Sharing is caring!

De când s-a dat știrea despre fostul șef DIPI și ayahuasca, s-a umplut lumea de experți în droguri de mare risc. Așa cum se umpluse la un moment dat de experți în aria cercului. De asta a dat Google la final de an ”aria cercului” drept una dintre cele mai comune căutări. De experți ce suntem în tot, cu toții. Măcar la aria cercului am avut decența să căutăm, să ne informăm. Nu vreau să se înțeleagă cumva că pledez în vreun fel pentru nevinovăția ăluia, sau pentru consumul de ayahuasca. Deși unii vor înțelege asta. Că fiecare dintre noi înțelegem exact ce ne este comod să înțelegem. Adică trecem informația prin filtre proprii, filtre pe care nu prea ne obosim să le curățăm măcar odată-n viață, nu zic periodic, că abuzez deja. Dacă la mașină nu schimbi consumabilele periodic – aia se oprește la un moment dat. Cred că același lucru se întâmplă și cu mintea. Numai că mai greu ne prindem de chestia asta.

Zilele trecute îmi apăruse în feed o postare a unei tinere doamne care deplângea comunismul ”în această sângeroasă zi, în care au fost împușcați soții Ceaușescu”. La final , se întreba retoric ce anume a fost rău în comunism, și cerea părerea celorlalți, precizând că dorește să scrie doar cei care ”au ceva de zis”. Am simțit că am ceva de zis. Am intrat pe profilul doamnei și am aflat că este născută în 1986. Deci a prins comunismul. Ca sugar. Mă rog, se poate spune că ”a făcut primii pași în comunism”. În spectacolul ”Sunt o babă comunistă” după cartea lui Dan Lungu (cu același nume) în dramaturgia lui Călin Ciobotari – avem un interviu de câteva minute cu Dan Lungu, care vorbește (și) despre nostalgia la mâna a doua – aceea a tinerilor care nu au trăit în acele vremuri, dar, dezamăgiți de condițiile de viață din prezent – idealizează o perioadă din istorie despre care au auzit câte ceva. Personal nu întâlnisem persoane cu o astfel de nostalgie, așa că – citind postarea aceea mi-am zis că uite, avea dreptate domnul Lungu. Nostalgia asta la mâna a doua chiar există. Și m-am pus să scriu. Un comentariu destul de lung în care amintesc despre cozile de cu noaptea până a doua zi la carne, despre faptul că oricum nu toți cei care stăteau la coadă apucau să cumpere, despre curentul care se întrerupea neîntrerupt, despre apa caldă pe care o aveam la un moment dat doar o zi pe săptămână, despre frigul din apartamente, despre pachetele de Kent, de cafea, de alcool occidental care se dădeau la doctori pentru a fi tratați decent – nu bine, decent, și, în general se dădeau cam peste tot unde un om avea de rezolvat ceva – inclusiv la vânzătoarele de la magazinele de carne, pentru a prinde câte o pulpă de pui când se primea marfă, despre securitate, despre deținuții politici, despre felul în care oameni simpli erau șantajați să devină ”turnători”, despre felul în care oamenii se obișnuiseră să se protejeze – ținându-și secretă credința în Dumnezeu și nemulțumirea față de Regim, etc… Tânăra doamnă mi-a șters comentariul. Am aflat asta pentru că primisem o notificare că mi-a răspuns la comentariu, și când am intrat să văd – de fapt comentariul meu nu mai era. Mă zgâriase pe creier din start faptul că declarase drept ”o zi sângeroasă” doar ziua în care au fost executați Ceaușeștii. Rău mă zgâriase. Pentru că în restul zilelor au fost executați mii de români. Peste 1000 – morți. Norocoși cei care au scăpat cu viață. Oare acele zile nu au fost ”sângeroase”? M-a durut. De fiecare dată mă doare. Mă voi duce pe lumea cealaltă cu durerea în mine. Cred că asta m-a activat de la început, altminteri aș fi ignorat postarea, așa cum ignor 90% din tot ce-mi apare în feed. I-am mulțumit autoarei și i-am urat un an nou cu înțelepciune, că de-acum avem libertatea de a fi cum vrem noi să fim. Sincer, nu mă așteptam la patimă în acest subiect din partea unei tinere. Sincer, nebănuite sunt căile Domnului. Uite ce a urmat:

Ea: ”Eu nu am facut postarea stimata doamna sa ma ia cineva la misto si ce am scris acolo este totul adevarat, stiti foarte bine asta. Dar din cauza unora ca dvs traim ca imbecilii azi, felicitari! V-am sters comentariul pentru ca aberati prea tare si nu am nevoie de critici. Sarbatori cu bine si sa aveti parte de libertatea asta pe care v-o doriti si nu mai puteti dupa ea!”

Eu: ”O simplă documentare inițială v-ar fi scutit de neplăcerea de a-mi considera comentariul ”la mișto” sau aberant. Numai bine.”

