Sharing is caring!

Viața este atât de frumoasă încât uneori doare. Doare de fiecare dată când mintea nu cuprinde tot sensul, sau măcar frânturi din sens, și doare mai ales când sufletul se-nchide-ntr-un autism autoindus, lăsând-o doar pe cocoana rațiune să guverneze. Ne facem doctori că sună important, sau ne facem măcelari că suntem din familie de măcelari, sau ne facem ceva pentru că se câștigă bine, sau pentru că asta vrea mama, sau tata, nu ce ne place nouă, că din ce ne place nouă nu se trăiește onorabil, sau aia nu e meserie, sau pur și simplu nu avem voie să decidem ce ne place, pentru că ei știu mai bine. 

Despre har

Datorită felului în care am scris de câteva ori despre Biserică, și a poziției mele ferme în astfel de discuții, a rezultat cumva că aș fi o ortodoxă practicantă, ba chiar vreo fiică de preot, dacă nu cumva fac cu juma de normă PR pe la BOR.

Nu sunt nici una, nici alta
Ultima mea discuție cu un părinte a fost undeva anul trecut, dacă nu cumva acum doi ani, chiar pe vremea asta. Aveam nevoie de duhovnic. Mă simțeam fărâmițată pe dinăuntru, și aveam nevoie să mă adun cumva. L-am căutat pe părintele care altă dată m-a îndrumat și mi-a facilitat întâlnirea cu un călugăr de pe muntele Athos. Serafim. Bătrânul cu miros de mir care te pătrunde cu gândul lui unde crezi că ești singur cuc, și te-ntoarce pe de-a-n-doaselea chiar și numai tăcând. Serafim cel temut de pioasele practicante, ce s-au îngrozit văzându-mă-n blugii mei țigaretă, așteptând să intru la el, și m-au îmbrobodit degrabă cu un batic gros, și mi-au dat și-o fustă de stofă în care aș fi intrat de două ori și-ar mai fi rămas de-un tiv. Serafim cel temut care mi-a nimicit toate temerile de-un Dumnezeu ipocrit. Serafim cel care mi-a zis ”Du-te fata mea-n pace, că Dumnezeu te iubește nespus”, și-a refuzat să-mi dea canoane, ci numai o cruciuliță mi-a dat cadou, să am și eu pecetea lui Dumnezeu, să-mi fie ancoră de siguranță că sunt iubită. Serafim cel care n-a vrut bani de la mine, nici măcar simbolic, ba chiar mi-a zis că el ar trebui să-mi dea, că știe cât de greu îmi e, deși eu nu i-am zis nimic. Serafim cel văzător în duh, cel care mi-a zis să mă întorc la el, dar apoi s-a contrazis el pe el, zicând – ”cum, nu cred că nu mai ne vedem, fata va veni, știu sigur, bine, cum vrea Dumnezeu. De-i de-ajuns odată, odată să fie. Nu ne mai vedem, Andree, dar tu să mergi liniștită, că Dumnezeu te are-n grijă, nu ești singură. Și io te voi binecuvânta în rugăciunile mele. Serafim de la care am plecat ușoară ca un fulg, deși plecasem ca plumbul spre el.
Când iară m-am îngreunat ca plumbul, m-am dus să caut alinare. Serafim e pe muntele sfânt, dar merg la părintele. Părintele, ușor iritat, îmi face sec o binecuvântare, și, la fel ca data trecută, pare să-și ferească corpul de ceva din mine. Îmi evită privirea, și pare să se lupte cu ceva invizibil, ce-l deranjează-n aer. Îl întreb de Serafim, și-mi zice că nu prea mai vine, eu insist, poate că nu-și aduce aminte, dar eu am fost odată la el, și mi-a făcut mult bine, tare, tare mult mi-aș dori să-l mai văd măcar odată, și-mi aruncă direct enervat că trebuia să-i ascult sfaturile atunci, acum poate-i prea târziu. Mi se oprește mintea-n loc, și tac un minut legat, privindu-l nedumerită. În ce filme rulezi, prietene, mă-ntreb în timp ce scanez omul dintr-un reflex vechi. Îi spun că nu e vorba de neascultare, și că mi-aș fi dorit doar să mai fiu în prezența lui odată, dar el e-n filmul lui, cu îngeri și draci, cu bine și rău, cu cine-mai-știe ce, așa că-i fac plăcerea și plec.  Îmi spune că mă mai așteaptă, la spovedanie, că duhovnicul nu se schimbă ca șosetele, și mă-ntreb care parte n-a-nțeles-o din ”ești greu de găsit”, plus nerostitul ”pari indisponibil, ba chiar enervat”.
Am plecat greoaie de la el, și în drum spre casă încercam să mă liniștesc, spunându-mi că la fel de om ca mine e și el, omul cu sutană, să nu mă agăț de neputința lui de moment.
Nu m-am agățat, dar nici nu am mai străbătut biserica dincolo de limita altarului. 
Poate că avea dreptate-n viziunea lui, poate că viziunea lui era mai cuprinzătoare decât a mea, cine știe? Dar dac-a fost așa, el nu m-a ajutat cu nimic, atunci când eu am căutat ajutor, ci mi-a dat un sfânt șut direct în profanul dos.
Ba, am mai fost odată, în vara asta, prietena mea se căsătorea, și avea nevoie de o adeverință de botez de la catedrală, că acolo a fost botezată. M-am dus eu, că-i lângă mine. Am avut aceeași experiență. Un părinte de servici iritat și arogant, angajat într-o luptă teribilă cu sine, că-i vedeam străduința și neputința de a vorbi civilizat. Mi-a spus că e perioada concediilor, și el singur le face pe toate, deci va trebui să aștept câteva zile, să caute în arhive. L-am asigurat că este perfect în regulă, să-mi spună când să vin, și eu vin, nu vreau să supăr pe nimeni, nici să împovărez cumva. Mi-a cerut numărul de telefon și mi-a spus că voi fi sunată, când o fi. Am fost sunată în câteva zile, și același părinte iritat mi-a dat adeverința, precizând încă odată că e perioada concediilor, și face față cu greu. I-am urat numai bine, și am plecat. Cu același gust amar. Omul cu sutană era mai om ca mine, iar asta contravenea unor așteptări intime ale mele.

