Sharing is caring!

Știi ce se întâmplă atunci când te pierzi efectiv într-un labirint și nu reușești să găsești ieșirea? Te învârți din ce în ce mai disperat în cerc. Așa e și cu labirintul ideatic. Ajungi la un nivel de încordare la care inevitabil îți faci rău. Te blochezi în cercul vicios al unor căi cărora nu le mai găsești ieșirea. De asta până nu demult – toată știința spiritului era ocultă. Pentru a feri omul nepregătit de autovătămare.

Am tendința să scriu despre aceste lucruri la mișto, să mă amuz, să persiflez, însă astăzi aș vrea să fiu suficient de serioasă pentru a ajunge la cel care este blocat, nu doar la cel liber, care se poate amuza. Știi care este cel mai bun radar al echilibrului interior? Libertatea în manifestare. Lipsa încordării în exprimare și în gândire. Curajul de a folosi orice simbol de comunicare, fără a simți iminența unui dezastru la fiecare asociere de cuvinte sau gesturi sau gânduri. Încrederea în viață. Încrederea în inteligența infinită a acestui univers. Încrederea în sine până la urmă, că de aici pornesc toate. Felul în care judeci lumea exterioară reflectă felul în care te tratezi pe tine în intimitatea interiorului tău. Microcosmosul este egal cu macrocosmosul din toate timpurile, nu doar de când am aflat noi personal de dezvoltare personală.  Lumea ta nu este nimic altceva decât o sumă a propriilor trăiri, pe cel puțin trei planuri vibraționale. Cel puțin. O sumă a lor. De cel puțin două dintre ele nu ești aproape niciodată conștient. Nici măcar atunci când devii conștient de existența lor. Le poți deduce din propriile manifestări, dar asta presupune muncă susținută cu propria ființă, lucru care – deși pare simplu ca Bună ziua – este suficient de incomod încât să descurajeze 99 din 100 de încercări. Chestia cea mai enervantă este depistarea breșelor în delimitarea Eului construit cu atâta migală de-a lungul vieții.  În zilele noastre aproape toată lumea vorbește despre Sine, și majoritatea îl confundă cu Eul în continuare. Lucru care este perfect normal, având în vedere mecanismele inerente ale cogniției. De aici primul și cel mai important blocaj, care te poate purta la nesfârșit într-un labirint din ce în ce mai complicat. Al ideilor.

Acest ”Ai grijă ce-ți dorești că ți se poate întâmpla” – a devenit o sursă de încordare majoră în viața căutătorului de trăire în spirit. Din ce în ce mai des se ajunge la teama de a rosti cuvinte, pentru a nu atrage dezastre. Teama de a gândi, pentru a nu cădea în dizgrația unui univers tâmp. Teama de a simți, pentru a nu părea lipsit de faimoasa detașare – ”must have” al trăitorului de chestii spirituale. Profunzimea asta a devenit o capcană, un fel de miraj, știi ce este mirajul? Din dex – ”Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă.”

Din cauza densităților diferite se produce și mirajul în cazul căutătorului de profunzime. Mintea cu care judeci este de obicei mult mai densă decât planul judecat, și atunci apare mirajul, fata morgana.

Atunci începi să te temi de fantasmele propriilor demoni interiori, atunci începi să dai peste mâna oricui îți traversează calea – păzea! e pericol de dezastru, aici sunt capcane! Chiar dacă ele, capcanele sunt doar în propriul labirint în care ești blocat de atâta vreme încât ai și uitat că trebuie să existe o ieșire pe undeva. Ai ajuns să-ți fie teamă de cuvinte, să le tratezi ca pe niște inamici pregătiți de atac în orice moment de neatenție, și teama nu este un bun companion. Chiar dacă tu preferi să o numești precauție, sau în orice alt fel care să nu sugereze ideea de frică.  Pentru că tu știi în teorie că frica este un semn al lipsei de echilibru, al vibrației joase, al stagnării.

Iar cuvintele nu sunt altceva decât simboluri, nici măcar universale, pentru mine cuvintele spuse în limba chineză, oricât de profunde sau superficiale ar fi – înseamnă toate același lucru: fjgbhfbv guftygrkbhv hff gfoyugrugtb – gen.

