Sharing is caring!

Măi, măi, măi! Măi! Oameni buni, oameni! Voi realizați cât suntem de degenerați? Voi vedeți ce văd și eu? Voi înțelegeți? Voi realizați cât suntem de dezumanizați, de sictirirți, de lipsiți de ultima fărâmă de omenie din noi? Am ieșit în stradă c-a fost iarnă, c-a fost vară, c-a fost frig sau cald. Am ieșit din toate categoriile sociale, am ieșit să cerem schimbarea, dreptul la demnitate, justiția. Am strigat cu toată puterea pentru binele unei țărișoare întregi, pentru o societate sănătoasă, sau măcar bandajată, peticită, reparată. Ne-a venit ușor să cerem asta de la guvern. Ne-a fost tare ușor. Dar noi personal? Noi! Eu, tu, funcționara de la primărie, doamna de la ghișeul Impozite, medicul de gardă, operatorii 112?? Noi ce mamele noastre facem? Că noi suntem sistemul, noi! Unul câte unul, noi, fiecare dintre noi! Cum e posibil? Măi, oameni buni, cine dracu suntem? Te sună un copil speriat, răpit, sechestrat, violat, te sună pe tine, salvarea lui, pe tine, ăla plătit să salveze victimele de criminali, și tu, tu, tu – animal antisocial o iei la mișto și-i ceri să închidă telefonul? Doamne ferește. Este dincolo de puterea mea de înțelegere. Nu, nu găsesc nicio scuză , nici cel mai mic argument care să justifice ceea ce s-a întâmplat cu fetița aceea. Nu pot să cred, nu pot să accept că au avut-o la telefon și nu au ținut-o pe fir până să o fi găsit. Nu pot. Nu pot să cred că ăștia sunt salvatorii noștri, antrenați și plătiți din banii statului, adică ai noștri. Nu! Păi dacă ăștia mă salvează pe mine, mai bine singură, mulțumesc. Măcar în ultimele mele clipe nu mă umilește încă un retardat. Pot să mor și singură.

Măi, oameni buni. Nu este deloc în regulă cum suntem. Nu, nu accept să mi se spună că nu-i ok să generalizez. E foarte ok să generalizez. Cel mai ok. Considerați că tocmai pun o oglindă în fața tuturor. Pentru că asta este energia generală, ăștia suntem. Asistente care bat bolnavi, doctori care îți vorbesc cu un sictir patologic, care se pișă pe durerea ta, pe tine cu totul, și te lasă să mori cu o relaxare demnă de filme de groază, mori, mori și ei se înconjoară de avocați impertinenți și asigurări de malpraxis, funcționari din toate instituțiile statului isterici sau plictisiți sau aroganți sau efectiv absenți, și în general o masă de oameni din toate categoriile sociale absolut dezumanizați. Iresponsabili. Lipsiți de ultimul strop de moralitate. Incompetenți. Tâmpiți.

Oare în sensul ăsta putem face ceva? Ne mobilizăm cumva? Oare suntem câțiva, măcar câțiva? În primul rând să ne grijim de noi, de propriile responsabilități sociale, să fim un exemplu pozitiv, o sămânță de bine. Apoi să cerem asta, așa cum am cerut libertatea justiției. Să cerem. Oficialitățile să curețe sistemul de cancerele astea, și să-l protejeze de altele. Iar noi, fiecare dintre noi, cât de mici, invizibili să fim și tot să ne asigurăm că suntem oameni, atât. Oameni.

Fiecare să se gândească la fata asta. Putea fi fetița mea. Sau a ta. Puteai fi tu. Este inuman.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.