Sharing is caring!

  1. Am o minte ”brici” și pâna la vârsta asta încă nu m-am hotărât dacă ăsta e mai mult un avantaj sau un dezavantaj pentru mine. De cele mai multe ori simt că este o povară, deși nu am o constituție melancolică.
  2. Când eram în liceu, împreună cu cele două cele mai bune prietene ale mele – am făcut o schemă a viitorului nostru. 10 – 15 ani mai târziu am constatat că vizualizasem anumite chestii cu o precizie copleșitoare. Biroul în care lucram arăta exact, dar exact așa cum îl vedeam cu ochii minții în adolescență. Ceea ce este cel mai ciudat este că biroul despre care vorbesc era greu de imaginat în anii 90, fiind unul foarte modern, foarte mare, într-o clădire nouă, cu elemente speciale de mobilier și decor.
  3. De când eram foarte mică am știut că atunci când voi crește mare voi studia psihologia. Cu toate astea, prima facultate la care m-a înscris mama a fost cea de drept, a doua la care m-am înscris singură a fost cea de jurnalism. Abia aproape de 30 de ani m-am înscris la psihologie, și asta în urma unui vis ciudat pe care l-am avut cu Carl Gustav Jung, care îmi dădea niște indicații precise despre munca pe care mi-o predă spre continuare, într-o clinică la care muncise el. Pe vremea aceea locuiam în Spania și planurile mele de viitor nu includeau sub nicio formă întoarcerea în România sau înscrierea la încă o facultate. De asemenea nu știam mare lucru despre Jung, și habar n-aveam cum arătase fizic. Când am căutat pe internet despre el am avut unul dintre șocurile vieții mele. Omul arăta exact ca în visul meu, iar clinica din vis exista în realitate.
  4. Eu am o chestie cu visatul. De foarte multe ori visez unu-la-unu chestii care mai devreme sau mai târziu se petrec întocmai. De asemenea, am avut parte de experiențe în care am vrut cu orice preț să aflu informații, iar noaptea am visat că mi le spunea fix persoana care le ținea secrete. De fiecare dată s-au dovedit a fi adevărate.
  5. Întotdeauna am știut că voi avea o fetiță. Uneori îmi veneau – fără motiv și fără intenție – în minte imagini cu noi două în diferite ipostaze care mă emoționau teribil. Apoi îmi spuneam că sunt o nătângă cu o imaginație ciudată. La final de 33 de ani am născut fetița. Maya este prima ființă pe care o iubesc în adevăratul sens al cuvântului. Uneori stau noaptea și o privesc ore întregi. Asta mă încarcă de fiecare dată cu energie pozitivă.
  6. Iubesc natura în toate formele ei, în natură îmi găsesc întotdeauna echilibru și armonie interioară. Prefer locurile sălbatice, chiar virgine, și nu ezit să le caut ori de câte ori am timp sau nevoie. Prefer să-mi savurez drumeția sau șederea într-un mod solitar, și de-a lungul vieții am făcut asta adesea, motiv pentru care sunt considerată o ciudată.
  7. Într-una dintre drumețiile mele solitare m-am intersectat cu un lup, cel mai probabil turbat, care a mers alături de mine o bună bucată de drum. Deși a fost una dintre cele mai mari sperieturi din viața mea, corpul meu și-a reglat funcțiile într-un mod neașteptat. Mai calmă decât atunci, nu cred că am mai fost în viața asta.
  8. În urmă cu câțiva ani am făcut un accident cu mașina. Am intrat în trei mașini parcate pe un squar. Mașina mea s-a făcut acordeon, cele trei au fost avariate, nicio victimă umană. Băusem alcool, mi s-a întocmit dosar penal. De atunci nu am mai condus niciodată. Nu am nicio amintire de dinainte de impact, nici cu impactul în sine. La proces, unul dintre păgubiți, care s-a nimerit să privească pe fereastră fix când s-a produs accidentul, a depus mărturie în favoarea mea, însă lucrurile au rămas neelucidate. Am fost pedepsită cu suspendare, acum când scriu totul e prescris, cazierul meu este curat. Rămâne să mă iert eu.
  9. Îmi place să gătesc, bucătăreala îmi este hobby și metodă de relaxare. Știu să fac orice fel de mâncare, n-am folosit niciodată rețetar, pun ingredientele ”la ochi” dar am ochi bun, nu mi s-a stricat niciodată maioneza, știu să repar maioneza altora și când totul pare iremediabil, nu-mi place să tranșez carnea, fac cele mai bune ciorbe din lume, cel mai des gătesc paste, fiecare membru al familiei mele are câte un fel preferat de mâncare pe care doar eu știu să-l fac cel mai bine.
