Sharing is caring!

Și dacă tot mi-am vărsat năduful într-un mare fel, vreau să scriu despre stereotipiile aruncate zi de zi în mediul online. Astea cu iubirea infinită care este. Și toate schizofreniile care izvorăsc din ea, teoria frumoasă pe care lumea o înghite cum înghițeam odată algocalminul. Gândirea pozitivă salvează vieți. Minciuna pozitivă doar le schimbă fețele durerilor.  Este perfect adevărat că e important să te iubești pe tine însuți, și asta este într-adevăr rețeta succesului în viață. Dar cum să ajungi la chestia asta – aici e șmecheria.

Pe cine să iubești? Pe tine? Cine ești tu? Te-ai căutat? Te-ai găsit?  Nu-i necesar să te cauți? E foarte necesar

Altminteri rătăcești zăbăuc în aceeași ceață existențială, și tot ce schimbi e suprafața. Ea se schimba și singură, să știi. Dar, în general, nu știi, pentru că te-a vrăjit o teorie comodă, care-ți alimentează veșnica nevoie de importanță. Noi dacă nu simțim că dăm găuri în macaroană – nu suntem sănătoși. Și-atunci apare Dorel, Gigel, Omida – toți dezvoltatori personali – care-ți dau exact gogoșica de care ai nevoie pe moment, că ție ți-a scăzut glicemia, și cel mai repede te ajută o doză de zahăr. O înghiți, și pe moment starea ta generală se ameliorează. Pe termen lung – acesta nu este un remediu. N-ai vindecat nimic, ai prelungit doar o criză personală, amortizând efectele căderilor regulate. Dacă cumva îți trece prin cap să fii sincer cu tine – îmi vei da dreptate. Dar pentru asta îți trebuie curaj. Când ți-ai permis ultima dată să fii foarte sincer cu tine, să gândești un gând așa cum vine el, fără teama de efectele sale devastatoare în viața ta? Ce vrei de la viața ta? Cine ești tu în viața ta? Cine ești? Ai să ai tendința să-mi vorbești despre roluri ale tale. De unde știu asta? Din experiență. Am contribuit la realizarea unei cercetări desfășurate pe teritoriul României. Toți cei rugați să scrie pe o hârtie cine sunt ei – s-au prezentat în cele mai îngrijite și înflorite chipuri cu rolurile de care erau cel mai tare atașați. Fiecare cu setul personal de complexe, blocaje, aspirații. Omul – cu cât este mai slab reprezentat în sine – cu atât are tendința de a încerca să fie super-interesant, important, unic. Iar isteria cu ”iubirea de sine” vine fix la țanc în acest context. Din dialogul tău interior te-ai putea descoperi. Nu contează că ești mama cuiva, sau soția cuiva, sau fiica, sau profesionistul care… toate acestea sunt roluri. Persoane. Contează și ele, dar doar după ce te-ai definit în tine ca structură. Eu am cu precădere emoția asta și asta, în contextul ăla și ăla. Ups, am menționat emoția. În funcție de cum ți-ai obișnuit mentalul să-și reprezinte acest cuvânt – vei avea o anumită reacție. Dacă ești un consumator de teorie orientală – emoția contravine vestitei detașări, astfel că vei nega existența oricărui tip de emoție în viața ta. Dacă ești consumator de teorie europeană, eventual occidentală – atunci te vei grăbi să afirmi că singura ta emoție este cea a iubirii necondiționate pentru tot și toate care sunt. Și asta nu-ți face nicio dreptate. Omul este o structură informațională complexă, și toate manifestările sale implică emoții. Unii au gânduri mai ordonate, alții au gânduri absolut haotice – dar eu nu vorbeam de gânduri, iar gândul nu este emoție. Diverse gânduri acompaniază o emoție, pentru că așa este structurat aparatul psihic. Dar gândul este o formă pe care avem tendința să o atribuim oricărei experiențe. Două gânduri totalmente diferite pot genera sau pot fi generate de aceeași emoție. Spre exemplu bucuria – bucuria are multe forme-gând la bază. Nu te bucuri doar dacă savurezi un tort de nucă. Emoția bucurie poate sta la baza unui infinit șir de gânduri, și poate genera milioane de gânduri. Gândul care acompaniază fiecare emoție în parte – este doar un mod mecanic de a traduce în formă – un fond.

Teoriile frumoase, gogoșicile pentru căderile bruște de glicemie încearcă să te determine să accepți o singură emoție – Iubirea

Dar este ca și când ar veni un tip în călduri la tine și ți-ar spune că singura chestie importantă din corpul uman sunt sânii. Iar tu din acel moment te focusezi doar pe țâțele tale, le masezi zilnic, le parfumezi, le ungi cu cele mai sofisticate creme de fermitate, le mângâi. Ce se întâmplă cu restul corpului tău?

