă de alimente cu denumiri ciudate, care nu cresc pe pământurile natale. Cu cât sunt mai scumpe, cu atât sunt mai apetisante. Dacă vin și în ambalaje minuscule, deja sunt must-have-uri. Au citit pe facebook că fix acelea, consumate regulat, vindecă de cancer și alte boli grave.Lumea iese în natură, din ce în ce mai mult. Pe biciclete, trotinete și alte chestii cu roți. Mișcarea e sănătoasă, trebuie făcută. Bicicleta – de preferat să fie ceva mai scumpă decât o mașină second-hand, și neapărat colorată pastel. Iar la mână trebuie atașat un dispozitiv care să calculeze caloriile consumate, și alte chestii. Totul trebuie contorizat și calculat. Nicio mișcare în minus, dar mai ales niciuna în plus.

Lumea vorbește deschis despre importanța iubirii necondiționate, a gândirii pozitive. În general din tastatură. La confortul din casa securizată cu ușă blindată, cu trei dispozitive de blocare. Trăim totuși, într-o lume rea. Mai nou trebuie să ne temem și de refugiați (parcă nu erau suficienți hoții și violatorii noștri), o adunătură de criminali ordinari care vin să ne pângărească viețile civilizate, pline de iubire concetățenească.
Nu-nu, lumea nu urăște alte neamuri, da-de-unde, lumea este pur și simplu expertă în iubire, și se luptă cu întunericul. 
Întunericul este o entitate sofisticată de culoare neagră, expertă în arte marțiale și alte lupte drepte sau mai puțin drepte. În lupta cu sabia pare să fie vulnerabil, motiv pentru care lumea iubitoare petrece timp considerabil învățând să mânuiască săbii de lumină.
De asemenea, lumea, în necondiționata (de-acum) iubire, petrece o altă bună bucată de timp – punctând greșelile altora. Nu de alta, dar să se înțeleagă corect diferența dintre iubire și neiubire, corect-greșit, lumină-întuneric.  La care lumea este expertă.

Lumea meditează. Cu burta plină, balonată, dar nu-i stres, că pentru asta s-au inventat suplimentele alimentare pentru digestie, diureză, eliminarea țesutului adipos, suplimentarea de C, D, E, B……
Lumea meditează vizualizând forme. Forme care-i satisfac nevoi imediate ale corpului. Da, dar sunt forme de lumină, e altă treabă aici.

Lumea practică iertarea și eliberarea de poverile trecutului. Un trecut negru, sumbru, ordinar. Bine c-au aflat că pot scăpa de el. Delete, mother-fucker.  Te-am iertat și-acum dispari din calea mea. Nu-mi eclipsa lumina.

Lumea a descoperit spiritul. Și de-acum vrea să dea mâna cu el. Tot ce-i omenesc repugnă, bleax, caca.

 

”Dezgustul în fața realităţii însoţeşte întotdeauna iubirea pentru vise:
Quam soniel tellus dam cacli auspicio! spune un celebru mistic
literalmente: „Cât de urât devine pământul când privesc cerul!” Cum
adică! Ochiul tău rătăcind în spaţiu murdăreşte pământul, doica ta!’ Dar
ce este pământul dacă nu un astru al cerului? Pentru că te poartă, e
murdar? Dar, dacă te-ai muta pe soare, dezgustul tău ar mânji curând şi
soarele! Cerul ar fi mai curat dacă ar fi gol·? Şi nu e minunat să-l contempli
pentru că ziua dă lumina, iar noaptea străluceşte de multitudinea
pământurilor şi a sorilor? Cum, pământul splendid, pământul cu oceanele
imense, plin de copaci şi flori se transformă pentru tine în gunoi pentru
că ai vrea tu să te azvârli în gol? Nu e nevoie să te deplasezi numai pentru
atât, crede-mă! golul e în mintea şi inima ta! ”

         Eliphas Levi – ”Marele Arcan sau Ocultismul revelat” 
 
 
Mâncatul sănătos este esențial. Dar, întotdeauna rodul pământului pe care te-ai născut tu, acela este leac de vindecare pentru corpul tău. E o chestie de genetică. În genele tale există informație din moși-strămoși. Iar strămoșii tăi nu mâncau quinoa, mâncau păsulă și crumpi. 
 