Cuvintele au încărcătură energetică? Nu, nu ele – cuvintele, ci emoția din spatele lor. Emoția are încărcătură energetică, nu cuvintele. Așa cum radioul nu conține oameni și instrumente în interiorul carcasei. Nici televizorul. Nici telefonul. Cuvintele sunt simple simboluri, iar simbolistica diferă de la o nație la alta, de la o zonă la alta, de la om la om. Un cuvânt poate fi perceput în cel puțin 77 de feluri diferite, în funcție de contextul în care este spus, de cuvintele asociate, de virgulele dintre cuvinte, de intonație, și – cel mai important – de structura celui care judecă respectivul cuvânt. Fiecare în parte percepe lumea așa cum a învățat să o facă. Era o pildă – cea în care un călător întreabă un băștinaș cum sunt oamenii în zona respectivă, întrucât ar vrea să se mute acolo, iar băștinașul îi spune că oamenii acolo sunt exact ca și cei din locul din care vine. Lumea este așa cum o percepem. Lumea este așa cum o înțelegem, fiecare înțelege cu propriile repere cognitive.

Eu am câteva persoane apropiate pe care le alint folosind un cuvânt obscen. Niciuna nu s-a transformat vreodată în vagin, și niciuna nu a trecut prin vreo criză existențială care să aibă legătură cu așa ceva. Cuvintele mele ar fi putut face asta, dar numai dacă universul ar fi lipsit de inteligență și o minimă organizare coerentă. Iar creierele lor ar fi atins performanța amibei, ceea ce ar fi cu adevărat trist.

Cum ar fi ca fiecare cuvânt să aibă o semnificație strictă? De câte cuvinte ar avea nevoie omenirea, pentru a evita consecințele nefaste ale unui univers bătut în cuie și axat pe taxat erori? Pe bune…. Ce ne-am face cu toți aceia care folosesc cuvinte de lumină și ultra-strălucire pentru a blestema oameni nevinovați? Ce ne-am face cu bieții muți? Ce ne-am face în general, căci cuvântul nu a fost niciodată însuflețit fără emoție? În ce fel de roboți ne-am transforma? Cât de blocat să fie un om – încât să ajungă să creadă că propriul creier este atât de slab dotat încât să ia totul ad-litteram și să nu reușească să discearnă între glumă și seriozitate, între alint și dojană, între benefic și malefic? Ce au ajuns să facă din noi niște informații atât de prețioase, dar atât de prost înțelese?

Să știi că s-au făcut studii în sensul ăsta, în ultimii zeci de ani, mai multe zeci (în Statele Unite paranoia dezvoltării personale s-a declanșat prin anii ’60 – ’70) și rezultă că orice afirmație, oricât de puternică ar fi, și oricât de des ar fi repetată – nu produce nicio modificare câtă vreme nu este însoțită de emoție. Ceea ce era de un bun-simț elementar din start.

Emoția este cea care declanșează activitate electrică, bio-chimică, magnetică. Emoția este energie. Emoția are planuri de vibrație, nu cuvântul, cuvântul este gol sau plin în funcție de rostitor. De aici și expresia ”cuvinte goale”.

”Ai grijă ce-ți dorești că ți se poate întâmpla”. Da. Singurul hop este la conștientizarea propriilor produse psiho-emoționale. Poți să-ți dorești toată viața un cal verde – dacă tu în tine nu crezi că există, nu consideri că este foarte sigur din punct de vedere social să apari călare pe un cal verde, și mai ales ești aproape convins că nu meriți, ba chiar te simți vinovat că visezi la cai verzi pe pereți, în loc să lupți cu greutățile inerente ale vieții. Calul verde poate fi orice. Cuvinte. Cuvintele sunt inventate pentru a exprima emoții, trăiri. Când mă refer la emoție – nu doresc să exprim un sinonim al afectelor. Ci trăirea interioară – toată gama de trăiri, de la indiferență sau ură până la iubirea necondiționată de care atât de multă lume este atașată (sâc).