  10. În clasa a opta mergeam la școală cu un șarpe încolăcit pe mână. Se zicea despre mine că sunt satanistă. Asta nu m-a deranjat niciodată deși am o relație foarte strânsă cu Dumnezeu, în schimb m-a durut foarte tare când o fată mi-a spus că sunt simandicoasă.
  11. Deși dintotdeauna am auzit în jurul meu că sunt foarte frumoasă, și accept asta, personal în oglindă n-am văzut niciodată o tipă răpitor de frumoasă. Doar una destul de interesantă, în special datorită unor imperfecțiuni care par să creeze mai degrabă un fel de armonie optică.
  12. Foarte rar (spre niciodată) mi s-a întâmplat să fiu considerată frivolă, ori să fiu discriminată din cauza faptului că sunt femeie / bunăciune / etc.. La un inventar brusc, nu am nicio amintire neplăcută în acest sens.
  13. Prietenia mi-este mai sfântă ca slujba religioasă. Prietenesc pe viață, indiferent dacă relațiile fizice se păstrează sau se duc. Cu mine în mormânt vor fi îngropate zeci de secrete ce mi s-au încredințat spre păstrare, sute de amintiri binecuvântate de drag și împărtășire, câteva dureri imense trăite alături de oameni pentru care aș fi făcut orice să le ușurez suferința, și multă iubire crescută în fel și chip.
  14. Pentru a-mi vindeca o mare parte din traumele copilăriei am avut nevoie de mai bine de 10 ani. În acei zece ani am parcurs diverse procese de transformare, majoritatea grele ca plumbul. Deși vorbim despre drame personale reale, amintirile de acum despre acea perioadă îmi provoacă zâmbet și, nu de puține ori, amuzament.
  15. Sunt cea mai non-conformistă persoană pe care o cunosc. Atât de non-conformistă încât nu m-a preocupat niciodată ”ieșitul din turmă”, ci mai degrabă modalități de adaptare la ea. Cred că singura cale spre îndumnezeire este interacțiunea interumană armonioasă.
  16. În câteva zile voi împlini 40 de ani. Aș vrea să spun că la zenul ce-l dețin pe mine – n-am niciun stres. Dar aș minți. Sunt varză, ca s-o zic pe aia dreaptă.
  17. Primul prag psihologic l-am avut la 25 de ani, când cumnată-mea mi-a zis că am atins sfertul de secol. Mi-am jelit soarta de bătrână, am făcut câteva crize de isterie din nimic, am vrut să sparg câteva oglinzi, m-am oprit la timp de fiecare dată numai de frica celor 7 ani de ghinion. Apoi mi-am făcut abonament full la sala de sport, și vreun an sau doi am mâncat numai frunzăriș, hotărâtă să fiu măcar o bătrână tânără. La 30 de ani n-am avut nici pe dracu, ba chiar m-am simțit mai tânără și mai în formă decât la 18 ani. Mi-e frică să mă gândesc ce m-o apuca odată cu pragul ăsta. 40 e un prag serios. 40 e …. bad news.
  18. N-am fost niciodată în viața mea infidelă, indiferent de cât de serioasă sau pasageră era relația în care m-am aflat. Fără nicio filosofie de viață propusă. Nu am simțit nevoia. De asemenea, nu am avut ”aventuri de-o noapte” niciodată. Fără să fie vorba de vreun principiu puritan. Cred că efectiv nu am avut ocazia. Singura dată când mi-am propus înadins să am o aventură de-o noapte – am eșuat lamentabil. Eram într-o cameră de hotel, am consumat și alcool, și apoi am dormit. Platonic. Bărbatul din acea noapte a devenit tatăl copilului meu. Cel cu care am avut cea mai lungă relație din toată istoria vieții mele.
  19. Iubesc cafeaua. Ziua mea nu poate începe fără cafeaua savurată de la prima până la ultima sorbitură. Și aceasta nu este o metaforă. Ferească Dumnezeu omenirea de mine necafelită corespunzător.
  20. Tolerez foarte greu spre deloc minciuna. Prefer un adevăr dureros din orice poziție, pot trece peste orice, mai puțin peste minciună, acolo mi se rupe ața de legătură și plec.
  21. Citesc mult. Citesc mereu. Dintotdeauna. În copilărie cititul era o formă de evadare din tabloul unei familii disfuncționale. La 12 ani am citit ”Femeia de 30 de ani” a lui Balzac. Atunci mama mi-a interzis cititul. Nimic nu este mai incitant decât lucrul interzis. Citesc și acum cu un fel de sete de cunoaștere de nestăvilit. Cu cât citesc mai mult, cu atât mă conving mai tare despre cât de puțin știu.
