Viața este atât de frumoasă încât uneori doare. Doare de fiecare dată când mintea nu cuprinde tot sensul, sau măcar frânturi din sens, și doare mai ales când sufletul se-nchide-ntr-un autism autoindus, lăsând-o doar pe cocoana rațiune să guverneze. Ne facem doctori că sună important, sau ne facem măcelari că suntem din familie de măcelari, sau ne facem ceva pentru că se câștigă bine, sau pentru că asta vrea mama, sau tata, nu ce ne place nouă, că din ce ne place nouă nu se trăiește onorabil, sau aia nu e meserie, sau pur și simplu nu avem voie să decidem ce ne place, pentru că ei știu mai bine.
Datorită felului în care am scris de câteva ori despre Biserică, și a poziției mele ferme în astfel de discuții, a rezultat cumva că aș fi o ortodoxă practicantă, ba chiar vreo fiică de preot, dacă nu cumva fac cu juma de normă PR pe la BOR.
Am poposit cu gândul la medicul de familie care nu a întâmpinat niciodată probleme când a vrut s-o vadă-n gât. I-a băgat și lanterna telefonului în gură și n-am avut stres. Adică Maya n-a avut. Dar nici doctorița. Eu nici atât.
Doamna doctor pediatru mi-a scris o rețetă pentru Maya, dar m-a anunțat că nu o scrie compensată. Fără motivație. Mi-ar fi plăcut să-mi spună de ce. Pentru că în ultima vreme m-am tot lovit de fenomenul ăsta. Nu personal, ci mai rău, cu oameni dragi. Să ai un diagnostic dat de un specialist, să-ți prescrie medicamente scumpe, obligatoriu de luat, dar să nu ți le dea compensate, că nu-i în timpul orelor de lucru. Ce? Păi ce caut eu în cabinetul tău, dacă nu-i programul tău de lucru? Și de ce nu m-ai chemat când ești oficial la lucru? Doar n-am venit cu japca peste tine.
La plecare, pediatra i-a pus Mayei o ștampilă-tatuaj cu o maimuțică amuzantă. I-a spus că o primește pentru că a fost fetiță cuminte. Mă-ntreb – nu cumva dacă ar fi primit ștampila la venire, oare copilul nu ar fi colaborat mai ușor?….
Primesc un mesaj pe telefon de la bancă, în care sunt anunțată că s-a instaurat poprire pe contul meu curent. Acasă nu am primit nimic de niciunde. Sun la bancă, nimeresc la o altă sucursală, nu la cea unde am actele în sine. Îmi răspunde o tipă drăguță, care-mi spune că în sistem îi apare că poprirea este de la Primărie, și că mai mult nu mă poate ajuta ea, dar să merg la sucursala de care aparțin, că mă ajută colegii cu tot ce am nevoie. Mă duc, explic ce problemă am, și solicit ajutor. Adică informații cu privire la poprire. Domnișoara mă-ntreabă dacă am fost la primărie. Nu, nu am fost la primărie, am venit aici întâi, pentru că nu știu natura popririi, nu știu unde la Primărie să merg, asta încerc să aflu de la ea, pentru că, repet, acasă nu am primit nimic de la nicio Primărie. Domnișoara își întoarce ochii peste cap, îmi explică ce complicat e cu poprirea, cât muncește banca în astfel de cazuri, că se trimite un mail în plus. E complicat. Eu vreau să rezolv, nu să compătimesc, aștept informațiile solicitate. Nu e ca și când am cerut bani cadou, ci o informație care mă privește, și care mă ajută să rezolv inconvenientul, să nu mai muncească atât, bieții. Îmi spune că e vorba de un impozit pe mașină neplătit. Cuplez repede, mașina nu mai este a mea de mulți ani, m-ar ajuta să-mi dea un extras al popririi, să-l dau și eu mai departe, să achit datoria cât mai curând. Se uită siderată la mine. ”Doamnă, eu v-am dat informația că am accesat-o, dar nu pot să vă dau așa ceva.” Doamne Dumnezeule și măicuță sfântă, arhetipuri, toate care sunteți, dați-mi răbdare și nițel de calm, că când îi fut la asta mică o paletă, jur că o aduc instant pe linia de plutire. Băi retardato, nu ți-am cerut nimic ilegal, nici măcar vreo favoare, ce-s cu secretismele astea? Alo, gara, să-i zică cineva că e normal, legal și de bun simț ce-i cer, că-s titular de cont în pana mea, și pe contul meu e o poprire pe care tocmai doresc s-o rezolv. Dumnezeu, măiculița sfântă, sau unul dintre arhetipuri mi-au dat ce am cerut. Răbdare, și calm suficient cât să mă ridic și să plec din clădire fără să fac victime. Ba chiar să-i urez o zi bună.
