Sharing is caring!

”Un popor de idioți care-și merită soarta”

Acesta este un comentariu pe care îl citesc de câteva luni bune la toate postările despre situația penibilă, ce zic eu? – incredibilă – în care se află România.  Zi de zi apare câte unul care o dă pe asta cu poporul de idioți. Mereu altul. Tot mai mulți.

Bravo, măi băieți. Și fete. Ați fost deștepți. Concluzia voastră aproape că a scos țara de la necaz. Poate dacă mai strigați odată puțin mai tare și cu limba scoasă – reușiți. Io zic să încercați, oricum mai mult nu vă duce nici pe voi tărtăcuța. Asta în cazul în care sunteți cetățeni ai acestui popor. De idioți. Voi ați zis-o.

De o vreme acest popor ”de idioți” este divizat în două tabere. S-a rupt în două, s-a sfâșiat. Nu, nu este o tabără bună și una rea, nu este una cu deștepți și una cu proști, sunt două tabere la fel. Egale în fond. Doar formele diferă. Unii țin cu X, alții cu Y. În rest… la fel se înjură, la fel se urlă, la fel se lovește, la fel. Fiecare zice că, având dreptatea de partea sa – are tot dreptul să lovească, să suduie, să-și înjosească aproapele. Unii îi acuză pe alții că țin cu un infractor penal, alții îi acuză pe ceilalți că sunt sorosiști și țin cu ”statul paralel”. Dar fiecare de partea sa este convins că are dreptatea în palma mâinii drepte. Și-au făcut din ea topor, și dau ca la lemne. Dau în oameni, dau în ființe umane, dau în propriii frați de neam. Noi toți suntem un neam. Neamul românesc. Același popor. ”De idioți” dacă voi vreți.

”Un popor de idioți care-și merită soarta”

Se zice așa, din vârful buzelor, cu o superioritate netă, zici că-s unicii, nemaivăzuții, prea-bunii …. descoperitori de gaură în macaroană. Au dat o servă și au plecat. Ca niște genii apărute în clasele de matematică în care se transpira de concentrare căutând soluția de rezolvare a unei probleme de admitere la NASA – au zis formula și-au plecat triumfători, lăsând în urmă o masă de oameni în extaz, aplaudând, făcând valuri, sărind într-un picior de bucurie: Evrika! Ne-a fost dată soluția! Suntem salvați!

S-a produs o schismă, nu doar între concetățeni cu opinii diferite, ci în mințile și-n sufletele noastre avide de sânge, de morți și răniți, de ”-te-n gâții mătii de jegos”….

Ce? Sună foarte urât așa, din gura mea grăitoare de chestii mereu pacifiste, cu chipul meu tânăr, simetric, finuț, zâmbitor? Serios? Oare din gurile voastre cum sună? Oare voi cum apăreți așa, cu fețele voastre de intelectuali, de oameni serioși, cu scaun la cap, de profunzi știutori de diverse? Cum? Cum credeți că apăreți – scuipându-vă aproapele, strigând invective ca la ușa cortului? Invective. Or fi invectivele voastre mai intelectuale? Or fi ele mai speciale decât cele strigate de concetățenii voștri din tabăra opusă? Cu ce anume?

Dar cel mai important: Ce anume se mai face pentru țara asta în afară de a ne bate între noi, nici măcar în luptă dreaptă, ci murdar, cu NV-uri, cu stat în spatele unor ecrane plate și aruncat de bolovani la nimereală, dă-i să fie, ”-r-ar morții voștri de asistați social, sclavilor!”

E plin internetul de sictir, de înjurături, de satiră pe seama politicienilor și a electoratului lor, de pamflet. Ce facem noi este un pamflet. Nu suntem cu nimic mai buni decât ceilalți, frații noștri de neam – că vă place sau nu. Tot timpul au fost opinii diferite, tot timpul va fi așa. Dar împreună suntem un tot. Chiar dacă avem opinii diferite, credințe care au legătură cu experiențe individuale, oameni suntem toți, noi toți avem la bază aceeași dorință – aceea de a fi țara bine. Fiecare vede binele în felul în care poate și știe. Tot timpul a fost așa. Însă țara asta nu este condusă de noi – slavă cerului. Noi suntem beneficiarii unor servicii prestate de către niște oameni, mai frumoși sau mai urâți, mai capabili sau nu, mai deștepți sau mai slab-dotați – aleși de noi, poporul, beneficiarii, pentru a conduce eficient. Degeaba ne smulgem părul din cap că domle, e de vină ăla și ăla, că dacă se mergea la vot, că dacă nu se dădea bani pe vot, că ”dacă și cu parcă se plimbau pe-o barcă….”

Ce rezolvăm? Ce anume rezolvă cineva vreodată care se dă cu fundul de pământ și caută vinovați în loc să caute rezolvări? Ce?

