Sharing is caring!

Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..

Când eram mai mică mă întrebam cum o fi dacă am putea avea acces la toate gândurile oamenilor din lumea asta.
Pe vremea când aveam această năstrușnică întrebare-năzuință nu existau telefoane mobile, nici rețele de socializare (știu, nu te așteptai la asta de la mine, o așa de tânără și frumoasă tipă, mulțumesc)

Abia mai târziu aveam să constat că această chestiune implică niște neplăceri destul de importante. 
Ceea ce mă duce cu gândul la foarte înțeleapta cugetare care te avertizează să ai grijă ce-ți dorești, că ți se poate îndeplini.


Mie mi s-a îndeplinit această dorință, și uneori îmi vine să strig în zare: Îmi retrag dorința! Îmi retrag întrebarea! Retrag tot, retrag și virgulele, și alineatul!!!!

Eram pe cale să mi le retrag încă de la primele legături pe care începusem să le fac privind omul cu ochi pătrunzător. Adică să-i întrevăd lumea interioară din posturile corporale, din expresii și microexpresii, din dialectica sa.
Pe sistemul ”nemulțumitului i se ia darul și poate-l mai vrea vrodată”, am învățat să ființez cu acest dar, folosindu-l doar acolo unde aveam un interes arzător.
Oricum, această abilitate personală nu este una pe care să o poți afișa vădit. Nici în perioada aceea, nici în zilele noastre. Omul se inclavează, nu dorește, nu acceptă să fie descoperit decât în măsura cu care este dispus el, restul trebuie să rămână doar al său. Numai în măsura în care-i dezvălui din el ceva care-i flatează persona, doar așa te poate ierta omul că-i pătrunzi dincolo de zidul ce-i desparte interiorul de exterior.
Am învățat să am grijă să-i răspund omului în funcție de vorbele sale, aproape niciodată în funcție de gândurile sale din spatele vorbelor, oricât de tare ar striga ele.

Anii au trecut, și am ajuns să fim interconectați nu doar ca o idee abstractă, ci fizic, prin tehnologie.
E suficient să deschizi rețelele de socializare, la care ai acces de pe orice dispozitiv, chiar și de pe banalul ceas – și bum! mormanele de gânduri, preocupări, emoții ale omenirii. Toate sunt acolo. La grămadă, se-nvălmășesc unele peste altele, fiecare pe tonul ei, pe mii și mii de voci interioare dezvăluite Totului.
Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..
Cuvinte, atât de multe cuvinte, simboluri ale universurilor interioare, ale felurilor omului de a se raporta la țesătura asta infinită de universuri, de a se integra în ea, de a ființa.
Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..
În funcție de distanța de la care privești totul, vezi diverse fațete, vezi aproape-întregul, vezi detalii sau câte un ansamblu de amănunte. 

Foarte puțini par interesați să modifice vreodată unghiul din care-și propagă inspirațiile și expirațiile.

Pe inspir aduni în tine, pe expir emani din tine.  
Aduni în tine părți dintr-un amalgam de universuri interioare, căci grupul restrâns pe care te focusezi inspiră și expiră la rândul său alte emanații, iar pe expir răspândești în toate colțurile lumii. Unii te inspiră direct, ca pe-o doză uzuală, alții indirect, prin alte expiruri.

Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..
Foarte puțini par conștienți de reverberația propriilor emanații. Și de efectul produs în Tot de propriile contribuții aduse unui fel de zum sau altul.
Este o masă de zumuri care se revoltă constant de zumul ăla grosier, afon, apăsător. se miră, se crucesc, se scârbesc,  se strâmbă oripilați, dau cu pumnii-n el, îl arată lumii – alte zumuri, multe zumuri, la fel de îngrețoșate, la fel de surprinse de urâțenia Totului format de zumurile lor împreună.

Este un subiectivism care acaparează, încorsetează, limitează viziunea, o îngustează, pune blur pe tot ce depășește unghiul de focusare.
Nici prin gând nu-i trece omului că a contribuit activ la zumul ăla grosier pe care-l blamează, și-l blamează, și-l blamează……
Foarte mulți sunt preocupați de acest Tot doar în măsura în care ei, personal – beneficiază. Adică ce am eu de acolo? Nevoile mele cum sunt satisfăcute? 
În ce zonă trăiesc? Ce vecini am? Ce colegi de lucru am? O pot freca în țeastă liniștit, sau mă f…te ăla și ăla? În ce țară trăiesc? 
Propriile responsabilități au tendința să fie omise. Las’ că nu se vede. Las’ că nu se face primăvară cu o floare. Las’  că merge și așa. Las’ că nu-i bai. Las’ că doar nu stă lumea-n loc cu mine.
Las’

Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..
Lumea e preocupată de lume. În ce căcat de lume trăiesc? Ce zice lumea? Ce lume rea….. Ce sistem imbecil…… Ce oameni retardați…… 
Propria persoană este exclusă de fiecare dată, printr-un sistem de omisiune automat, dat de o inerție inerentă a sistemelor cognitive.
Ca și când întregul ar fi format din orice, mai puțin din fiecare individ, inclusiv el însuși. O încrengătură de Euri, o țesătură deasă, cu ochiuri mici, fiecare ochi fiind câte un Eu.

