Sharing is caring!

Te pui să faci o mâncărică. Ai promis că azi gătești o ciulama de pui cu ciuperci, dar în afară de asta – ți-e și foame rău, iar foamea te împinge spre bucătărie cu viteza luminii. Te proptești în frigider și-ncepi să scoți.

Piept de pui, ciuperci, smântână, o rudă de salam, niște cașcaval, ketchup, muștar. Închizi frigiderul, te repezi la cămară. Iei ceapă, ardei, morcov. Dai să pleci, dar te-ntorci. Ți-a făcut cu ochiul o varză mică. O iei. Înhați și dovlecelul verde. Zucchini – denumirea asta ți s-a părut mereu apetisantă. Pui mâna pe pachetul de linte și părăsești cămara. Ți le așezi frumos în bucătărie, mai deschizi odată frigiderul. Cremvuștii ăia ți-au provocat salivație din abundență. Îi iei, dar înainte de a închide ușa, pui mâna și pe mănunchiul de ridichi, stăteau prea triste acolo, micuțele.
Pregătești oala, îți așezi fundul de tocat, scoți cuțitul de chef din sertar. Cureți legumele, dau două lacrimi de la ceapă, iei o gură de salam cu cașcaval. Ți-e foame rău. Pui apă în oala pregătită pentru ciulama. Până pregătești legumele pentru călit – fierbi doi cremvuști, n-o fi bai. Oricum oala aia nu era potrivită pentru ciulama. În timp ce fierbi cremvuștii, belești ochii în dulapul cu oale. Unde-o fi cratița aia în care am făcut ultima dată ciulama? Mesteci o jumătate de ridiche iute, și te simți cuprins de inspirație. Secretul acestei mâncărici stă cu totul în cratița în care o gătești. Bine, și-n ardeiul pe care îl adaugi tăiat printre solzișorii de ceapă, la călit. Au fiert cremvuștii, faci o mică pauză, trebuie să-ți astâmperi foamea înainte de toate. În timp ce faci îmbucătura perfectă, cu muștar, ketchup și o dâră de smântână, îți dai seama că un ou fiert aproape moale ar crea curcubeu pe cerul gurii. Mai pui odată apă la fiert, oul trebuie alăturat gustării, e imperios necesar. Ai patru minute și jumătate libere. Tai ceapa în două, și-ncepi să tai solzișori. Pentru ciulama.Te oprești fix când merge mâna mai cu spor. S-au făcut ouăle. Nu poți amâna, altfel se fac tari, iar tu le vrei moi. Le treci prin jet de apă rece. Le lași să se odihnească sub jet, în timp ce fugi la frigider să scoți niște baby spanac și câteva roși cherry. Deschizi dulapul de sus și scoți semințele de dovleac, uleiul de cânepă și te-ntorci la frigider. O lămâie. Yummi. Prepari salata, cureți oul, mănânci. Așa. Cu stomacul plin deja discutăm mai elevat. Ți-ai adus aminte inclusiv unde-i cratița pentru ciulama. Te-ndrepți către dulapul cu pricina, sună telefonul. Răspunzi, e amicul tău ce urmează să vină la masă, căci gătești vestita ciulama. Te-ntreabă ce vin să ia, că i s-a blocat mintea între timp, și acușica se face vremea să vă adunați. Discutați timp de 23 de minute despre importanța asortării vinului la mâncare, evocând amintiri vechi despre mese reușite și eșecuri – fix din această perspectivă, a somelierului filozof. Te uiți la ceas și constați că deja ești oarecum în criză de timp. Închizi telefonul, nu înainte de a-i spune amicului să aleagă ce știe el. Revii la solzișorii de ceapă. Îi tai, îi arunci în cratița cu ulei puțin mai mult decât suportă mâncarea la final, dar așa se călește mai cu spor ceapa, te vei desotorosi de el pe parcurs. Presari sarea dintre trei degete, amesteci, lași focul puțin hotărât, și treci la ardei. Îi tai tot cubulețe mici. Unul galben, unul roșu. Îi amesteci în cratiță cu ceapa aproape aurie, lași un foc cât să-și ia și ardeiașul ritmul cepei, apoi dai focul mic, mic de tot. E timpul să te ocupi de feliatul puiului. Cubulețe nici prea mici, dar nici prea mari, să potrivească la fix o îmbucătură. Ciupercile le pui la urmă, că se fac repede. În timp ce calculezi în cap c-ar fi cazul să pui și orezul la fiert, că doar nu servești ciulamaua aia singurică, și-ți repeți mantra fericirii, să-ți vibreze mâncarea pe pozitiv, îți dai seama că-n loc să tai puiul, tu ai dat gata toată varza, și-ai și pus-o-n cratiță peste călitura veselă. Băbăiatule, ciulamaua se făcu varză călită. Te-ncrunți în primă fază la aragaz. Ce fel de mâncare scot acum? Arzi ca prostul și nu zici nimic, ciulamaua mamii ei de treabă! Te uiți debusolat la pui și-l întrebi dacă se combină cu o varză. Puiul e neutru, nu zice nici da nici ba, și asta te scoate din sărite. Te uiți pe masă și constați c-ai colecționat ingrediente pentru trei, patru feluri de mâncare. Mai deschizi odată frigiderul și scoți baconul. Pregătești grătarul și feliezi baconul. Sună interfonul. Au venit mesenii. Intră în casă și te-anunță, de parcă tu n-ai știi deja, că miroase a varză călită și-a afumătură. Tu zici că așa miroase ciulamaua câteodată, și-ți vine să dai cu praștia-n cratiță. Oricum ai suci-o, varza nu se face ciulama în ea. Te-ntrebi cine-i de vină, în timp ce, împreună cu prietenii tăi retardați pregătești masa. Te-ntreabă dacă chestia aia care arată izbitor de asemănător cu o varză călită e vreun fusion chefesc, sau cumva te-ai gândit să-i surprinzi cu un aperitiv ieșit din tipare?

