Sharing is caring!

Pentru mine a fost teribil. M-am culcat anonimă, și m-am trezit cu câteva sute de comentarii și mii de distribuiri la o postare. Am aflat că postarea mea e preluată de toate publicațiile posibile, apoi am aflat că am apărut și la televizor. Nu eu personal, ci postarea mea. Inboxul s-a umplut de mesaje. Multe felicitări, dar un număr impresionant de înjurături, jigniri, amenințări. Majoritatea cu moartea. A mea și a familiei mele. Foarte multe au fost făcute publice, în comentarii. Veneau cu sutele, nici nu aveam putere să le contabilizez. Pentru mine a fost un șoc. Nu pot să explic. Cumva, ca și când, dintr-o dată am căzut într-o prăpastie, și cădeam, cădeam…. știind că mă voi strivi de pământ și nu va exista cale de salvare. Cam așa ceva. Știu că sună cumva dramatic, însă numai când ajungi în situația aceea poți efectiv să-ți dai seama ce simți. Cuvintele sunt foarte puternice. Știm cu toții asta. Nu jignirile, acelea mă dureau tare, însă nu mă îngrozeau. Ceea ce mă îngrozea era amenințarea cu moartea. Dacă nu aș fi trecut prin asta, poate că aș fi considerat că un asemenea episod – sigur, e deranjant, însă nu neapărat traumatizant. Oamenii vorbesc multe din spatele calculatorului. Nu înseamnă că cineva chiar te caută să te omoare. Dacă nu aș fi trecut prin asta. Dar am trecut. Nu e atât de simplu. E groaznic. Zilnic eram etichetată cu numele pe profiluri de smardoi din toate colțurile țării, și asta ajunsese să mă sufoce. Am fost jurnalist de eveniment la viața mea. Uneori am fost incomodă pentru anumite persoane sau grupări de persoane. Uneori am fost amenințată, mai mult sau mai puțin voalat. Iar când am fost sunată în redacție, pe față, și amenințată cu subiect și predicat – oamenii s-au ținut de cuvânt. Mi-au spart toate geamurile, apoi m-au sunat să-și revendice fapta. Astfel că, pentru mine amenințările repetate cu moartea au reprezentat o sursă de stres greu de descris. Pot să spun în mare că atunci am trecut printr-o criză existențială. Nu vrea nimeni să știe cum este de-adevăratelea să ieși pe stradă și să te panichezi la fiecare privire mai atentă ațintită asupra ta. Nu vrea nimeni să știe cum e să nu-ți scoți copilul din casă câteva luni, de teamă că cineva ți-ar putea-o răni, sau te-ar putea răni pe tine cu ea de mână.

Atunci a fost pentru prima dată când am privit în față acest fenomen. Pentru că este un fenomen. Pentru că pur și simplu masele au tendința să facă lucrurile astea, cu atât mai mult cu cât zona virtuală pare una sigură. Ai senzația că poți face mizerii fără să-ți asumi identitatea.

În timp, lucrurile au luat-o razna. Personal pierdusem total controlul asupra celor care se întâmplau online. De la un moment dat încolo nu mai primeam notificări cu privire la comentariile care curgeau neîncetat pe acea postare. Nu știu și nici nu vreau să știu dacă acest fapt s-a datorat vreunui algoritm facebook, sau unor direcții specializate din poliție. De asemenea, nu știu nici dacă în contul meu a operat cineva, și dacă a făcut asta – din ce categorie de hackeri face parte. Știu doar că am fost acuzată ulterior că am adus injurii, lucru pe care personal nu l-am făcut.

Timpul a trecut și, cum tot pățitu-i priceput, am început să observ fenomenul. Nu doar mie mi s-a întâmplat asta. Li se întâmplă tuturor celor care au ghinionul să apară, într-un fel sau altul, în fața mulțimii. Pentru că zona virtuală asigură protecție, din spatele unui ecran mulți viteji s-arată. Întotdeauna este mai ușor să faci pe eroul fără să privești în ochi persoana pe care o bulești. Plus că, mulțimea la un loc are tendința de a se maimuțări dezlănțuit. Adică dacă vezi că și alții fac asta, îți pierzi autocenzura, mergi cu valul.

Prea puțini realizează că anonimatul nu le este asigurat în cazurile în care acțiunile lor contravin siguranței persoanei. Dar asta este problema lor personală, pe care vor învăța să și-o asume la nevoie.

Problema cea mai mare este fenomenul în sine. Faptul că noi, ca mulțime, devenim foarte ușor haotici, nocivi. Și asta este aproape de neimaginat în condițiile în care pretindem că suntem o civilizație evoluată. Suntem mai răi ca ăia care aruncau cu pietre în piața publică, ceea ce ne descalifică din start de la orice pretenție de evoluție. Noi, ca mulțime, ne transformăm foarte ușor în barbari. Libertatea de exprimare nu are a face cu ceea ce descriu eu. Aceea nu trebuie niciodată încălcată. Însă între exprimarea liberă și exprimarea compulsiilor de cea mai joasă speță – este o diferență substanțială. Ai dreptul constituțional de a te exprima liber, fără a aduce daune semenilor tăi. E de bun simț. Poți, ai dreptul și este constructiv să nu fii de acord cu ideile sau acțiunile cuiva, însă nu poți, nu ai dreptul, este distructiv să miștocărești, să umilești, să înjuri, să jignești, să blestemi, să ameninți cu moartea. Pe nimeni, niciodată. Oricine ar fi în ținta oprobriului. Dacă nu ai capacitatea să-ți exprimi varianta ta mai bună într-o exprimare decentă – nu ești cu nimic mai bun decât acela pe care te consideri justificat să-l condamni. Dacă tu consideri că înjurăturile, jignirile, amenințările tale vor contribui la vreun bine personal sau social – e jale. Eu personal consider că acestea sunt impulsuri necenzurate, ceea ce e mai grav decât sună.

Foarte trist este că acest fenomen chiar nu are legătură cu ceva anume. E haotic. Adică nu contează subiectul, poate fi vorba despre … un măr stricat, nu știu, un ou de ciocolată, o pereche de blugi jerpeliți. Oricare ar fi subiectul, oamenii se constituie în două tabere adverse care abia așteaptă să se bată, să scuipe, să facă ca toți dracii. Printre toți, chiar și aceiași oameni care altminteri strigă cu două guri că nu există stat de drept în țara asta. Stat de drept la care, personal nu aderă.

Ca și când aceasta este o doctrină abstractă la care doar clasa politică are acces.

Mă numesc Andreea Gecse și militez pentru pace pe toate planurile, indiferent de diferențele de opinii și scopuri.

P.S. Încă mai am momente de panică în urma celor trăite personal. La asta probabil contribuie și faptul că anumite publicații continuă să-mi distribuie postarea ciclic, poate pentru că e generatoare de reacții, sau poate din alte motive la care nu doresc să mă gândesc.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.