  22. Am fost toată viața mea foarte sănănoasă. În copilărie nici măcar nu răceam. În urmă cu câțiva ani am descoperit că undeva pe hipofiză am un adenom. Nu știu sigur dacă m-am speriat, însă o perioadă am avut un soi de trăire aparte. Nu m-a ținut mult, și nu m-a transformat nici într-o persoană mai bună, nici într-una mai rea, n-am traversat praguri de profunzimi, și nici revelații n-am avut. Ce-i drept, am trecut prin toate astea anterior veștii. Recent, am aflat că în tot acest timp nu am avut una, ci trei tumori. Asta nu schimbă cu nimic drumul meu de până acum. Ceva bun oi fi făcut eu în cei zece ani despre care vorbeam pe la punctul 14.
  23. Am câțiva ”pitici” constanți de când mă știu: La o fustă scurtă nu pun niciodată top cu decolteu. Pe prietenii intimi nu-i studiez niciodată cu metode ”din cărți”, și, pe cât posibil încerc să-i ”citesc” cât mai puțin. Nu există sub nicio formă posibilitatea să ofer vreodată cuiva flori artificiale. Nu pot combina niciodată cartoful gătit în orice fel – cu roșia crudă.
  24. Iubesc pantofii. Sunt o iubitoare din aia pătimașă. Oricâți aș avea – tot mai cumpăr. Dar preferații mei sunt bocancii. Sunt în stare să combin bocanci și la rochia de prințesă.
  25. Am o structură electromagnetică interesantă. Uneori vindec cu mâinile. Totuși, foarte puține persoane îmi cunosc această latură, și de foarte puține ori m-am simțit vrednică să mă ofer să fac asta.
  26. Am claustrofobie și agorafobie. Dintotdeauna. O perioadă din viața mea crizele de fobie au fost extrem de intense. Ele nu s-au domolit în urma unui tratament anume, deși am încercat toate variantele (psihoterapie și pastile), ci s-au ameliorat odată cu o schimbare majoră din viața mea. Fără să bănuiesc că acea schimbare îmi va aduce beneficii în acest sens.
  27. Cel mai nobil gest pe care l-am făcut în viața mea a fost și va rămâne neștiut de alții. Cel mai necondiționat act de prietenie a fost unul de retragere, fără să-mi pese de aparențe ori de judecată. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru putere.
  28. Dialogul meu cu Dumnezeu este unul constant și neformal. De când mă știu. Nu cred în El, eu știu că există, deși nu mi l-am reprezentat niciodată sub forma bătrânului cu barbă albă. Dialogul meu cu Dumnezeu este mai mult decât o alegere personală, este un fel de setare de bază. Alegerea personală a fost doar aceea de a nu ignora legătura de care am devenit conștientă în pruncie.
  29. Prima dată când m-am spovedit aveam 34 de ani. Primul preot la care m-am dus să mă spovedesc – m-a refuzat. Nu mi-a spus niciodată de ce, însă a avut niște reacții fizice vădite de disconfort. Asta m-a îngrijorat până la complexare. Mi-am revenit abia după ce m-am spovedit la călugărul de pe muntele Athos, recomandat chiar de preotul respectiv. Acesta m-a asigurat că legătura mea cu Dumnezeu este una minunată, și că sunt pe drumul cel Bun.
  30. Am un simț fin al umorului. Și o autoironie nativă. Asta m-a salvat de la nenumărate dezastre pe plan social sau personal, m-a ridicat de fiecare dată când am căzut în vreo prăpastie emoțională, și cred că tot asta mă ține sănătoasă. Tare cred io că ăsta-i un secret din ăla super-zen, mai zen ca toate bulele de iubire suflate din colțul buzelor prețioase de mimoze spirituale. Ups. Dac-ar fi 31 – aș zice că-s și cam slobodă la gură, altminteri fată faină.

Așa. De la Radu Bilba luai provocarea. Anul trecut mi-a picat atât de bine, că l-am și luat în Cafenea. Uite-aici http://cafeneaualuianael.com/2018/03/22/30-de-lucruri-random-spontane-si-necenzurate-despre-mine-radu-bilba/

Am crezut că am scris și eu atunci, dar am tot căutat din urmă și n-am găsit nimic. E drept că pe vremea aia eram aproape mutată-n teatru, cu InCredibil. Așa că le-am destăinuit random, spontan și necenzurat acum. Ocazie cu care poți considera provocarea lansată.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.