A ieșit varză, prietene, astae

După ce pleacă toți, reflectezi la puterea gândirii pozitive și la toate  articolele motivaționale pe care le-ai citit în ultimii doi ani. Ai aplicat cu sfințenie toate rețetele pentru dezvoltare personală, și totuși ai făcut varză dintr-o simplă ciulama. La propriu. Te-ntrebi de ce, având în vedere că tu deja ești, după toate tiparele, un tip foarte evoluat. Gândirea ta este atât de pozitivă încât niciun perete n-a scăpat nepictat cu emoțicoane zâmbitoare. 

Băi, toate mergeau strună, nu trebuia decât să mă țin de rețetă. Oare eram prea fericit?


Tu poate zici c-am avut chef de-o miștocăreală ușoară, digestivă

Dar eu ți-am arătat prin această amuzantă povestioară – feluri în care te comporți în viața de zi cu zi. Tu cu tine. Cu cine ești tu, cu cine vrei să devii, cu lucrurile care vrei să ți se întâmple.

Puterea minții

Ai auzit despre asta, și are, cu siguranță, valoare de adevăr.  Suntem ființe cu puteri nebănuite. Mintea noastră creează realități într-un mod impresionant. Odată, la munte fiind cu corturile, pe un prieten l-a apucat durerea de măsea. A încercat cu algocalmin, pe vremea aia se dădea fără rețetă, dar nici urmă de ameliorare. Nu aveam la mine nimic în afară de un blister de anticoncepționale. Pe mine nu mă durea niciodată nimic. Am scos o pastiluță și i-am dat-o. I-am spus că e o pastilă pe bază de morfină, că eu le primesc din Australia, pentru migrenele mele, și că astea sunt singurele pastile care-și fac efectul, din câte am încercat, mai puternice fiind decât orice vax de antiinflamator de la noi. I-am spus că ar fi bine să ia doar o jumătate de pastilă, că sunt foarte puternice. A zis că la cum îl doare, preferă să ia pastila întreagă. I-am dat apă și i-am spus că în maxim un sfert de oră o să uite că l-a durut ceva vreodată. Poate că nici un sfert de oră nu a trecut, și amicul meu râdea cu gura până la urechi. Pastila mea a fost chiar bună, așa un efect rapid el n-a mai întâlnit.

Și-atunci? De ce dorințele cele mai mari se îndeplinesc greu spre deloc?


Pentru că varză. De aceea. Pentru că mintea este o maimuță, sare de la una la alta, se pierde pe traseu, revine, se mai sucește, mai caută adevăruri, validări, puncte de sprijin, dorește dar nu îndrăznește, apoi prinde curaj, dar constată că ce-a dorit nu-i tocmai potrivit, rectifică, se-ntreabă dacă-i bine, se oprește la un chit-chat cu un Dumnezeu exterior, întrebând repetat dacă bâta-i ascuțită, dacă doare tare bătaia Lui, dacă se bagă cineva pentru el la o adică, dacă o fi legal din punct de vedere divin ceea ce tocmai își dorește, dacă nu cumva Îl șifonează pe Bărbosul suprem, și dacă o face, cam cât îl țin nervii ăia mari.

Lucrurile se îndeplinesc 


Ele se îndeplinesc fix în felul în care le plămădim noi înșine, de-a lungul procesului. Pentru că dacă ne-am apucat de ciulama, singurii care garantează faptul că în cratiță va fi la final mâncare de pui cu ciuperci și smântână – suntem noi, cei care punem ingredientele la un loc sau nu.
Lucrurile se îndeplinesc fix așa cum noi înșine le plămădim. Mereu.Și dac-am pus varză în loc de pui n-a fost pentru că ne-a luat ăl de sus sau cel de jos mințile. A fost pentru că n-am fost consecvenți într-o sarcină simplă. Și asta facem mereu.
Știu, ai să te gândești că intenția personajului meu a fost destul de clară, omul a vrut să facă ciulama, și că e nevoie de ceva mai mult decât intenția nestrămutată. Dar mai citește odată povestioara, și de data asta gândește-te și la felul în care vrei tu personal lucrurile în viața ta. Câte elemente a luat în plus din start. De câte ori s-a deturnat, cât de atent a revenit la cratița lui. Cât timp a petrecut plănuind, cât – acționând. Și observă-te pe tine dorind ceva. 

Câteodată iese varză


Pentru că-n loc de acțiunea conștientă, concentrată, coerentă în sensul dorinței, oricare ar fi ea, noi planăm. Suntem foarte ocupați să gândim, și la aia, și la aia, plutim în bătaia vântului, dar mintea toacă, vreau să fie așa, dar nu cumva să fie prea așa, doamne ferește să nu invers pe lângă așa, oare e corect fix așa? Totuși, așa se încadrează în corect, numai dacă nu cumva așa vine cu un strop de altfel, că atunci s-a dus dracu așaul cu tot, și stai, stai așa că nu-i așa, oare Așa vrea și el să se întâmple? Și dacă vrea, vrea să se întâmple așa sau așa? Dar dacă așa este mai bine? Auăleu, acum că zisei de bine, o fi bine? Și, hai, e bine, dar ce ne facem că eu pot doar așa, că Așa încă nu am posibilitatea să fac, pentru că îmi lipsește așa, așa și așa. Iar așa fără așa, așa și așa…. e doar un fel de așa-și-așa. Iar eu nu vreau doar așa-și-așa, eu vreau Așa. Și-n timpul ăsta noi planăm…. planăm……



Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.