Sharing is caring!

Relația omului cu omul este cea mai complicată relație din istoria Creației. De la Facere, orice ar însemna Facerea. Toate miturile descriu lupte, trădări, căderi în ispită, crime. Ca și când s-au pus în noi un sâmbure de iubire și doi de ură. Și-am fost lăsați să înflorim de unii singuri. Și noi, de-a lungul milioanelor de ani, ne uităm cu jind în noi la sâmburele de iubire, dar nu știm cum să-l fecundăm. Cei doi ai urii sunt mai ușor de dezvoltat. Au avantajul morfic. Pur și simplu ei știu să crească singuri, așa cum au crescut miliarde înaintea lor.

Aceasta nu este o povestioară zen

Aceasta este o scriere amară, cu zbucium interior, cu sete de adevăr într-un hău adânc al iluziei. Hăul existenței în carne și oase, cu oasele grele, din ce în ce mai grele, trase de pământul mlăștinos, spre putrefacție. Putrefacția propriului univers, guvernat de entropie, lăsat de izbeliște la mâna unei divinități din ce în ce mai exterioare. Divinitate capricioasă și selectivă, ce dă, dar doar la schimb, un schimb cu ocaua mică, singurul disponibil. Vrei – bine. Nu vrei – bine. Pa. Și noi, în plin proces de putrefacție interioară, ne facem preș, hai că-ți dau, numai dă-mi, cât îmi dai? O firmitură? E bine, o vreau, ce trebuie să fac? Plecăciuni? Se rezolvă. Bucăți de inimă crude, smulse din mijlocul oaselor netrebnice? Ia, numai ia, fă ce vrei cu ele, oricum eu nu știu la ce-mi folosește organul ăsta neastâmpărat. Îți dau și-un rinichi, am doi. ce-mi dai la schimb? Îmi dai un strop de satisfacție? Nu cer mult, să moară capra vecinului, atât, mă jur, atât să-mi dai, și-apoi mă liniștesc. Și presupușii îngeri, dumnezei mai mici, negustori de suveniruri la duzină pentru orgolii degustătoare de city-breakuri la ofertă – dau, fac trocuri, negociază turcește, își dau ochii peste cap și cântăresc de zece ori rinichiul – pe ăsta pot să-ți dau doar atât, e mic, e forjat, n-are valoare.

Călcăm pe mormintele proaspăt săpate, și facem asta cu o candoare absolut înduioșătoare

Eu sunt un bun creștin, și onoarea mă obligă. Sau un iluminat. Sau un …. ce vrei tu. Cuvântul cheie este UN. Restul sunt detalii oricum, niște umpluturi de suprafață, să fie. Eu sunt UN….. ce vrei tu – este nevoia cea mai aprigă a omului, un viciu, un drog ce amorțește toate mințile sufletului, lăsându-l într-o dulce agonie, scăldat în iluzia grandorii personale.  Eu sunt UN….. și onoarea mă obligă. Să dau cu piatra, să arunc cu mocirlă, să arăt cu degetul, să calc pe capul celui păcătos, să îl strivesc, să-i piară neamul de pe fața pământului – mamă, și sămânța din poalele tatălui – cer. Și-apoi ne scuturăm, și ridicăm ochii spre cer: Ai văzut? Te-am apărat, ce te făceai Tu fără mine? Veeezi?

[adrotate banner=”11″]

Trecură milioane de ani. Peste milioane. Dar omul, cu cei trei sâmburi ai săi și vintrele sufletului mereu fertile…. ei bine, omul încă merge pe mâna sorții. Ce-o fi – o fi. Dumnezeu știe. Și stăăăăăăăăă și-așteaptă. Ce roade-or fi în mine? Îmi puse oare pe măsura importanței mele? sau iar mă fură la cântar? Dă doamne și mie, ai milă de-un sărac, că și io dau! Dau și cu stânga, și cu dreapta, dau unde-apuc, și pe neve, și dacă-i mort, eu tot mai dau, să știu de-o treabă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.