Sharing is caring!

Mă uit la televizor fără sonor. Știu din titlurile afișate că este vorba de o doamnă căreia i s-a făcut o nedreptate. Mimica și gestica sa însă, sunt în contradicție cu speța. Are un fel de entuziasm pe chip, un avânt de satisfacție. Capul sus, umerii drepți – postura caracteristică omului mulțumit. Dau sonor, vreau neapărat să știu dacă respectiva este păgubita. Este. Cuvintele sale intră într-o contradicție amuzantă chiar și cu tonalitatea vocii.

Iată un om care-și savurează la maxim necazul – îmi zic. Fiziologia nu minte niciodată. Felul în care reacționează mușchii corpului – este dictat de subconștientul omului, nu de instanța conștientă a minții sale. Și este impresionant.

Există oameni care pur și simplu își savurează necazurile

Nu puțini, ci mulți. Asta dacă încă ne întrebăm de ce există în lume răutate, nedreptate, abuz. Există pentru că universul ăsta e și suma trăirilor noastre. Și… dacă tu gătești paste, nu poți scoate din cuptor cartofi cu rozmarin. Există veșnica întrebare – De ce mi se întâmplă mie, că eu sunt cel mai corect, cel mai drept, cel mai bun, cel mai cel? Pentru că ce ți se întâmplă îți produce satisfacție. Pentru că asta e plăcerea ta secretă. Să (îți) demonstrezi că ești o victimă. Când ți se oferă ocazia să se vadă cu ochiul liber – yes! – te entuziasmezi, iată, v-am zis eu că sunt o victimă, nu m-ați crezut, na, vedeți ce s-a întâmplat? De-a lungul vieții am întâlnit nenumărați oameni care, atunci când vorbeau despre problemele lor – prindeau viață. Sunt oameni care pot vorbi ore-ntregi despre necazurile lor cu o înflăcărare demnă de șoimii patriei. ”Și ăla mi-a zis așa, îți dai tu seama, și atunci eu am zis aia, și el s-a uitat la mine așa, și eu am făcut așa, și el a făcut așa, și eu am zis aia, și el atunci a zis aia….. ” Și o sucesc pe toate părțile, și revin la privirea aia, și la fraza de după privire, analiză pe text, hai să vedem, nu cumva m-a faultat și mai rău decât credeam? Stai, că a mai fost și aia și cealaltă înainte de asta, apoi încă ceva…. Viață, în sfârșit viață într-un interior arid. Iar viața se naște din viață.

Ce te inspiră, ce te animă, ce te învie – asta ți se întâmplă

Nu forma, ci fondul. Nu cuvintele, ci viața din ele. Și foarte mulți avem prostul obicei de a trece aproape nepăsători pe lângă binecuvântări. Ba chiar le punem etichete: trecătoare. Întâmplătoare. Înșelătoare. Ba chiar mulți, foarte, foarte mulți își zic că nu vor să se bucure prea tare pentru a nu fi dezamăgiți la final. Puțină viață în tot ce-i etichetat drept bun, folositor, îmbucurător. Fără vlagă, așa, de cele mai multe ori cu un scepticism dus la extrem. Ca și când se întâmplă ceva greșit, ceva care trebuie oarecum mascat, trecut repede, nu cumva să te inflamezi, nu cumva să se cronicizeze. Îți spui că nu vrei să fii dezamăgit la final, și cu asta ai încheiat cazul. Nu-i de tine. Mai bine deloc decât un final prost. De la chestiile cu adevărat proaste nu dai niciun pas în spate. Alea sunt adevărate, pe alea trebuie să le trăiești. În ele crezi. Pe acelea nu trebuie să le eludezi în niciun fel, pentru că ar fi ciudat să-ți sabotezi propriile autoprofeții, nu-i așa? De atâtea ori ai refuzat să te bucuri pentru a scăpa de un necaz, încât ai adus necazul în centrul atenției vieții. Necazul are mai multă viață în el decât orice bucurie. Te scoate din zona căldicică, te animă, îți fierbe sângele, ai puls în trăire, ai o direcție unificată în gândurile gălăgioase, care, fără un necaz sănătos – sunt atât de dezorganizate încât capul tău pare o casă de nebuni.

Omul trebuie să-și găsească un sens în viață pentru a supraviețui – spune Victor E. Frankl. Sensul este fundamentul vieții

Și sensul ăsta este la liberă alegere. Nu trebuie să fie unul nobil, nu forma, viața nu este legată de formă, forma este doar o expresie reflectată a vieții. Bun, rău, frumos, urât, nobil, josnic – puncte de vedere, nimic mai mult. Viața este mișcare, energie, asta este viața. Unde ești mișcat, unde se naște mișcare, energie, acolo este viață. Sensul ți-l alegi subliminal, în funcție de viața din tine în raport cu el. Nu are legătură cu niciun cuvânt din lumea asta pe care îl alegi cu mintea. Are legătură doar cu ce te animă, ce te scoate din zona inerției, a non-sensului, pentru că orice sens este, de fapt, o concentrare de forțe într-un singur scop. O colaborare. Gânduri răsfirate – adunate într-o horă comună, concentrate. Acolo unde simți că depui cea mai mare cantitate de energie – acolo este sensul tău din spatele sensului declarat conștient. Și unde depui energie – creezi energie. Legi imuabile. Adică fixe, ele nu se schimbă, indiferent de variabile.

Sensul tău care este?

Dialogul tău interior unde are cea mai multă viață? Ce te animă cel mai tare pe dinăuntru? Nu ce te bucură, nu asta este important, important este ce te energizează cel mai tare pe interior, ce te face să-ți concentrezi gândurile răzlețe în cel mai activ mod, ce te face să vibrezi în tine la potențial maxim. Reține – nu vorbim în termeni de bun sau rău, bucurie, tristețe. Vorbim de intensitate. De energia depusă. De energia creată. Acolo este viața. Acolo se poate vorbi de creație. Și omul creează. De când se naște și până se duce. Și când se duce – se duce într-o lume a non-formelor. O lume a fondului. Își lasă aici toate formele pământului. Se dezbracă de ele la propriu și la figurat. Rămâne cu fondul. Cu ce a știut și a vrut să concentreze cât timp a avut o formă. Ca o expresie ce a fost și va rămâne. For ever and ever, all over again.

De ce cu ce a știut dar a și vrut? Pentru că este o alegere. pe care o faci sau nu o faci. La un moment dat poți alege. Dar mulți nu știm asta. Pentru că… nu-i așa? – mai bine nu ne bucurăm decât să suferim la final 🙂

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.