Sharing is caring!

Moartea regelui, Dumnezeu să-l odihnească, a scos din oameni tot ce-i toxic în ei, ca o răceală. Așa se întâmplă de fiecare dată când se întâmplă ceva special – bun sau rău, fericit sau trist.
Știi, când răcești, elimini toxinele din corp prin fluidele eliminate. O doamnă blesteamă românii pentru că regele ei a murit, și ar fi trăit mai mult dacă românii l-ar fi prețuit.  Un domn se revoltă cu o lozincă adaptată situației ”Nu vrem catedrale și case regale, vrem spitale”. Altcineva urlă că nu avem regine, pentru că regele a abdicat. Unii completează că regele e de vină pentru că este PSD la putere, pentru că el a vândut țara comuniștilor.

Noi răcim cam des

Mă gândesc că avem o problemă cu imunitatea. Sau poate că băgăm în noi prea mult căcat. Nu mâncăm sănătos, nu facem mișcare, nu ne spălăm pe mâini după ce ne ridicăm de pe wc. Toate mizeriile astea trebuie eliminate într-un fel sau altul. Bine-nțeles, că în lipsa unor eforturi pentru imunizare, chestia asta se cronicizează. Ceea ce s-a și întâmplat.
S-a cronicizat
Suntem permanent umflați și buhăiți, cu mucii-n nas și bube la gură. Tușim, strănutăm, fără să mai punem mâinile la gură, ne ștergem mucii de mâneci, scuipăm unde apucăm. Pe alocuri, printre majorități de oameni infectați, răsar câte unii care tușesc diferit. Una zicea că se duce să mai facă niște oameni fericiți. Alta își expunea pe tarabă o chestie ”luminoasă”, pentru că nu-știu-ce. Din dialectica omului îi vezi toate tiparele cognitive. Din lucrurile către care își focusează atenția, de asemenea. Din felurile în care sortează informația. Din informația din informațiile sale.

Într-o majoritate de oameni bolnavi, cei sănătoși apar drept anormali

Am mesageria bombardată. Sute de mesaje necitite. Pe care nici nu le voi citi vreodată. N-am timp, dar mai ales n-am chef. Intru pe facebook doar dimineața, la cafea. Foarte rar intru pentru vreo notificare seara. În timpul zilei nu doar că nu deschid aplicația, dar și uit că există. N-am timp, n-am chef. Lucrez mult, am copil mic, studiez când am clipe libere. Citesc cărți, mă uit la documentare, îmi pun întrebări, caut răspunsuri, meditez. De cele mai multe ori, 12 ore-ntr-o zi îmi sunt insuficiente. De cele mai multe ori am impresia că mă irosesc și-așa îngrozitor pe lucruri inutile sufletului meu. De câțiva ani, de când am blogul ăsta, primesc multe reproșuri cu privire la absența mea din mediul virtual. Oamenii se așteaptă ca eu să fiu tot timpul pe chat, să trimit bezele și inimioare, rugăciuni-minune, mesaje de susținere de cauze sociale, și alte nebunii. Mie nu-mi ajunge timpul nici să fac chestii elementare împreună cu copilul meu. Și dacă mi-ar ajunge, mi l-aș dedica pe cel liber – studiului. Și prietenilor mei. Ăia reali, cu care am împărțit bucăți de pâine cu unt de-a lungul vieții, și-am îmbătat necazuri și bucurii personale. Aș trăi prezentul cu cât mai multă viață-n el. În virtual aș contribui în continuare cu ce am eu de folos și-atât. Să nu fac din asta piață de vechituri, nici înlocuitor de realitate. Știu, par anormală.

Cu cuțitul poți tăia pâinea, sau gâtul omului
Asta în cazul în care te-ntrebi dacă urmează să fac o poveste despre cum mediul virtual ne transformă-n roboți lipsiți de vieți personale, și ce tragedie pe capul nostru cu rețelele astea de socializare. Ține de alegerea personală a fiecăruia. Cine vrea să fugă din viața sa – o face cu sau fără rețele de socializare. Și, când ești răcit, strănuți la fel și pe stradă și acasă. Egal.
Câte o gură de aer curat și apă de izvor din când în când

Ar ajuta. La imunizare. Știu, ne-am obișnuit cu starea asta de fonfăială, și aproape că nu mai știm cum e fără. Dar am putea încerca. Să vedem cum e, poate chiar e mai bine cu nasul desfundat și ochii limpezi câteodată.
Tot e lumea devoratoare de articole distribuite la kil, teorii ale morcovului turtit, povești despre zâne și zmei, manuale de viață și cursuri de vindecare în trei pași simpli. Și suntem la doar un click distanță de toate astea, în forma lor utilă. Nu trebuie decât să apeși din când-în-când pe ”x” la facebook, instagram sau ce mai ai acolo, și să deschizi câte o carte în domeniul de care ești pasionat – s-o înțelegi cu mintea ta, nu așa cum a înțeles-o altul. Și-apoi să iei câte o pauză de-adevăratelea de la vorbit, ca să poți recepta cu claritate ceea ce visezi să înțelegi. Câte o gură de aer curat, și-o gură de apă de izvor, măcar din când în când. Uneori, o escapadă până-n vârful muntelui îți poate oferi nu doar aer sănătos, ci și o vedere panoramică, la care nu aveai acces din mijlocul urbei aglomerate. Una-i să vezi blocul-turn și trei case de lângă, alta-i să vezi tot orașul de sus. Poți descoperi o sumedenie de chestii interesante din spatele blocului, pe care nu le-ai bănuit niciodată.
Știu, am început cu regele, și aștepți să zic ceva, c-am lăsat-o așa, în aer. 
Dumnezeu să-l odihnească-n pace. Îi mulțumesc c-a fost. Nu știu cum a rezistat, eu în viața lui aș fi fost schilodită de la-nceput. Mie mi-a oferit ceva greu de obținut. Exemplul puterii personale, al echilibrului, al înțelepciunii de poveste, al sacrificiului de sine, al smereniei. Îi mulțumesc. 
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.