Sharing is caring!

[adrotate banner=”3″]

Dau de o emisiune spirituală și rămân acolo, zic hai să mă mai updatez cu trendurile, că poate de la atâta facebook mi s-au distorsionat lentilele. Se vorbește despre profeții celebre, despre impactul bumului tehnologic în viața interioară a omului. Ca în orice emisiune care se respectă, sunt discursuri pro și contra. Unii zic că odată cu tehnologia sofisticată, omul devine din ce în ce mai autist, ca să citez o mare interesantă în viață, în ideea în care ajungem să trecem unii pe lângă alții cu capetele plecate în telefoanele smart, telefoane cu ajutorul cărora socializăm virtual. Spațiul virtual este unul steril. Îi lipsește suflul, iar omul are tendința de a privi totul impersonal. Oamenii devin cifre, poze mici cu nume mai mult sau mai puțin reale. Această depersonalizare conduce la acte antisociale. Și la o obișnuință a subconștientului de a se raporta în acest mod la viață. 

Contrapartea nu întârzie să se facă auzită. O doamnă cu straie roșii, bujori în obrăjorii bucălați, dezveliți neglijent de părul blond – decolorat prin metode agresive, consideră că dezvoltarea tehnologică ajută omul în evoluția lui spirituală. Pentru că, dacă nu am știut deja, s-au inventat tot felul de roboți care să facă treaba omului. Deci omul este mai liber, are timp să-l petreacă cu el însuși, să mediteze, să se dezvolte personal. Măi să fie. Colegii de platou îi atrag atenția că omul își ocupă timpul liber tot după cum îl duce căpșorul, nu e ca și când s-a instaurat vreo pace mondială și noi nu știm. Să n-o luăm pe arătură cu utopii.
Doamna nu se lasă. Are o idee și o repetă, poate n-a fost auzită din prima. Totuși, omul are mai mult timp liber, pentru că, din nou, s-au inventat roboți care fac treburile fizice, prin urmare este câștigat spiritual, având ocazia să evolueze mult mai rapid, petrecând timp cu sine.
 
Iu-hu
 
Când mă apucă râsul nervos nu-i a bună. Iese scorpia din mine și face ravagii cu zenul câștigat anevoios într-o meditație ancestrală între două reprize de muncă silnică. În poziția Toga. Auăleu, m-ați prins, aceea e din Kama Sutra, ce minte murdară am. 
Băi femeie, mânca-ți-ar mama mintea ta aia inocentă, ce naiba avem în căpșoarele astea zenuite? Le-am spălat de tot, gata, suntem în concediu prelungit de la discernământ?
 
Doamne, dă-mi minte, să-mi pot vedea sufletul
 
Oamenii chiar cred că trăim o epocă a evoluției spirituale. Mediul virtual, pupa-l-aș din mers.
Unde evoluția spirituală înseamnă mudre complicate pe vârfuri de munți, ooooommmmmm!
De aici înțeleg că Dumnezeu are erori grave la Facere, noroc în noi, că ne prindem repede și remediem erorile de sens. Că dacă El ne-a plămădit situațiile astea pentru a ne pune piedici în calea norișorilor roz-bombon pe care să dansăm în ritmuri lente (să nu obosim, desigur) cu îngerași serviabili (sabotor domnule, atâta pot să spun) – noi, iată, prindem repejor trickul, și urcăm cu japca, nu-i stres.
Ne eliberăm de sarcini pe toate planurile, munca de jos nu-i pentru ghiocei ca noi, noi avem suflete boeme, evoluați, prietene, noi medităm – oooooommmmmmmmm, ne căutăm în noi, ne descoperim, oau, damn, ce fantastici suntem, bule de iubire necondiționată.
 
Ce ușor e iubitul din vârful muntelui
 

Cred și eu. Și eu aș iubi total, de-acolo de sus, ferită de contactul direct cu semeni și situații. Știi cum aș fi? Lapte și miere spirituală! Bombonică aromată! Pâinea lui Dumnezeu! Vinul mântuirii! Înger imaculat! Și lista descrierilor idilice continuă. Pentru că, nu-i așa? – spiritualitatea are legătură cu situațiile idilice, cu pupicei, inimioare, zâmbicei, iubirici…….

