Sharing is caring!

Primiră cu toții niște cartonașe, pe care erau scrise câteva citate. Ghida lor (căci așa îi rugase pe toți consiliera lor de la acest curs, să îi spună simplu „Ghida”, „Ghida, ce bine rimează cu Chizdda, cu doi de „d” chiar, ca la Buddha”, își aminti Eva, zâmbind în sine, același sine despre care voia să învețe la acest curs. De atunci, evitase mereu să i se adreseze consilierei cu apelativul „Ghida”, de teamă să nu îi spună „Chizdda”, așa cum i se întâmplase cu un alt cuvânt, „conopidă”. O prietenă îi spusese că mereu spune „conopizdă” în loc de „conopidă” și, de atunci, Eva evita să mai pronunțe acest cuvânt, mai ales de când ceruse, la masă, într-o tabără de Creație și Inspirație, „o conopizdă gratinată la cuptor”, cu voce tare, atât de tare, încât au auzit-o toți cursanții, dar s-au prefăcut că nimic ieșit din comun nu se întâmplase. De atunci, Eva și-a jurat că nici măcar nu se va mai gândi la conopi(z)dă, de teamă să nu se facă de râs. Așa i s-a întâmplat și cu acest apelativ de „Ghidă”, pe care l-a asociat din prima secundă cu „Chizddă” și care-i răsuna în cap, ca un disc stricat: „Chizddă, Chizddă. Ghida mea-i o Chizddă” și care îi deturnase atenția de la tot ceea ce consiliera lor le explica atât de frumos, despre sine și Sine) le-a cerut să citească în gând citatele de pe cartonașe, să se lase ghidați („chizddați, adică”, își spuse Eva din nou, râzând în sinele său) și să își aleagă citatul care cred ei că le reprezintă cel mai bine Sinele. Sau sinele. Iar dacă nu se regăsesc în cele scrise pe cartonașe, să scrie ei ceva ce cred că înseamnă Sinele lor. Sau sinele. Ghida le spunea cu satisfacție „Sinele vostru”, făcea o pauză de efect, după care adăuga zâmbind „sau sinele”, dar nu spunea niciodată Sinele cu S mare sau sinele cu S mic. Le spusese că dacă vor fi atenți la Sinele lor, vor ști să facă diferența dintre Sine și sine. Eva era atât de confuză, încât uitase și de jocul de cuvinte „Ghida”- „Chizdda”. Privea cartonașul și încerca să pară că știe ce are de făcut. Deși se întreba ce naiba caută ea acolo și de ce nu e într-un bar, bând votcă, sau acasă, pe canapeaua ei, mâncând semințe, în timp ce urmărea o telenovelă turcească.
„What the fuck? What the fuck? What the fuck?” Repetă în sine („sine cu s mic”, apucă să gândească, rânjind în Sine, cu S mare, desigur) de trei ori ”what the fuck?”, ca să își dea seama ce are de făcut. Se simțea ca un shit („cu S mare” își spuse și rânji iar), fiindcă Chizzda ei (și rânji și mai larg) o făcea să se simtă ca la școală. Iar ea ura să se simtă ca la școală. Adică, încolțită. Obligată să fie perfectă, căci doar perfectă putea să apară în ochii lumii. „Și când te gândești că am plătit 600 de lei, ca să vin la un curs pe care-l detest. Cred că sunt un pic masochistă și am venit aici, poate-poate Chizzda mea e sadică și mă satisface. Numai că nu-mi place. De ce simt oare nevoia să fac mereu lucruri cu care nu am nici o legătură?” Eva se hotărî să fie fată ascultătoare și se apucă să citească citatele de pe cartonaș: „1.” Citi cu gând tare și făcu o pauză, înainte de a continua, să fie sigură că e destul de atentă, să înțeleagă textele din prima, să nu le citescă din nou și din nou. „1. Cine se uită în afară, visează; cine se uită în interior, se trezește- C. G. Jung; 2. Cea mai mare provocare este să fii tu însuți într-o lume care încearcă, în permanență, să te facă să fii altcineva- E. E. Cummings; 3. Cele mai multe umbre din viața noastră sunt cauzate de faptul că stăm în propria noastră strălucire- Ralph Waldo Emerson; 4. Comportă-te ca și cum ceea ce faci contează. Chiar contează!- William James; 5. Sarcina ta nu este să cauți iubirea, ci doar să cauți și să găsești toate zidurile pe care le-ai construit împotriva ei- Rumi; 6. Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi- George Eliot; 7. Prin iertarea de sine și a celorlalți, ne eliberăm de trecut, de regrete, de răni și de acuzații- Louise l. Hay”