Stau la locul de joacă pentru copii din mall și aștept să-și termine Maya plimbarea cu trenulețul. Mă trezesc cu o palmă zdravănă peste fund. Mă-ntorc revoltată și constat că un pici de maxim șapte ani e autor. Tocmai bătea cinciul cu tată-su. Era mândru de fiul său, care s-a comportat perfect bărbătesc.
Tot la locul de joacă, un tătic își dă fetița de maxim patru anișori, pe mașinuțele cu fise. Aia mică vrea pe o girafă, dar tata îi zice că nu aia e mașinuța ei preferată. Fetița insistă cu girafa, dar tăticul nu se lasă, o întreabă dacă e sigură. O întreabă a treia oară, deși fetița este deja călare pe girafă, așteaptă să pornească. El pune fisa în aparat, și îi explică grav micuței că nu prea mai are fise, să știe, să fie sigură. Se termină cele două minute jumate, și fetița vrea pe o mașinuță roz cu Hello Kitty. Tatăl revine compulsiv la întrebarea care mi-a mâncat ficații mie, deja. Ești sigură?
Da, facăre, e sigură, n-o vezi că-i sigură? E călare pe mașină și vrea să-i bagi naibii fisa aia, că e atât de sigură!! Nici nu știu cum naiba mai are putere să fie sigură și să știe ce vrea, la cât o freci pe psihic, eu cedam de mult cu tine….
Îmi zic în cap, în timp ce apelez iar la Dumnezeu, măicuța sfântă și toate arhetipurile.
Citesc știri în publicații online și îmi fac cruci cu două mâini. Nu că oameni neinformați, care iau cu copy-paste din alte publicații tot ce pică la mână ca să umple spații goale, dar în primul rând agramați. Nu vorbim de finețuri semnatice, vorbim de biata gramatică făcută terci, numai bună de dat la porci. Dar ba da, vorbim și de oameni plătiți să se informeze și să dea mai departe, vorbim de o putere în stat. Această putere în stat, de câteva săptămâni, poate luni, a preluat un articol dintr-un ziar de pamflet, despre un copil de 5 ani super-geniu, ”campion pe 2017 la programare”. Pamflet delicios. Hai să-l redau, că-i prea tare.
”Un copil roman de 5 ani din Cluj, Felix Munteanu, este noul campion mondial pe 2017 la programare. Romania confirma inca o data ca este un izvor nesecat de tineri talentati ce castiga incontinuu medaliile de aur la toate olimpiadele de informatica, matematica si restul.
Ca de obicei, echipele Statelor Unite, Germaniei si Chinei au facut si acum contestatie la victoria romanului argumentand ca Romania este o tara prea mica si neinsemnata ce n-ar trebui sa fie lasata sa castige un concurs atat de important. Juriul condus de marele Garry Kasparov le-a respins contestatia declarand in fata a peste 50 de televiziuni internationale: “Daca vreti sa castigati luati exemplu de la acest tanar roman si pregatiti-va mai bine in anii urmatori. Astazi sa-l aplaudam pe Felix Munteanu si tara din care provine, Romania. Un popor extraordinar ce a produs sute de genii care au uimit lumea” a mai spus acesta
Felix de mic atras de calculatoare si la varsta de 5 ani vorbeste deja la nivel academic 4 limbaje de programare. Este deja un membru activ recunoscut si foarte apreciat al comunitatilor de programatori din Cluj, Bucuresti si Iasi fiind supranumit micul Zuckenberg. Toti programatorii cu experinta il cunosc si ii cer sfatul cand au de programat calcule mai dificile, fiind deja supranumit micul Zuckenberg.
Este pasionat de dezvoltarea durabila, ii plac dulciurile Kinder Pinguin, jocurile de strategie si filmele de razboi rusesti iar din punct de vedere politic este un mare fan al platformei social democrate, urmarind in fiecare zi noutatile care apar pe pagina de facebook a domnului Liviu Dragnea. Toate companiile de IT din tara si din toata lumea i-au facut oferte insa parintii vor ca Felix sa-si termine intai studiile.
Mama lui este foarte mandra de el si-l considera cel mai inteligent copil din lume “Pana pe la 4 ani Felix era un baietel cam tampitel dar la sfatul unei matusi am inceput sa-i dau cate o lingurita de ulei extravirgin de peste in fiecare zi si de atunci s-a schimbat.”
Felix are de pe acum in fata un viitor stralucit. Faimoasele universitati din Oxford, Cambrige si Standfort si alte catevqa zeci i-au oferit burse tentante e insa Felix spune ca si-ar dori sa studieze limba si literatura rusa la Universitatea din Sankt Petersburg”
