Sharing is caring!

Acum câțiva ani unul dintre celebrii maeștri spirituali ai țărișoarei noastre m-a abordat pe facebook și mi-a propus să facem sex. Ca să sintetizez, pe scurt, că nu despre asta în special vreau să povestim. Tot pe scurt, l-am refuzat la modul foarte civilizat, deși bănuaim destul de bine întemeiat că omul nu e pleznit brusc de un crush virtual, ci mai degrabă caută ceva. În răspuns mi-a servit o teorie despre ce pierd eu pe plan spiritual, refuzându-l. Desigur, eram deja familiarizată cu penibilitățile acelea cu inițierile. Pe semne că nu eram suficient de evoluată spiritual dacă nu chiar diabolică, astfel că am închis orice discuție. Cine se învârte prin cercuri spirituale înțelege ce povestesc eu aici. Ceea ce prea multă lume nu înțelege este cât de odios este substratul acestor măgării. Pentru că vorbim despre manipulare. Și pentru că această manipulare vine în formă agravată, având în vedere că se adresează unor oameni vulnerabili, de cele mai multe ori. Majoritatea ajung adepți dintr-o nevoie intimă de mântuire. Și vin acești magnifici guruși cu promisiunea rezolvării totale, și nu numai, ci mult mai mult – ascensiunea directă în ceruri înalte, cu îngeri în subordine. Adică, din victimă – direct într-o poziție incontestabilă de putere. Tentația este mare, prost să fii să nu vrei asta. Ei bine, și de-aici se pornește o adevărată psihoză. În psihologie i se spune delir de grandoare. Am scris cuvântul ”delir” și nu mi-l retrag. Omul, din victimă ce era deunăzi, se trezește brusc un Inițiat, mai mult, un luptător al Luminii. Deci nu doar brusc înțelepțit, ci și investit cu puteri magice. Nu pot să punctez suficient cât dăunează asta unui om vulnerabil.

Rezultatele sunt vizibile la orice colț de stradă fizică sau virtuală. S-a umplut lumea de înțelepți, de acești mântuitori dezinteresați, pregătiți în orice clipă să aplice corecții de ordin psiho-lingvistic, asta în cea mai soft variantă. Ca să nu mă refer la vajnicii purtători de săbii în izmene. Eroi în pijamale – reloaded. Transpus în termeni mai puțin magici, oameni loviți de patima gâlcevei.

Drumul de la victimă la agresor e mai scurt de o clipită. Cu cât mai slab a fost înainte de această revelație bruscă a propriei măreții, cu atât mai necenzurat va invada spații personale în numele unei mântuiri imaginare pe care și-o asumă în propria responsabilitate față de biata umanitate. Și e trist.

O vorbă bună face cât zece slujbe de exorcizare. O vorbă bună. Nu o lecție de iluminare, nu retorici pseudo-psihologice, o simplă vorbă bună. Te înțeleg. Îmi pare rău. Vreau să te ajut. Nu știu, orice foarte simplu care să fie pentru sufletul momentan îndurerat. Cu toții știm cum e să te doară. Nimeni nu este ferit de durere în viață. Pe unii durerea ne învață să fim mai buni, mai empatici, pe alții ne înăsprește, ne transformă în agresori. Mecanisme de coping.

O vorbă bună găsim din ce în ce mai rar, pe măsură ce fenomenul de ”spiritualizare” în masă se extinde. Spiritualizatul își face limba bici și dă fără milă, căci numai așa își poate demonstra detașarea de cele omenești și ascensiunea incontestabilă la cele îngerești. Și dacă dezbraci toată chestia asta de coaja unui misticism denaturat, ea – goală-goluță – e o atitudine de tip antisocial. Adică psihopatie. Adică lipsită de empatie. Asta nu are nicio legătură cu detașarea. Promit. Garantez.

Zilele trecute citeam comentariile unei persoane spiritualizate pe o postare a cuiva care arăta o situație de rahat ivită, evident, într-o dezbatere spirituală. (:P) Tot ce am înțeles a fost că mortul e de vină.

Tipic românesc, de altfel. Femeia violată e de vină că a fost provocatoare, copilul care cade e de vină c-a fost neatent, femeia bătută de soț e de vină că … de fapt nu contează, ea poate fi bătută și în avans, căci vinile sunt multe. In extenso, la spirituali vina ia forme din ce în ce mai variate. Chiar și dacă te îmbolnăvești ești de vină. Păi că ești păcătos, altfel nu ”ți-o luai”, nu-i așa? Am uitat să ne oblojim rănile reciproc. Expertiza în vină a devenit un fenomen de masă.

Și asta nu e bine, prieteni. Spiritualitatea nu e despre cât de deștept ești, nu e despre ce lecții dai tu altora, nu e despre vânătoarea de greșeli, nu e despre cât de corect pășește cineva pe drumul vieții, nu e despre câte inițieri își cumpără cineva de la industriașii de iluzii, nu e despre puteri imaginare, nu e despre lupte de niciun fel, nu e despre nimic ce presupune opoziția față de aproapele tău. Spiritualitatea este despre unime, nu despre dezbinare. Nu te obligă nimeni să-i iubești pe toți, nu ăsta e dezideratul suprem, dezideratul este să învățăm să iubim, punct. Să iubim, nu să judecăm, nu să teoretizăm, nu să ne erijăm în maeștri.

Ce este iubirea? Păi e simplu. Tu cum te simți iubit? Adică ce face, ce nu face, cum se comportă cu tine o persoană care te face să te simți pur și simplu iubit? Nu romantic, iubit necondiționat. Cum se comportă cu tine o persoană care îți face sufletul să simtă pace, indiferent de circumstanțe? Aceea este iubirea. Nimic tehnic, nimic dogmatizat. Iubirea nu poate fi dogmatizată, căci și-ar pierde esența, nu-i așa? Prin urmare, nici spiritualitatea.

Este foarte bine să ne preocupăm de spiritualitatea noastră. Este înălțător. Spiritualitatea are legătură cu propriul spirit, e ceva foarte intim. Și pe măsură ce căutăm, găsim. Important e să nu ne pierdem pe drumul comercializării acesteia. Pentru că nu, spiritului nu i se aplică regulile societății, dacă în societate îți poți ”cumpăra” un post bun la conducerea vreunei instituții, în planurile subtile ale ființei, banii tăi nu au aceeași valoare, iar negocierile se fac în alte paradigme. Spiritualitatea este cea mai intimă trăire a omului, și nu are sfârșit, adică oricât ai face cu tine, tot mai ai, nu devii superior semenilor tăi din trei inițieri. Ești mințit când ți se spune asta. Ești manipulat, ești indus în eroare, grav. Sau ai înțeles greșit dacă ai dedus de unul singur. Spiritualitatea are legătură cu cea mai intimă parte a ființei tale, și primul semn că ești pe un drum ascensional este modestia. Nu apetitul pentru corectarea celorlalți în numele unei imaginare tutele, ci modestia.

Ia-o așa: soarele când luminează e sublim. Uneori, te arzi. Și asta nu produce niciun beneficiu nici în epiderma ta, nici în mentalul tău. Și nici nu înveți nimic, cu excepția faptului că nu e bine să stai prea mult la soare, ceea ce – nu-i așa? – știai deja. Namaste.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.