Fiecare e-n filmul lui, un film care rulează automat, omului îi place să creadă despre sine că-i imprevizibil, original, deosebit, lucid, prezent.
În general, el este un prizonier într-un film care rulează cu, sau fără luciditatea sa.

Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..
Deschid facebook, zi de zi, și-mi beau cafeaua privind țesătura. Totul – format din multe, multe zumzeturi individuale.
Le-am împărțit în capul meu pe categorii de automatisme. Nu pe categorii de interese, omul jonglează printre seturi de interese – cu aceleași mecanisme cognitive. Că vorbește despre flori, filme sau băieți, melodii sau cântăreți. 
Sunt exaltații, care reprimă mult și colecționează etichete cu care aruncă-n toate zările, le-ndeasă, le bagă cu de-a sila, le-ntorc pe toate părțile, ei trebuie să salveze lumea de la decădere, aceștia sunt experți în aruncat dintr-un șut rapid sub preș, pe sub frunze moarte și printre ascunzișuri întunecate – tot ce nu strălucește. Sunt în stare să facă din rahat bici, și să biciuie tot, tot în jur cu lecții de exaltare. Vor să repare tot ce nu sclipește conform targeturilor lor. Aceștia invadează alte zumuri, le aplică corecții, dau palme, pumni, picioare, dau din coate, dar totul într-o aură de lumină, și asta scuză tot, lumina trebuie răspândită, îndesată, e vital să fie lumină.
Fără nicio excepție, fiecare în parte are sistematic momente de răbufniri necontrolate, obscure, ca niște tenebre ce zvâcnesc, țâșnesc dintr-o dată dintr-o închisoare de maximă siguranță a propriului Eu în care au fost aruncate prizoniere, ținute-n beznă, împinse tot mai jos, tot mai adânc, înmulțite cu timpul, înghesuite. Zona inconștientului le găzduiește, le primește cu brațele deschise, e loc bun de adăpost, dar niciodată de stagnare. Tot ce-i acolo fermentează, lucrează neobosit, întunericul nu ia vederea decât în zona conștientă, inconștientul se construiește pe umbrele astea, ochii interiori văd alte spectre, văd, totul se vede, totul există. 
Fiecare răbufnire necontrolată e aruncată repede, dintr-un șut abil, la loc sub preș. Cine, eu?
Totul e divin în lumea mea, totul e roz, totul e iubire. Nu contează de ce, dacă totul e divin în lumea sa – simte nevoia să corecteze totul, să ascundă, să admonesteze un întuneric care face parte din același tot, care este divin, perfect, iubire, bule de iubire…..

Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..
Sunt cârcotașii, veșnic critici, veșnic nemulțumiți, veșnic apăsați de greutatea vieții, a prostiei, a corupției morale și spirituale a unei societăți depravate. Ochesc din prima orice pată, orice virgulă, orice respirație nelalocul ei, și dac-ar fi la locul ei, ei sunt convinși că cine i-a stabilit locul a fost un retardat, ei știu mai bine locurile fiecărui concept, fiecărui fapt, fiecărui cuvânt. Își deschid tolbele Eului și toarnă…. toarnă….. toarnă….. ăla a greșit acolo, aia s-a-mpiedicat acolo, ăia au stricat acolo, acolo trebuia așa, dincolo trebuia invers, totul trebuia invers, e in-vers! Ăla-i prost, ăla-i rău, ăla-i corupt, ăla-i penal. Toți sunt niște curve incompetente. Totul este greșit.  
Nu el, el nu, el e singurul în stare să descâlcească tâlcurile ascunse, să depisteze mizeria, necinstea, eroarea. Totul este o mare eroare, iar el este atât de deștept încât înțelege tot. Toți sunt de vină, Totul este un mare și împuțit căcat, dar el personal nu face parte din acest Tot, decât ca parte vătămată. responsabilitățile revin Totului, anumitor părți din acest Tot, acele părți pe care s-a obișnuit să le privească impersonal. Nu sunt Euri ca și el, sunt ”ăia de la guvern”, ”ăia de la instituția x”, ”ăia de pe stradă”, ”ăia care pupă moaște”, ”ăia care  …..”
Impersonal. Totul este impersonal, deși atacă într-un mod totalmente personal, persoane. Atacă. Pizmuiesc, critică, batjocoresc, înjură, condamnă, blesteamă. Aportul lor în țesătura Totului nu se pune. Alții sunt de vină, n-au ce să facă mai mult, într-o lume rea trebuie să fii rău ca să supraviețuiești. Într-un sistem corupt, trebuie să dai din coate ca să răzbești. Nu poți fii tu singurul corect, competent, util. Blamând un Tot depravat, toți îl construiesc ochi cu ochi. 
Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..
Sunt victimele congenitale, apoi. Euri prea bune pentru lumea asta, prea naive, prea proaste, prea corecte, prea nefericite. Totul în jurul lor de clatină, se destramă, se repliază apoi în mii de forme ale dezastrului personal, pentru a-i răni din nou, și din nou. Și din nou. Bine-nțeles, pentru că ei sunt cu adevărat prea buni. Totul este împărțit în bun și rău, dar bunătatea este rară și mereu călcată-n picioare. El, el este bun, el este prea bun, și asta doare, doare foarte tare. Totul doare. Deși Totul nu există, de fapt, pentru că este greu de imaginat așa ceva când centrul de focusare este concentrat cu atâta cerbicie pe un unic punct. Un punctuleț. Cântarul. Cât dă el, ce primește-n schimb. El a dat mai mult. Și-ar fi dat și mai mult dacă primea. Dar n-a primit. Niciodată nu primește. E fentat la cântar.
Bine-nțeles că lumea este rea pentru că este invidioasă și hapsână. Lumea nu știe să aprecieze valoarea unui suflet sângerând, și lumea nu te vrea decât când ajuți, apoi ești aruncat la gunoi, când tu ești jos nimeni nu te ridică. Într-o nefastă și greu de dedus consecință, el e mereu jos. Prăbușit. Dărâmat. Nedreptățit. 
Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..
Mai sunt iluminații. Un fel de exaltați, dar detașați, tinzând spre nemișcare, în timp ce-și consumă cantități considerabile de energie în demonstrații de …. iluminare practică. ABC-ul iluminării. Totul este ireal, why borther? N-am emoții, detașarea rules, n-am gânduri, mintea sucks, fui, caca, mintea e dușmanul, inamicul, distrugătorul, bau-bau, egoul trebuie ucis, i-am crăpat capul, detașare, eliberare….. Nu pierd nicioocazie de a-ți da peste bot cu faptul că, de fapt, totul este ireal, și că, odată trezit, bine-nțeles după ce-ți masacrezi egoul – gata, ești boss de boss, ești conectat la sinele tău super-înalt și nicio problemuță nu-ți mai bântuie existența. Doamne ferește, problemuțe? Niciodată, ei se contrează pe unde nici nu te-aștepți – din pură înțelepciune, cu detașarea pe ei, ei sunt învățători la ăștia mai nefericiții, adormiții. La fel de intruzivi, la fel de abuzivi, nu se-ntreabă nicio clipă de ce, în trezvia lor, în detașarea lor, în infinita înțelepciune care îi personifică – ei totuși trag de adormiți, poartă discuții, argumentează, explică, se dau cu fundurile detașate de pământ.

Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..



Niciun întreg nu poate fi format decât din părți, dar părțile acestui Tot sunt atât de prinse în propriile filme, încât se percep mereu disociat. 
Prea puțini sunt dispuși să admită că zumul ăsta afon are legătură și cu contribuția lor personală, cu zumurile lor. Cu felul în care gândesc, simt, acționează și ei în toată această încrengătură de euri. De la cel mai banal până la cel mai important act din viața lor. 
Dar în special cu cele banale.
Momentele acelea când scuipi pe stradă că nu te vede nimeni, când arunci coaja de banană că-i noapte și n-ai chef să cauți un coș, când întârzii la lucru și te doare-n cur că alții așteaptă după tine, când faci un lucru de mântuială și zici ”dă-l în pana mea, că la câți bani primesc, oricum e prea bine”, când refuzi să pui mâna s-ajuți, spunându-ți plin de convingere că nici pe tine nu te-ajută nimeni, când îți bârfești prietenii, colegii, șefii, subalternii, îi porcăiești de nu-i mai spală nici Mediterana, când critici, judeci, acuzi pentru a-ți demonstra cât ești tu de deștept, când visezi la cai verzi pe pereți, dar în loc să pui mâna să ți-i pictezi, sau să ți-i sculptezi, să ți-i confecționezi din hârtie creponată măcar – ridici din umeri, nu-i treaba ta, e treaba altora, care, evident, n-o fac, când aștepți să-ți pice din cer, din pământ, din piatră-seacă fix în gură, dar să fie cu țintă, să nu trebuiască nici să miști nici să caști mai tare, când stai ca un nesimțit în colțul tău, comod, și-arunci cu praștia-n zare, pentru că poți, și pentru că nu-ți convine ce vezi.

Imaginează-ți o lume formată din milioane de indivizi fix ca tine. 
Care, fix ca tine, așteaptă o schimbare. 
Care să pornească de la alții.

Zum-zum-zum-zum…… zum-zum-zum-zum…… bum-bum-bum-bum……. zuuummmmm ……….. zzzzzzzzzuuuuuuuuummmmmmmmmm…… buuuuuuummmmmmmmm………..

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.