Mai important: ce anume se alege dintr-o țară ruptă-n două, în care oamenii sunt atenți la deciziile administrative ale aleșilor doar pentru a se înjura cu concetățenii lor pe internet?

Oare are cineva impresia că politicienii stau așa, cu sufletele la gură – pe internet, și calculează în procentaje cine a înjurat mai tare, mai mult, mai obscen, iar în funcție de aceste grafice – gata, iau decizii în favoarea taberei câștigătoare? Sau ce este în capul nostru de atâta amar de vreme în care alegem să ne comportăm ca niște cretini?

Eu fac parte din tabăra celor care sunt împotriva guvernului. Și uneori sunt atât de revoltată încât zile-ntregi sunt depresivă, pun suflet, mă macin în mine,  sufăr. Uneori postez și eu pe internet constatări personale. Cât mă duce și pe mine mintea. Ultima dată o doamnă îmi comenta postarea susținându-mi opinia. Un comentariu, două comentarii, trei. Apoi atac la cei care comentau în contraargument. o jignire, două jigniri, trei. Șterg unul, șterg două, șterg trei. Îi spun – nu mai jigni, nu la mine în pagină, nu accept, oricum șterg. Doamna jignea oameni din tabăra opusă, da? Doamna sărea la gâtul omului. Ca-ntr-un război civil. Dăm unde apucăm, să curgă sânge. Oare postarea mea câștiga valoare găzduind jigniri între cei care au opinii diferite? Cine? Oameni ca și mine? Oameni cu dureri, cu bucurii, cu vieți interesante sau banale – dar fără nicio putere de decizie în stat? Toți suntem în aceeași oală. Toți. Indiferent de convingerile noastre. Suntem o masă de cetățeni cu drept de vot. Nu luăm personal decizii în administrație publică. Asta fac cei pe care i-am votat. Noi putem să ne și omorâm între noi, egal. Nu cu asta se schimbă o decizie-n stat. Doamna a sărit și la mine. Dintr-o susținătoare convinsă – a devenit o aproape sarcastică acuzatoare. Mă acuza de nepotisme. Apoi, în semn de protest, m-a blocat.

Și toate acuzele astea, toate felurile astea de a exprima o nemulțumire – sunt clișee. Nu doar ”tabăra” cealaltă folosește clișee. Nu doar cealaltă ”tabără” are parte de spălături pe creier. Toți suntem la fel. La fel de absurd acționăm, la fel folosim clișee, la fel ne irosim în acțiuni inutile, neproductive, ba chiar dăunătoare. Ce poate câștiga un popor de oameni care se-njură între ei? În afară de înjurături și crize de nervi pe net – mai știm ceva? mai putem ceva, sau suntem blocați cu toții în bula asta de ceață mentală?

 

Eu sunt o tipă zen, așa cum bine știu cei care mă cunosc personal sau citind ce debitez pe acest site. Dar am câștigat zenul ăsta în viață cu sudoarea frunții. După ce m-am dat cu fundul de pământ de-atâtea ori cât să mă prind pe pielea mea de niște chestii. După ce am dat cu capul de pragul de sus până m-am săturat, și m-am săturat greu, crede-mă. După ce am organizat vânători celebre de vinovați, și apoi am aranjat ruguri în piața publică pentru toți vinovații pământului. După toate nebuniile astea – am constatat o chestie nemaipomenită: Băi, cine vrea ceva, tace și face.

Prietene – tace și face, the end. În rest…. toți suntem la fel. L A    F E L.

 

Mai sus este o poză cu Mayuca mea. Făcută acum. În timp ce scriam, aveam lacrimi în ochi, trăiam intens tot ce ziceam aici, și dintr-o dată se deschide ușa camerei cu putere, dată de perete. ”A venit zâna zânelor!” – zice ea, ghemotocul ăsta pișpiric, inocent, cu suflețel curat. Eu nu mai am inocența asta, n-o mai am, s-a dus odată cu copilăria, cu puritatea pe care doar un prunc o poate avea, dar de când s-a născut ea – învăț. Învăț bunătate, învăț să fiu măcar puțin așa cum m-a lăsat Dumnezeu – vie în mine, iubitoare de om, căutătoare de bucurie și pace, doritoare de înțelegere. Numai copilul poate accepta că are de învățat și de înțeles. Adultul s-a pierdut în iluzia lui ”Eu știu tot”. Și uite unde-ajungem cu știutul. La un pas de a ne ucide între noi. Bieți autosuficienți pierduți într-un hău al importanței de sine. ”Un popor de idioți care-și merită soarta” zis din vârful buzelor, așa, ca niște deștepți ce suntem, singura noastră putere fiind… discursul mort și zeflemeaua.

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.