Despre har
Aseară am fost cu Maya la pediatru. I-am făcut inițial un set de analize, după ce a intrat în comunitate și și-a dat drumul la răceli repetate și tot felul de somatizări. După întâmplarea cu recoltatul analizelor, micuța mea era cam speriată, așa că n-a colaborat foarte bine când doamna doctor a dorit să-i vadă gâtul. Era speriată și dădea să plângă. O asiguram că doamna nu vrea decât să-i vadă gâtul, și gata. Aici nu se fac analize, și, de fapt e chiar amuzant să căscăm gurița mare și să scoatem limba în același timp. Doamna doctor, pe final de program, bine, programul era până la 21:00, dar fiind vineri ar fi vrut să plece înainte de 18:00, așa că noi, la 17:10 eram deja ultimii pacienți, toate becurile erau stinse în jur – și în aceste condiții, doamna doctor nu stătea chiar excelent cu răbdarea, așa că m-a rugat să o iau în brațe și să o țin sub bec. M-am executat, iar doamna țâțâia la fiică-mea, în timp ce-i zicea ”Hai măi, deschide gura”. Mă gândeam că nici io în locul copilului n-aș deschide-o. Dar gânditul meu îmi prisosea în acele momente, când nu aveam timp decât să aleg răul cel mai mic. Așa că mi-am băgat eu mâna în maxilarul copilului, și-n timp ce râdeam, spunându-i că dacă ar scoate limba ar fi și mai amuzant, doamna doctor a apucat să vadă gâtul, futu-i. 
Am poposit cu gândul la medicul de familie care nu a întâmpinat niciodată probleme când a vrut s-o vadă-n gât. I-a băgat și lanterna telefonului în gură și n-am avut stres. Adică Maya n-a avut. Dar nici doctorița. Eu nici atât.

Doamna doctor pediatru mi-a scris o rețetă pentru Maya, dar m-a anunțat că nu o scrie compensată. Fără motivație. Mi-ar fi plăcut să-mi spună de ce. Pentru că în ultima vreme m-am tot lovit de fenomenul ăsta. Nu personal, ci mai rău, cu oameni dragi. Să ai un diagnostic dat de un specialist, să-ți prescrie medicamente scumpe, obligatoriu de luat, dar să nu ți le dea compensate, că nu-i în timpul orelor de lucru. Ce? Păi ce caut eu în cabinetul tău, dacă nu-i programul tău de lucru? Și de ce nu m-ai chemat când ești oficial la lucru? Doar n-am venit cu japca peste tine.

La plecare, pediatra i-a pus Mayei o ștampilă-tatuaj cu o maimuțică amuzantă.  I-a spus că o primește pentru că a fost fetiță cuminte. Mă-ntreb – nu cumva dacă ar fi primit ștampila la venire, oare copilul nu ar fi colaborat mai ușor?….