Toate emoțiile care te compun sunt la fel de importante, indiferent de forma în care sunt reprezentate ele în mintea ta. Emoția nu este o secreție a minții, în primul rând. Mintea doar le traduce în forme, generând gânduri automate în general. Și este foarte important, în cazul în care de-adevăratelea dorești să te cunoști, să îți înțelegi mecanismele care te compun, și, de cele mai multe ori te curg în virtutea unor patternuri gata-formate. Abia apoi putem vorbi de iubire de sine, dar acest cuvânt Iubire și-a pierdut sensul inițial, pentru că prea des a fost reprezentat prin imagini de pulsiuni, atașamente nocive. De aici și proasta interpretare a iubirii de sine. În primul rând că iubirea ca emoție nu se referă la acte de egoism și atașament, apoi pentru că nici Sinele nu este limitat la Eul ca structură mentală.

Sinele este cel la care e important să ajungi înainte de a începe să te crezi angajat în munca asta trendy – iubitul de sine.

Hu dă fac iz Sine?

Aceasta este întrebarea, cum ar zice-o domnul Shakespeare. Sau Tu bi or not tu bi. Aceeași mâncare de pește. Este important să-ți reprezinți în mințișoara ta cât mai mult din ceea ce ești, și asta pe moment poate să-ți faluteze egoul, sau dimpotrivă, să-i dea aripi, dar de fiecare dată când te împiedici de Ego – adu-ți aminte că este doar un mecanism intrinsec, prin urmare folositor, și că îți folosește ca unic instrument de oglindire a totului complex care ești. Nu te împiedica în oglindă, doar pentru că pe moment nu-ți convine freza ta. Sinele tău este un compus complex și unic de emoții. De aceea se spune că suntem unici. Din niciun alt motiv. Emoțiile tale nu sunt nici gândurile tale, nici titlurile tale, nici rolurile tale, nici acțiunile tale. Tu poți să zâmbești la răsărit cât te țin mușchii faciali, și dacă în interiorul tău se dau lupte între mânie și dezamăgire… te focusezi în locul nepotrivit. Nu-ți cauți cheile pierdute sub felinar pentru că acolo este lumină, ci cauți cu lanterna eventual, prin locurile prin care ai trecut. Sinele este o totalitate vastă de sentimente pe care ființa ta le nutrește în diverse feluri. Și tu ajungi la tine când ești atent la toate aceste trăiri ale tale, chiar dacă pe moment par cam nepotrivite față de tabloul idilic vândut la toate chioșcurile ce comercializează fericire.  Fericirea este un drum personal. Încadrarea sa în șabloane precise este cea mai mare inepție a acestui curent comercial de gogoșici zaharisite, ok? De aici s-a dat drumul la milioane de cuvinte goale și sfaturi sterile care încă prind la o majoritate dispusă să se ascundă de propriile emoții cu orice preț, pentru că, în general ele dor. Și le iau pe cele livrate de-a gata, îmbrăcându-se cu ele oricât de prost le-ar sta, pe oriunde i-ar strânge sau le-ar atârna. Cum să zic? Normal că este ideal să ai 90-60-90 și să porți un taior Chanel, nu contestă nimeni asta, și nu e nimic greșit să-ți dorești asta pentru tine, oricând. Dar este foarte, foarte important să fii conștient de dimensiunile și kilogramele tale înainte de a pune pe tine taiorul mărimea xs de pe manechin. Vrei taiorul? Foarte bine! Fă ceva cu tine ca să ți se potrivească, și totul e perfect. Trebuie să slăbești? Foarte bine, fă asta întâi. E un proces. Treci prin el, ajungi la dimensiunile potrivite, și pune fată costumul pe tine, cine te oprește? Dar nu eluda procesul. Treci prin procesul ăla. Chiar dacă nu-i tocmai romantic, și taiorul mai are de așteptat.

Foarte mulți vă temeți de înfruntarea propriilor emoții, pentru că nu toate sunt pozitive, iar noi am fost învățați că gândurile și emoțiile negative atrag negativul ca un magnet, printr-un proces de rezonanță.  Dar este ca și când îți propui să construiești un castel de nisip fără nisip. Păi aici este tot miezul. Emoțiile tale catalogate drept negative,  reprimate de teama dezastrului nu se duc niciunde ci sedimentează în forme din ce în ce mai înțepenite, mai greu de modelat. Ce e mai important? Să pari sau să fii?