Mișcarea este esențială în toate procesele metabolice, și este de admirat efortul omului de a-și întreține mintea sănătoasă într-un corp sănătos și vice-versa, dar contactul cu pământul pare să fie ignorat. Mersul pe jos, contactul cu pământul, împământarea. Astea nu-s practici old-fashioned. Sunt rețete eterne pentru longevitate. Pentru tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.  De preferat fără tălpi de cauciuc, orice marcă ar purta acel cauciuc.
 
Iubirea, iertarea, gândirea pozitivă. Meditația. Bune, bune teorii. Păcat că dorim să le experimentăm tot prin prisma unui etern antagonism. De ce trebuie mereu să fie ceva împotriva a altceva? Bun-rău, corect-greșit, frumos-urât, iubire-ură, lumină-întuneric. Și totuși lumina este observabilă doar prin prisma umbrelor care o complimentează. Sunt complementare, nu antagonice. Atunci când privești o fotografie, formele pot fi văzute și admirate prin prisma uniunii fertile dintre lumină și întuneric. Altfel n-ai vedea nimic. Umbrele nu te urâțesc, ci pun în valoare forme armonioase.
… Iar întunericul n-a fost încă răpus de vreo sabie, fie ea și ”de lumină”. Din practica cotidiană, însă, se pare că de câte ori aprinzi lumina, întunericul dispare. Nu oricum, ci se metamorfozează în lumină. Căci el, întunericul nu iese pe niciunde. Aceeași încăpere este acum în întuneric și-n clipa următoare în lumină. Același aer, aceeași structură moleculară. 
Meditația este bună. Nu, este minunată. Dar doar în condițiile în care are legătură cu fondul. Căutând forma, se numește întărire a rețelelor neuronale de care de fapt, dorești să te descotorosești. Nu-ți eluda emoția, căutând forme care să-ți vindece patternuri defectuoase pe la spate. Nu așa merge treaba. Caută emoția. Asumă-ți-o. Joacă-te cu ea. Updateaz-o. Aliază-te cu ea, că-i a ta. 
Nu practica iertarea ca pe-o obligație. Nu te obligă nimeni la nimic. Este ok să simți tot ce simți. Cine a zis că e corect doar într-un fel, nu a luat în calcul că noțiunea de corect-greșit este una relativă.
Nimic forțat nu duce la ceva bun.  
Plus că iertarea este percepută de majoritatea dintre noi într-un fel eronat. Din întâmplările copilăriei am rămas cu impresia că iertarea e o chestie pe care o pecetluiești cu pupături și declarații care-ți contrazic sentimentele.
Nu declarația este importantă, ci binele interior. Transformarea emoției dizarmonioase. Dezlegarea de om sau de eveniment. Eliberarea. Înțelegerea că tu poți fi bine punct. Fără niciun ”dacă”. ”Dacă” și cu ”Parcă” sunt inamicii tăi. Nimeni altcineva. 
Atunci când reușești să-ți vezi binele nesprijinit de acțiunile oricui altcineva, abia atunci poți începe să te gândești la iertare. Dar atunci deja știi că nu ai pe cine – de ce – să ierți. 
Tot pe-atunci realizezi că tu nu ești ceea ce credeai că ești. Adică nu, nu ești buricul pământului, deși părea atât de verosimil până acum.  
 

Și mai afli că ești om-natură. Tu, natura, semenii tăi, animalele, totul este o țesătură vie, un organism complex, din care tu-celula poți alege să fii orice dorești să fii: una a sistemului imunitar, una canceroasă, tu alegi. Prin prisma propriilor procese interne. Ești o celulă stem la bază. Din toate punctele de vedere, pe toate planurile, direcția este dată de procesele interioare. Care procese nu au legătură cu forma, ci întotdeauna se bazează pe conținut. Fiecare conținut armonios creează forme în consecință.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.