Despre har

Primesc un mesaj pe telefon de la bancă, în care sunt anunțată că s-a instaurat poprire pe contul meu curent. Acasă nu am primit nimic de niciunde. Sun la bancă, nimeresc la o altă sucursală, nu la cea unde am actele în sine. Îmi răspunde o tipă drăguță, care-mi spune că în sistem îi apare că poprirea este de la Primărie, și că mai mult nu mă poate ajuta ea, dar să merg la sucursala de care aparțin, că mă ajută colegii cu tot ce am nevoie. Mă duc, explic ce problemă am, și solicit ajutor. Adică informații cu privire la poprire. Domnișoara mă-ntreabă dacă am fost la primărie. Nu, nu am fost la primărie, am venit aici întâi, pentru că nu știu natura popririi, nu știu unde la Primărie să merg, asta încerc să aflu de la ea, pentru că, repet, acasă nu am primit nimic de la nicio Primărie. Domnișoara își întoarce ochii peste cap, îmi explică ce complicat e cu poprirea, cât muncește banca în astfel de cazuri, că se trimite un mail în plus. E complicat. Eu vreau să rezolv, nu să compătimesc, aștept informațiile solicitate. Nu e ca și când am cerut bani cadou, ci o informație care mă privește, și care mă ajută să rezolv inconvenientul, să nu mai muncească atât, bieții. Îmi spune că e vorba de un impozit pe mașină neplătit. Cuplez repede, mașina nu mai este a mea de mulți ani, m-ar ajuta să-mi dea un extras al popririi, să-l dau și eu mai departe, să achit datoria cât mai curând. Se uită siderată la mine. ”Doamnă, eu v-am dat informația că am accesat-o, dar nu pot să vă dau așa ceva.” Doamne Dumnezeule și măicuță sfântă, arhetipuri, toate care sunteți, dați-mi răbdare și nițel de calm, că când îi fut la asta mică o paletă, jur că o aduc instant pe linia de plutire. Băi retardato, nu ți-am cerut nimic ilegal, nici măcar vreo favoare, ce-s cu secretismele astea? Alo, gara, să-i zică cineva că e normal, legal și de bun simț ce-i cer, că-s titular de cont în pana mea, și pe contul meu e o poprire pe care tocmai doresc s-o rezolv.  Dumnezeu, măiculița sfântă, sau unul dintre arhetipuri mi-au dat ce am cerut. Răbdare, și calm suficient cât să mă ridic și să plec din clădire fără să fac victime. Ba chiar să-i urez o zi bună.

Despre har


Stau la locul de joacă pentru copii din mall și aștept să-și termine Maya plimbarea cu trenulețul. Mă trezesc cu o palmă zdravănă peste fund. Mă-ntorc revoltată și constat că un pici de maxim șapte ani e autor. Tocmai bătea cinciul cu tată-su. Era mândru de fiul său, care s-a comportat perfect bărbătesc.

Tot la locul de joacă, un tătic își dă fetița de maxim patru anișori, pe mașinuțele cu fise. Aia mică vrea pe o girafă, dar tata îi zice că nu aia e mașinuța ei preferată. Fetița insistă cu girafa, dar tăticul nu se lasă, o întreabă dacă e sigură. O întreabă a treia oară, deși fetița este deja călare pe girafă, așteaptă să pornească. El pune fisa în aparat, și îi explică grav micuței că nu prea mai are fise, să știe, să fie sigură. Se termină cele două minute jumate, și fetița vrea pe o mașinuță roz cu Hello Kitty. Tatăl revine compulsiv la întrebarea care mi-a mâncat ficații mie, deja. Ești sigură?
Da, facăre, e sigură, n-o vezi că-i sigură? E călare pe mașină și vrea să-i bagi naibii fisa aia, că e atât de sigură!! Nici nu știu cum naiba mai are putere să fie sigură și să știe ce vrea, la cât o freci pe psihic, eu cedam de mult cu tine….
Îmi zic în cap, în timp ce apelez iar la Dumnezeu, măicuța sfântă și toate arhetipurile.

Despre har

Citesc știri în publicații online și îmi fac cruci cu două mâini. Nu că oameni neinformați, care iau cu copy-paste din alte publicații tot ce pică la mână ca să umple spații goale, dar în primul rând agramați. Nu vorbim de finețuri semnatice, vorbim de biata gramatică făcută terci, numai bună de dat la porci. Dar ba da, vorbim și de oameni plătiți să se informeze și să dea mai departe, vorbim de o putere în stat. Această putere în stat, de câteva săptămâni, poate luni, a preluat un articol dintr-un ziar de pamflet, despre un copil de 5 ani super-geniu, ”campion pe 2017 la programare”. Pamflet delicios. Hai să-l redau, că-i prea tare.