Cum te găsești

Măi, nu vreau să te mint. Durează și cere răbdare. Dar merită. Mult mai mult decât gogoșicile de la orice chioșc ce vinde fericire. În principiu ești atent la tine cât poți tu de mult, din ce în ce mai mult, și ai grijă de fiecare dată să nu cazi în fascinații tâmpe, alea te deturnează, nu te ajută. Hei. Nu e important cât de interesant ești. Lasă asta. Majoritatea chestiilor în care vei avea tendința să te împiedici vor fi forme. Tu treci mai departe, dincolo de formă, tu vrei la miez. Cu miezul în echilibru creezi orice formă vrea inima ta, mâncațeaș. Dar hai să-l echilibrăm. Hai să vedem unde scârțâie, unde trebuie uns, ce-i de șurubărit acolo. Important de reținut: Nicio emoție nu este rea sau greșită, niciuna. Ele sunt intrinseci – deci tot ce vine din facere e util, inteligența universului încă ne bate cu propria mână la fundul gol, ok? Deci nu, nu dorim să le trimitem la dracu. Dorim doar să fim în acord cu ele, în echilibru. Să le știm înainte de toate. Să știm cum se declanșează în noi, și ce efecte au asupra formelor – gând. Acolo șurubărim. E o chestie în straturi. Întâi ne eliberăm de seturi de credințe foarte vizibile, gen ”Toate femeile e curve”, ”Dacă-mi taie calea o mâță neagră am bulit-o”, ”Bărbații înșeală indiferent ce”, etc… Nu negăm credința, nu faci nimic așa, iar te minți – găsim mâzga dintre emoție și gând. Poate fi o amintire care te duce la altă amintire, care te duce la alta și tot așa. Mergi cu ele, dă-le timp să ți se dezvăluie, nu te grăbi, nu pune peceți. Este foarte util să nu te judeci foarte aspru, și să nu te lași furat de valul de emoții reprezentate cu mintea de atunci. Adică să constați de fiecare dată diferența dintre cum ți-ai reprezentat un eveniment cu mintea de atunci, și cum ți-l reprezinți acum, cu mintea de acum. Nu te lăsa furat prea tare de copilul rănit sau ofticat din trecut. Aici e toată buba. De cele mai multe ori ți-ai reprezentat eronat un eveniment, lucru care ți-a produs un disconfort atât de mare încât parte din energia ta psihică a rămas blocată în acel moment, în acea întâmplare. Dacă te urmărești tu pe tine, vei constata că gândul către sau dinspre acea emoție declanșează în tine gesturi, comportamente specifice vârstei la care le-ai trăit. Tu doar ia cunoștință de asta, și caută zona de mijloc, adică fă cumva diferența între cum ai gândi acum trăind aceeași experiență, și cum ai înțeles atunci. Să știi că cele mai multe blocaje ale omului nu se formează din experiențe cu adevărat tragice sau foarte dureroase. Ci din evenimente neutre, reprezentate într-un mod deficitar. Na. Mă gândesc că înțelegi că nu-i treabă de două săptămâni. Dar merită. Efectele sunt definitive și fără efecte secundare. Cu cât ești mai familiar cu tine, cu atât ești mai detensionat, să știi, nu-i foarte important să-ți scrii pe toți pereții ce iubire infinită ești tu, omul reacționează pozitiv oricum la ceea ce îi este familiar, nu la ce îi este impus. Tot ce nu îți este familiar îți poate crea disconfort. Așa că cel mai important înainte de toate este să fii perfect familiar cu tine însuți. Restul sunt detalii, forme, formele sunt schimbătoare, formele sunt iluzii. Singurul dușman al unui om este el însuși, niciodată altceva sau altcineva. Din reprezentările sale pornește toată starea conflictuală. Iar Iubirea nu este o formă sau alta, Iubirea este o stare de echilibru. Nu de fascinație, de echilibru. Fascinația aduce cu sine un contrast, un pol opus, și automat o teamă constantă față de partea antagonică. Echilibrul te scoate din zona nesiguranței. Te stabilizează. Știi când devii greu de zdruncinat? Atunci când tu despre tine ai o imagine suficient de clară, suficient de echilibrată, adică tu în tine nu poți fi surprins în legătură cu tine. Vine unul la tine și-ți zice – ”Ești prost”. Ai o reacție de disconfort – te-a atins la buba. Tu cu tine încă nu ai ajuns la un acord în privința asta. Nu ești suficient de familiar cu tine. Nu te ataci la modul personal, nu simți nevoia să combați asta cu vreo demonstrație de forță – nu e buba, iată, tu cu tine ești suficient de familiar încât să nu te faulteze un răutăcism.

Tu în echilibru cu tine faci minuni

Pentru că lucrurile se complică și mai mult, emoțiile tale nu se asociază neapărat cu forme – gând sau forme – întâmplări, dar se asociază în rezonanță cu planuri de vibrație. Emoția nu poate fi cuantificată altfel. Ea nu poate fi înclaustrată în niciun fel de formă. Ea vibrează, e un plan energetic subtil. Și atunci când starea ta generală este una echilibrată, în virtutea rezonanței începi să manifești în viața ta tot mai multe experiențe din acest plan vibratoriu. Dar tu în echilibru cu tine. Nu cu taiorul îndesat peste șunci, să arate Chanel. Armonia nu e niciodată chestie de suprafață, iar subconștientul nu poate fi niciodată păcălit cu cuvinte frumoase, dacă ele nu sunt acompaniate de emoții în acord.

 

Să știi că am chef de vorbă. Scrie-mi pe andreea@cafeneaualuianael.com despre tine, despre povestea ta, despre dilemele tale, despre constatările tale, despre cum vezi tu lucrurile, sau despre ce nu vezi din ceva. Mai multe minți vin întotdeauna cu mai multe unghiuri de abordare, și asta nu poate decât să ajute.

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.