Sharing is caring!

Imagine: Katya Malakhova – Body splash

[adrotate banner=”12″]

O săptămână întipărită în mentalul colectiv ca fiind a patimilor. A patimilor este. Bine, fiecare cum duce. Lumea nu se mai izolează în munți să mediteze. Isus a fost un ciudat, anyways. Și-apoi…. dacă nu postezi pe facebook – nu exiști, prietene, trecură 2000 de ani, lucrurile s-au schimbat, au evoluat.  Acum ne salvăm unii pe alții zi de zi.  Zi de zi intrăm în rolurile noastre preferate de profeți, și răspândim virtual toate inepțiile pământului, necenzurat. Oricât de idioți am fi – nevermind, e loc sub soare pentru toată lumea, și încă cât loc…. Fiecare cu filmul său, cu rolurile sale, cu dramele sale, cu comediile sale, o încrengătură de scenarii îmbârligate alandala, și știi ce este amuzant? Fiecare este convins că deține un rol principal în toată povestea asta. Deschide ochii dimineață, și instant se încheagă iluzia de zi cu zi, aceeași în fiecare zi. Ceea ce am eu de spus este nemaiauzit, nemaivăzut, nemaitrăit. Lumea poate fi luminată. De mine. Așa cum le zic eu – nimeni nu le mai zice. Așa cum le știu eu – nimeni nu le mai știe. Așa cum le trăiesc eu – nimeni nu le mai trăiește.

Unii se simt presați de povara ne-trezirii spirituale. Oamenii sunt adormiți, și extratereștrii ne fură planeta, ceea ce nu-i ok. Nu doar că ne-o fură, e mult mai grav, ne abuzează sexual în moduri aproape erotice, iar asta – chiar că nu-i ok.

Oau.

Unii se simt scârbiți și plini de compasiune. Se taie miei. Pe care lumea îi mănâncă. Nu-i ok. Bietele animale, ce oameni barbari. Sfintele sărbători creștine sunt întinate de crime odioase. Plus că tradiția tăiatului de miel e precreștină. Deci dublu not-ok.  Nu se pune că majoritatea fix cu o săptămână înainte își postau pe același facebook dishurile cu paste carbonara. Baconul din farfurie nu cred că se pune totuși, nu-i așa? Baconul este o plantă aromată cu fum de stejar.

Oau

Unii trec peste consumul de carne și legătura dintre miel și ouă, însă sunt siderați de cozile de la super-marketuri. Adică de consumerism. De faptul că, în loc să jelească, oamenii petrec, dau ospețe, consumă, bagă în ei. Unde e trăirea creștinească? Unde e respectul pentru Domnul Isus? Unde e suspansul învierii? Bine, noi toți știm că El a înviat, adică nu e ca și când în vreun an se schimbă ceva. Așa a fost, așa rămâne. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru consecvență. Acuma, unii sărbătoresc chestia asta. Să știi că nu toți cei din super-marketuri vor bea ca porcii la petreceri decadente. Dar să știi că și cei care aleg petrecerile decadente – sunt la fel ca cei care aleg să mănânce fripturica la masa din mijlocul sufrageriei alături de familie. Diferite expresii ale unei esențe unice. Mă rog, asta zic ăia mai trezviți. Noi, ăștia, micii, ne cramponăm de capra vecinului, părem mai buni, măcar pentru moment.

Oau.

Unii analizează procesul lui Isus. Păi nu? De când aștepta și El, săracul, un proces echitabil. Noroc în noi, generație de geniu, că altfel rămânea nedreptățit pe vecii vecilor. Ceea ce nu-i ok. Serios. Adică după câte a făcut pentru noi….. Zi și tu.

Oau

Unii se-ntreabă de ce ateii nu refuză zilele libere în perioada asta. Mhm, bună întrebare. Creștinească chiar. Din prea-plinul inimii, acolo unde tocmai învie Isus, știicumzic? Adică stai, nu se-ntreabă, afirmă așa, sarcastic, moamă dar ce deștepți, șireții naibii. ”N-am văzut niciun ateu să refuze zilele libere cu ocazia sfintelor sărbători. ” Da mă, așa mă gândeam și eu. Dar când eram mai mică și nu mă ducea intelectul. Nu, dar e ok, serios, adică io m-aș și bate cu unii, recunosc, numai că nu mă ajută fizicul, altfel…. arrrrrrrrrr.

Oau

Unii luptă cu vitejie împotriva celor cu mesajele de lumină. Se motivează unii pe alții să dea block la cine pare suspect, să ucidă răul din fașă. Se îmbărbătează reciproc, își dau ponturi. Serios, nu glumesc. Am 5000 de prieteni în listă, știu ce zic.  Există ”Cazul Blochează postacul”, și lumea pare prinsă bine în acțiunea asta, adică e cu mulțumiri pentru atenționări, cu urmăriri de spețe, cu constatări de pe margine, eee-hhheeee…..