”Un copil roman de 5 ani din Cluj, Felix Munteanu, este noul campion mondial pe 2017 la programare. Romania confirma inca o data ca este un izvor nesecat de tineri talentati ce castiga incontinuu medaliile de aur la toate olimpiadele de informatica, matematica si restul.
Ca de obicei, echipele Statelor Unite, Germaniei si Chinei au facut si acum contestatie la victoria romanului argumentand ca Romania este o tara prea mica si neinsemnata ce n-ar trebui sa fie lasata sa castige un concurs atat de important. Juriul condus de marele Garry Kasparov le-a respins contestatia declarand in fata a peste 50 de televiziuni internationale: “Daca vreti sa castigati luati exemplu de la acest tanar roman si pregatiti-va mai bine in anii urmatori. Astazi sa-l aplaudam pe Felix Munteanu si tara din care provine, Romania. Un popor extraordinar ce a produs sute de genii care au uimit lumea” a mai spus acesta
Felix de mic atras de calculatoare si la varsta de 5 ani vorbeste deja la nivel academic 4 limbaje de programare. Este deja un membru activ recunoscut si foarte apreciat al comunitatilor de programatori din Cluj, Bucuresti si Iasi fiind supranumit micul Zuckenberg. Toti programatorii cu experinta il cunosc si ii cer sfatul cand au de programat calcule mai dificile, fiind deja supranumit micul Zuckenberg.
Este pasionat de dezvoltarea durabila, ii plac dulciurile Kinder Pinguin, jocurile de strategie si filmele de razboi rusesti iar din punct de vedere politic este un mare fan al platformei social democrate, urmarind in fiecare zi noutatile care apar pe pagina de facebook a domnului Liviu Dragnea. Toate companiile de IT din tara si din toata lumea i-au facut oferte insa parintii vor ca Felix sa-si termine intai studiile.

Mama lui este foarte mandra de el si-l considera cel mai inteligent copil din lume “Pana pe la 4 ani Felix era un baietel cam tampitel dar la sfatul unei matusi am inceput sa-i dau cate o lingurita de ulei extravirgin de peste in fiecare zi si de atunci s-a schimbat.”

Felix are de pe acum in fata un viitor stralucit. Faimoasele universitati din Oxford, Cambrige si Standfort si alte catevqa zeci i-au oferit burse tentante e insa Felix spune ca si-ar dori sa studieze limba si literatura rusa la Universitatea din Sankt Petersburg

Imaginează-ți că sunt publicații online care au luat cu copy-paste pamfletul, și l-au publicat în știri. Prefer să cred că l-au preluat fără să-l citească, și vreau mult să cred că nu au citit fără să fi înțeles că e pamflet. Vreau mult, mult de tot. Lumea îl distribuie în draci, anyway. Majoritatea nu au înțeles pamfletul. Sau, la rândul lor, nu au citit nimic după titlu. E distribuit cu inimioare, cu prosternări în fața minunilor de copii, dar mai ales cu remarci pline de sens cu privire la beneficiile uleiului extravirgin de pește, și, în general ale remediilor naturiste – lucru care mă forțează să înțeleg că unii chiar au citit, și chiar atât pot ei.
Despre har
Nu, nu despre harul preoților prin hirotonisire, acela este incontestabil, indiferent de omul care poartă sutana, e incontestabil prin puterea ritualului. Puterea ritualului este validată de noile paradigme din fizică. Așa că pe această temă subiectul este închis, din punctul meu de vedere. 
Dar despre harul omului, despre sensul cuvântului de dincolo de zidurile groase ale bisericii. Despre harul cu sens de chemare, de talent, de înclinație a omului spre ceva. Acea pornire interioară, care te mână să-ți alegi o meserie sau alta. Toți avem așa ceva. Fiecare are harul lui unic. Are chemarea lui în lumea asta mare. Are o îndemânare specială în ceva, o pasiune aparte spre a face ceva. Și asta se exploatează atunci când copilul își alege drumul în viață.

Din păcate, uneori suntem prea ocupați să raționăm, să alegem corect, conform, să ne poziționăm bine. Nu ținem cont de harul nostru, că astea-s aiureli.

Și ne facem mari, și mergem zi de zi la muncă împovărați, scârbiți, obosiți. Cele opt ore trec greu, tragi de ele, le-mpingi, dar în loc să se grăbească – ele-ncetinesc. Harul a fost împachetat de mult, trimis în doamna mă-sa. Har? Ce har? Muncă, tată, muncă, viața nu-i un hobby, viața-i grea și curvă.

D-aia. Fix d-aia suntem haotici și plini de amăreală. D-aia sistemul e prost, și d-aia rămâne prost. Că muncim munci care nu ne plac, că plăcerea este considerată un viciu de ascuns, că înmagazinăm în noi rahat și refulăm des, că ne-am obișnuit să căutăm în exterior vinovați și chiar motive pentru care să continuăm să ne blocăm, ca să găsim din ce în ce mai mulți vinovați. 

D-aia. Că despre Har nu vorbesc oamenii cu capul pe umeri. Nu dă bine. Viața e despre chestii ”serioase”.

Tu ce har ai? Ce faci cu el?
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.