Ea: ”Nu am ce documentare sa fac eu, documentati-va dvs ca ati sustinut numai aberatii in conentariul anterior. Si va rog, lasati-ma cu aberatiile astea, daca sunteti in stare sa lasati un mesaj cum trebuie lasati-l, daca nu, nu scrieti nimic, dar nu imi impuiati capul cu prostii, asa l-au judecat si l-au impuscat si pe Ceausescu dupa de 3 ore de proces mizer care nici nu a fost proces, din cauza unora ca dvs care gandesc distorsionat. Traiti cum vreti, daca va place asa mult traiul de acum!!! Va rog nu imi mai scrieti nimic ca va blochez accesul, m-am lamurit!”

Desigur, a fost parolistă și m-a blocat. Cam asta despre filtre personale. Pentru mine întâmplarea este foarte grăitoare. Pornisem de la ayahuasca. E plin internetul de experți de-acum. Toți vorbesc despre chestia asta de parcă știau de mici despre ea, au chiar și în cercul de cunoștințe narcomani ”care-și dau cu ayahuasca”, traficul ”substanței” fiind mai înfloritor decât cel al heroinei însăși.

Nu am o poziție ”pro” și nu apăr pe nimeni. Condamn consumul recreațional de orice plantă sau produs de sinteză cu efect halucinogen. Condamn impostorii de orice categorie, iar împotriva impostorilor spirituali am deschis război de ani de zile, de pe vremea când majoritatea cădeau în fascinație la vrăjeala lor. Dar nu mă pot abține nici de la observația asta. Că ne place să vorbim ca să ne dăm deștepți. Că ne trezim de multe ori argumentându-ne o poziție care ne convine – fără o minimă documentare în prealabil. O minimă, minusculă documentare, două minute, atât, suficient, bun, mult mai bun decât nimic. În loc să strigăm și să plusăm ”Și măsa-i curvă” – că suntem liberi și putem să defecăm prin orice orificiu, că nu ne-ntreabă nimeni de sănătate.

Unul plusa azi. Cică ăla cu ayahuasca e nimic, stai să vezi ce se vinde ”la liber”. Și arată linkul de la o farmacie naturistă cu produsul ”Ulei de canabis”. Îmi și imaginez ce-i în capul lui acum. Teoria conspirației e mic copil.

Uleiul acela de canabis e ulei de cânepă și, în ciuda numelui, nu, nu are niciun efect halucinogen, nici dacă-nghiți toată cutia ca să zic așa. Un singur click pe produs l-ar fi edificat și l-ar fi scutit de ignoranță. Dar a ales să nu dea clickul. A preferat să se simtă interesant. La fel cum fac și cei care vorbesc despre narcomanul de la DIPI. Aș vrea să spun că ayahuasca nu este ceva ce-și achiziționează narcomanii de la dealerii lor. Aș mai vrea să spun că da, ayahuasca este o fiertură de plante cu efect halucinogen. Dar o mixtură folosită în ritualuri mai mult sau mai puțin spirituale. Mai mult sau mai puțin – pentru simplul fapt că lumea este plină cu vârf de impostori. Consumatorul de ayahuasca nu este tocmai un narcoman, ci este mai degrabă un căutător de experiențe transcedentale, așa cum unii încă se duc la țigănci să le ghicească în cărți sau boluri de cristal. Sau la ”terapii energetice” care promit elevare spirituală direct în ceruri superioare – unde totul este numai bule de iubire și fericire eternă, cu excepția cazurilor în care se pune de vreo luptă cu întunericul, însă nu-i stres pentru că primești în subordine cete de îngeri care să facă treaba murdară pentru tine, tu fiind această entitate superioară de lumină, multă lumină, strălucești ca un ornament de Crăciun în vitrina unei alimentare.

Nu, doamne-ferește, nu minimalizez nici experiențele spirituale. Ar fi culmea fix eu să fac asta – care am scris jumate de blog numai despre spiritualitate. Condamn impostura, atât. De orice fel, pe orice plan. Pentru că asta stă în calea propriei luminări interioare – deziderat universal transformat într-o satiră ieftină. Pentru că preferăm calea ușoară. Pentru că nu avem chef să muncim cu noi înșine, și de cele mai multe ori alegem minciuna frumoasă. Că vine (aproape) gratis. Pentru că ne place să fim strălucitori, chiar și numai ”din gură”, chiar și numai în ochii altora mai slabi decât noi sau mai neștiutori. Pentru că nu ne mai căutăm, nici măcar în cazuri mărunte în care minimul efort ar implica un singur click, sau două secunde de sinceritate cu sine. Pentru că vorbim despre filtrele altora cu superioritate, dar pe dinăuntrul nostru zace mâzga și n-o mai curățăm în veci, că habar n-avem sau nu ne pasă că spălătura nu se face pe exterior cu apă și săpun sau aghiasmă mare ori uleiuri esențiale de plante sacre și foarte sacre. Cu sau fără proprietăți psihotrope.

În încheiere aș vrea să menționez că azi am primit o cerere de prietenie de la ”Sclavul doamnelor” sau așa ceva. Mno. Nu știu ce pierd, asta-i clar. Filtre expirate, desigur, trebuie să umblu puțin la consumabile. Nu de alta, dar nu e primul și nu e nici vreo raritate, ceea ce mă face să cred că ceva nu e-n regulă undeva. La mine sau la restul.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.