Greul vine acolo, în lumea reală, palpabilă, palpitând. Lumea, viața palpită, inspir-expir, puls, ritmic, aritmic, pestriț. Bune și rele, fix treaba noastră personală și super-spirituală, mega-spirituală chiar – să le catalogăm sau să le eliberăm de povara dualității.
Greul vine abia atunci când pui mâna la treabă, frățică, te dăruiești pe tine, nu te conservi drept piesă de porțelan de pus în vitrină pe macrameul cel nou. Atunci când dai din tine în totul ăsta impresionant în care interconectarea stă la baza procesului. Fix când muncești, aalo, spiritualitatea, să înveți odată să creezi cu puterile tale, că deocamdată ești un fel de lepră mică și incapabilă, de-o lene soră mai mare cu impertinența. Dumnezeu te-a făcut Creator, și tu staaaai ca vita la păscut și aștepți favoruri divine cât ți-e viața de lungă. Muieți îs posmagii? Mori de foame-n sufletul ăla adormit, și-ți întorci ochii peste cap cu bucătăria plină, cine să gătească, tată, că tu ai preocupări înalte, te-ai priponit pe-un nor.
Să nu te murdărești cumva, pe straiele alea de duminică, albe, cochete, călcate la dungă, parfumate cu chanelul spiritualității înalte. Piesă.

Numai că spiritul nu se dezvoltă în amorțeală, naibii de treabă


Cu cine le-a mai inventat și pe astea. Spiritul se dezvoltă în acțiune. Acolo, minunatule, la munca de jos, aia la care strâmbi tu din nas. Să mergi la muncă, oricare ar fi ea, tu ți-ai ales-o, liber-arbitru, să contribui la pulsul vieții, să intri în ea, să te bagi cu mânecile suflecate, pe toate planurile, cât mai multe, practică prietene, teorie știm toți.
Să te trezești dimineața în trupul tău divinisim, să-ți bei cafeaua cu spiritul tău cu tot, și să intri în acțiune. Cu munca ta – pe care o poți face impecabil, sau o poți fenta ca un leneș ce ești, visând cai verzi pe pereți în bula ta sterilă. Cu colegii, șefii, subalternii – interconectare energetică prietenaș, că de asta ești în iluzia asta, să înveți cum e cu existatul în armonie, armonie, cuvânt mare. Tată, mamă, frați, neamuri – muncă, bre steluță divină. Relații interumane în toate culorile luminii, că pe praguri de vibrație lumina apare colorată. Și tu vrei albul imaculat fără să ridici un degețel în minunea asta de existență vibrantă. Iubiți, iubite, soți, soții, copii – mamă-mamă, cât e de muncă în timpul ăsta în care tu atârni pe norișorul ăla comod….. chitit să te ferești de tot ce-ți poate munci vreodată sufletul răzgâiat. 
Nu, nu trupul tău are un spirit, aici te-ncurci, e invers, spiritul are uneori trup, e mică-mare diferența, iar implicațiile sunt devastatoare. Asta înseamnă (f…tu-i) că tot ce faci cu trupul ăsta pe care tot încerci să-l protejezi de muncă – de fapt este spiritual. Tot, mă, dusul gunoiului, spălatul de geamuri, târâtul în patru labe ca să-ți scoți penseta de sub masă, plecatul la cumpărături, întorsul cu plasele grele, vorbitul cu vecina de la 3 despre curățenia de primăvară din spatele blocului, înjurătura pe care-o tragi printre dinți când te exasperează văru-tu cu mesele lui obosite într-o familie pe care nu reușești să o placi nici picurat cu ceară divină, direct din lumânarea lui Dumnezeu – Tatăl, sexul pe care îl faci cu icoanele întoarse, să nu te vadă sfinții cum îți savurezi extazul preferat, sau sexul pe care îl faci cu niște exhibiții penibile în încercarea de a le demonstra arhetipurilor din capul tău că tu ești deschis, tu fuzionezi plenar, ești boboc, deschiderea ta este demnă de pus în ramă, grijă numai la încheieturi, să nu faci vreo entorsă încercând să demonstrezi nimic. Nimicurile pe care le faci zi de zi cu trupul ăsta spirit. Toate nimicurile de care încerci să scapi, încercând să te exonerezi de orice muncă cu tine, ăla adevărat, căutând iluzia mântuirii prin fente spirituale. Cauți în tine, ce naiba cauți mă, în bezna izolării? Iluzia luminii?
Hai c-am refulat. Muncă, ce să fac? Mă mai împiedic, mă mai ridic, mai avansez un pas-doi. Măcar nu stau pe loc.

 
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.