Oau

În altă ordine de idei, mesajele clasice de lumină și alte bule de iubire… s-au cam împuținat. Spre dispariție. Asta poate și pentru că se distribuie destul de des un mesaj de amenințare ”Dacă-mi trimiți mesaje care încep cu ”Fie ca….” I will find you and I will kill you”.  Am râs cu lacrimi la ăsta. Dar se pare că unii nu s-au amuzat deloc. N-am știut eu mai devreme cum să pun problema, că de când încerc și eu să conving oamenii să nu-mi mai scrie că nu am messenger, și să nu mă mai înscrie în grupuri că mă trec transpirațiile de nervi. Aaaasta era soluția, scurt și cuprinzător: amenințare cu moartea. Eu amenințasem doar cu Chucky.

Poate citind, vei considera că eu povestesc așa, cu un aer de judecată, gen – Nu-i ok, măi băieți, fie ca lumina…..

Dar nu. În primul rând pentru că în scurtă vreme îmi voi amenința și eu cu moartea prietenii din lista facebook care mă înscriu în grupuri.  Și… știi cum e, mai ales în perioada asta, cât e caldă – Cine este fără de păcat – să arunce primul piatra.  Nu mă număr printre ei.

Ieri, în zi de post negru, am cumpărat o sticlă de vin roșu, și-o pâine. M-am dus la prietena mea, și-am făcut ospăț. Pâine-n ou și toată sticla, să nu lăsăm răul în casă. Femei serioase, cu copii la casele noastre. Recunosc, sunt o păcătoasă. Nici măcar nu regret.

Nu judec, asta vreau să spun.  Iar săptămâna patimilor…. e pătimașă, așa, ca omul.  Anul ăsta – cam în aceste tendințe. Nimic special. Oricum noi suntem pătimași de fel. Cu bucuratul avem ceva delay-uri. cred că bucuria pare așa, decadentă. Afirmăm că ne bucurăm de răsărituri, de apusuri, de curcubee, de pomi înmuguriți și alte imagini romantice. De imagini. Cu grijă să fie romantice și pozitive, să conțină anumite elemente de fascinație ideatică, neapărat să facă parte din tabloul general acceptat al frumosului. Adică… nu pot afirma că mă bucur de-o beție. Nu? Aceea nu este o trăire din gama elevatelor, ce naiba? Doar n-am să fiu eu retardatul care să spargă normele. Uite bă, ăla se bucură de curcubee, eu mă bucur ca proasta la pită-n ou cu vin, mult vin. Ăla face pelerinaje pe la mânăstiri, eu mă bucur că stau în pat cu cele mai ponosite pijamale ever, și am doi munți de vase murdare în bucătărie pe care nu mă obligă nimeni să le spăl, ceea ce mă face cel mai fericit pământean. Nu-nu, nu se face. Există niște limite. Bucuria asta… desigur, ea trebuie răspândită, propovăduită, dar grijă la formă, că dacă spargem tiparele binelui…. e grav, e păcat, e negativ, suntem involuați. Și-atunci cu bucuria mai ușurel, așa. Mai cu delay, câte curcubee să fie și-n lumea asta, nu?

Abia acum încep să judec. Nu-ți judec patimile, toți le avem, iar forma lor mă lasă rece. Dar pot să arăt cu degetul felul în care tratezi starea de bucurie. Cum o facem toți, de altfel, nu mă exonerez fix eu din tagma colecționarilor de etichete. Isus a fost un nonconformist. Asta ne-a lăsat. Harta bucuriei necenzurată de forme sau dogme, dacă vrei. Bucuria pur și simplu ca stare interioară. Să zicem că te dezlegi o clipă de tot ce este convențional. De tot ce este general propovăduit drept pozitiv, frumos, înălțător, spiritual. Să zicem că pentru o perioadă ești singur pe lume. Nu există nimeni care să-ți judece aspectul, exprimarea, mersul, gesturile, gusturile. Ești doar tu – liber, atât de liber încât nici măcar Dumnezeu nu există. Doar tu. Ce faci? Ce te bucură? Curaj, nu te judecă nimeni. Au dispărut toți, e ok să te bucure orice. Bucură-te. Dă-ți voie să simți plăcere. Făcând fix ce ai tu chef, indiferent de cum ar arăta asta în ochii altora. Care ochi? Ești doar tu.  Să zicem că ai făcut exercițiul ăsta. Crezi că e foarte complicat să repeți asta știind că există alți oameni în lume? Și Dumnezeu? Ei erau tot acolo și atunci când ți-ai imaginat că nu sunt. Tu nu te-ai eliberat de ei, tu te-ai eliberat de tine.

Hai, Fie ca….. glumesc :)))) țin la viața mea!

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.