Sunt mii de suflete în lumea asta mare, zeci de mii – care s-au blocat în labirinturi ideatice, și-și fac rău zi de zi, zile în care ar putea fi relaxați, sau cel puțin încrezători în viață. Trebuie să fie extrem de obositor să te lupți cu fantasmele propriilor frici la nivel de cuvânt și virgulă. Viața le arată că au dreptate de fiecare dată, dar asta numai pentru că bietele lor cuvinte sunt încărcate de emoții dizarmonioase, pentru că cea mai haotică formă de energie este cea a fricii. Dincolo de instinctul de supraviețuire – care este inerent ființei umane și absolut necesar în susținerea vieții – orice formă de frică este dăunătoare, indiferent de cuvintele folosite spre mascarea ei. Frica este una dintre cele mai puternice emoții, de aceea se și spune că ”de ce ți-e frică nu scapi”. Dacă ai suficientă claritate să te poți urmări în momente de panică – poți constata ce conglomerat impresionant de factori se declanșează în tine simultan, câtă putere deține în sine această emoție, ce reacții biochimice se autodeclanșează în corpul tău, cât de puțin control ai asupra lor, în ciuda pretențiilor tale de ființă mega-evoluată spiritual – bla-bla. Normal că frica atrage în viața fiecăruia cu viteza luminii, pentru că emoția este puternică și are tendința să obsedeze. Frica este mai pregnantă decât orice altă emoție, și asta are legătură cu mecanismele interioare, cu propriile rute neuronale. Majoritatea avem patternuri puternice în direcția fricii, părinții noștri ne-au crescut având în primul rând grijă să nu ne vătămăm, mulți ani din viața noastră am fost avertizați ”să avem grijă că…”, pentru că întâi de toate este instinctul de supraviețuire, apoi restul.

De asta mă și pufnește râsul și simt nevoia să fac mișto de fiecare dată când aud vorbindu-se despre nemaipomenitul stadiu de evoluție în care se află omenirea. Care stadiu?

Sunt mii de suflete în lumea asta mare, zeci de mii care au făcut un terci ideatic din toată știința asta odată ocultă, și se autofaultează sistematic, fără un minim discernământ. Ca și copiii foarte mici. Bebelușilor le este interzis aproape orice obiect, pentru că se pot răni. Furculița, cuțitul, obiectele ascuțite sau confecționate din materiale necomestibile. Adultul a învățat în timp să le folosească în beneficiul său. Bebelașul nu. Bebelașul se poate răni cu aproape orice, pentru că nu are discernământ și nici cunoștințe înmagazinate despre lume. Percepția bebelușului este diferită în funcție de etapele de vârstă, și asta are legătură cu învățatul. Percepția lumii se învață. Tot ce vedem noi acum este o amintire a unei game de informații gata-învățate. Nu este nevoie să privim cu atenție un scaun pentru a ne da seama imediat că avem în față un scaun. Pentru că prindem frânturi de imagini și le cuplăm automat la imaginea deja învățată despre scaune. Tragem concluzia că este un scaun, fără a-l studia în întregime. Cuplăm seturi de itemuri automat. Automat este un cuvânt cheie. Pentru că majoritatea acțiunilor și a gândurilor noastre zilnice sunt automate. Spălatul pe dinți, mâncatul, legtul șireturilor, condusul mașinii, cititul, scrisul, etc… etc…. Ne place să ne credem super-conștienți, și de fapt suntem în stare de semi-hipnoză mai mult de jumătate din viață, chiar și în starea de veghe.

În terciul ăsta ideatic cuvintele trebuie să fie toate pozitive, luminoase, strălucitoare, iar ființa să fie puternic echilibrată. Detașată, că ăsta-i cuvântul – ancoră. Singurul obstacol în toată chestia asta sunt niște legi imuabile ale universului. Pozitivul și negativul trebuie să fie în echilibru, altfel… cai verzi, eventual. Energia asta a ajuns așa o fată morgana, așa o nebuloasă, așa o chestie complicată, când lucrurile sunt de o simplitate aproape ridicolă. În primul rând tot ce-i prea mult strică – orice-ar fi. Tot în primul rând dacă El este tot ceea ce este, apăi nu-l ciuntim noi pe valori efemere, că bănuiesc că se poate înțelege că moralitatea și valorile în general diferă de la o epocă la alta, dar El este etern. Care ar fi concluzia? De ce ne temem de o asemenea concluzie? Tot în primul rând, a nu se confunda marfa cu ambalajul. Regulă de mare bun simț. Unamiepatrusutedouăzecișicinci de cuvinte sunt toate goale fără o emoție în spate. Zi-le cât te țin plămânii, repetă-le până te saturi, tot aia-i ca la radio când dai și cauți dar n-ai semnal, poți să-l ….ți.

Dacă ești o persoană foarte evoluată care are mare grijă la cuvintele sale, la gândurile sale, la dorințele sale, la energiile sale – emise dar mai ales receptate –  ei bine, cuvântul cheie este ”mare grijă”. Cam aici este ceea ce tu numești ”plan vibrațional”, ”nivel energetic”, etc… etc… cuvinte.

A, și dacă tot ne învâtim în jurul energiei – toate poveștile despre vampirii energetici ar trebui să expire la un moment dat, nu crezi? În termeni energetici așea – vibrația joasă nu piratează vibrația înaltă. Mă gândesc că am zis tot cu asta. Sau?

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.