Eva spumega. Nu ridică privirea pentru că auzise că mai sunt iluminați de aceia care-ți pot citi gândurile, privindu-te în ochi. Era nervoasă fiindcă nu înțelesese nimic. Absolut nimic. Nici nu știa cine erau toți oamenii aceia, cei care dăduseră asemenea citate. Nu știa de la ce vine C. G. sau E. E. sau L. „Și cine mă-sa mai e și Rumi ăsta? O fi unul care o fi inventat jocul de remi, poate. Sunt în ceață. ce naiba să fac? Ce număr să aleg? Nu pot să aleg unul la întâmplare și gata. Sigur o să mă pună să îmi explic alegerea și atunci o să mă fac de căcat. Căcat mare și maro, ca o proastă ce sunt. Nu înțeleg nimic din toate cursurile astea de dezvoltare personală, la care mă tot duc, ca o idioată ce sunt. De unde își găsesc oamenii ăștia numele astea ciudate, gen „Calea vieții”, „Comunicare și Cuminecare”, „Ești perfect așa cum ești”, „Magia e în tine”… Păi, dacă sunt perfectă așa cum sunt eu, chiar în secunda asta, de ce trebuie să plătesc o groază de bani, să vă aud pe voi cum îmi spuneți că trebuie să învăț, să caut, să respir, să fiu prezentă, să fiu zen, să citesc cărți cu nume și mai ciudate decât cursurile voastre și care mă fac să mă simt și mai proastă decât mă faceți voi să mă simt? De ce nu înțeleg nimic din ceea ce vorbiți, deși vorbiți românește? Ce e aia dezvoltare personală? Ce e sinele? Ce e Sinele? Ce înseamnă să fiu prezentă? Ce înseamnă să iert? Ce înseamnă suflet? De ce nu-mi explicați măcar ce e sufletul și unde mama mă-sii se găsește el în corpul meu? Există, cu adevărat, sau e doar o noțiune, ceva abstract, ca tot ceea ce vorbiți voi la cursurile astea? N-am auzit pe nimeni să spună „mi-e rău de la suflet” sau „am răcit la suflet” sau „mi s-a umflat sufletul, cred că am mâncat prea mult”. Există sufletul sau e doar o formă poetică pentru inimă? Fuck you, nu înțeleg nimic!”
Eva clocotea de nervi. Îi ura pe toți. Pe toți oamenii din jurul ei, care păreau în transă și aveau pe chipuri o siguranță evidentă, siguranță provenită din ceea ce gândeau sau simțeau, „siguranță provenită din Sine, din sine și din suflet, naiba să vă ia de iluminați, că nu vă mai ajunge nimeni la nas”, gândi Eva.
Cel mai mult o enerva chestia asta cu iertarea. „Să-i iertăm pe ceilalți și să ne iertăm și pe noi. Ce bulshit! Așa cum l-a iertat prietena mea pe cel care i-a omorât iubitul, pe trecerea de pietoni. Vreo doi ani a umblat ca un zombi printre noi, de ziceam că sigur ajunge la nebuni și, deodată, a înviat! Biata Maria! Eu nu pot s-o înțeleg. Cică a primit un semn de la un copac, de la frunzele lui verzi, mai bine spus. Auzi la ea! Semne. Copaci. Și, ca să fie totul ca în filme, s-a îndrăgostit de un tip de care s-a ciocnit pe trecerea de pietoni. Iar tipul e coleg cu cel care i-a omorât fostul iubit. O nebunie! Cum să accepți așa ceva? Cum să crezi că șoferul nu băuse alcool, ci doar zeamă de la castraveți murați? Cum să te întâlnești cu cel care l-a omorât pe fostul iubit și să-l ierți? Și să mai susții că simți că ai reînviat? I-am spus și în față „Mario, cred că ești nebună de legat, dar te prefaci că ești normală, ca să nu te bage ăștia pe sedative sau în cămașa de forță.” Biata fată! Mai și bravează. Îmi spune că, de data asta, va trăi fiecare secundă din povestea ei de dragoste, fără să o disece. Îl va iubi pe Dinu cu sufletul, nu doar cu mintea. Alta care e numai cu sufletul pe buze!”
Eva își rodea unghiile, înciudată că nu înțelegea nimic, nici măcar din ceea ce vorbeau colegii ei cursanți. Ghida lor îi asculta cu atenție („e prezentă”, chicoti, Eva) și le punea întrebări, care să-i ajute să se exprime și mai clar. Eva se gândise să fure și ea o idee, de la unul, de la altul și să-și facă un speech șmecher, despre Sinele sau sinele ei perfect, ce mai consta că e cu S mare sau s mic, perfect să fie. Partea proastă era că nu înțelegea nimic. Mima de atâta timp o viață perfectă, încât nu știa, nu mai știa care e viața ei adevărată. Ghida arătă cu mâna spre ea.

  • Eva, da? Te rugăm să ne spui care din citatele de pe cartonaș reprezintă cel mai bine Sinele tău. Sau sinele.
    Eva se ridică în picioare. Se mai uită o dată pe cartonaș și spuse cu voce tare.
  • Nici un citat. Niciu un fucking citat, adăugă în minte, cu gând încet.
  • Atunci, ai scris tu unul?
  • Nu, spuse tare. No fucking no, repetă în gând.
  • O idee, poate?
  • Nici măcar o jumătate de idee, răspunse zâmbind. sinele nu e pregătit să-i permită Sinelui să se exprime.
    Ghida zâmbi și ea.
  • Și care sine, din enunțul tău, e cu S mare, și care cu s mic?
  • Sinele meu crede că trebuie să vă întrebați Sinele, sunt oarecum identici, nu-i așa?

Acesta este un fragment dintr-o carte ce urmează a fi publicată. Mă simt onorată să fiu printre primii care lecturează un viitor best-seller, dinainte de a vedea lumina tiparului.

Carmen Lilu, îți mulțumesc, fată dragă, pentru încredere, dar mai ales îți mulțumesc pentru momentele noastre împreună în Cafenea. Le prețuiesc nespus.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.