Sharing is caring!

Da, mă, da! Așa este, te-ai prins, miezule care ești tu! D-aia, mă, d-aia nu vă lasă să vă împărtășiți cu aceeași linguriță, fix d-aia, că au ceva cu Hristos! De ce nu ieși tu, mă, pe stradă frumușel, și în numele lui Hristos să te oferi voluntar la Matei Balș? Du-te, mă, nu sta pe gânduri, cre(Ș) tinule care ești, și du-te cu pieptul dezvelit ca un adevărat iubitor de Dumnezeu, du-te în focarul de infecție și refuză masca aia, că în fața lui Dumnezeu toți suntem unul, mă, și nu se poartă măști.!

Du-te, mă, la Balș, sau hai la Victor Babeș în Timișoara, hai că e nevoie de eroi cu suflet mare, nu sta acasă la căldurică să faci pe deșteptul, să instigi la ură și la acte antisociale, cu berica-n față și plictisit de-atâta zăcut pe degeaba. Dumnezeu lucrează prin oameni!

Ca niciodată-n viață, am comentat postarea omului. L-am întrebat de ce nu merge el voluntar la Balș în numele Domnului. Mi-a răspuns că nu-i comand eu ce să facă. I-am spus că nu era o comandă, era o întrebare, având în vedere că tocmai afirmase că totul este un teatru deasupra unei poze în care cineva spune că le este interiză împărtășania pentru că au ceva cu Hristos. Mi-a înșirat niște acuze care nu mi se adresau direct, și care aveau legătură cu hulitorii de Dumnezeu, l-am întrebat din nou de ce nu își ia copilul de mână în numele lui Dumnezeu să meargă până la secția de infecțioase, s-a simțit atacat, și mi-a explicat că așa ne trebuie, nouă, ăstora, care am vrut spitale, nu catedrale.

Numai Dumnezeu știe cum m-am certat cu toată lumea din lista mea de facebook fix pe subiectul ăsta, atât public cât și în privat. Am demontat cu cifre oficiale toate fantasmagoriile care stăteau la baza tuturor acuzelor din acea vreme, nu mi-a păsat și nu m-a durut cât negru sub unghie că am fost înjurată de mulți care, cu alte ocazii îmi declarau admirația lor eternă pentru scrisul meu lucid. Prieteni buni m-au scos din listă și din viața lor atunci când am îndrăznit să-l critic pe Ion Aion pentru mizeria de carte cu care a înflăcărat atâtea ”spirite libere”… atât de libere încât nici nu s-au obosit să citească nimic din cartea aia în afară de titlu și două review-uri. Nu regret nimic, și aș mai face-o încă odată, ba nu, de încă 100 de ori, și am s-o fac ori de câte ori voi simți! O zic încă odată, ”iluminatul” Aion măscărea în carte oameni simpli din timpul sfintei taine a spovedaniei. Povestea cât de dezgustat era în timp ce discuta cu ”babe împuțite”, etc. Nu sunt o bisericoasă, dar cred într-un Dumnezeu al tuturor, și tare cred că, orice formă sau substanță ar avea El – nu poate fi decât Iubire. Iubirea mea față de copilul meu la puterea infinit. Asta este credința mea. Și un om care vorbește cu dispreț despre alți oameni, despre acei oameni care i-au încredințat toată neputința lor, ei bine – în puțina mea înțelegere – nu este decât o uscătură. O persoană mică și foarte tristă.

https://www.youtube.com/watch?v=qw3bYGbRBnk

Nu sunt o practicantă, ba chiar unii ar putea să mă catalogheze drept o mare păcătoasă. Eu vorbesc despre șamanism, despre ezoterism, despre Eliphas Levi, despre vise premonitorii și, în general cam despre tot ce condamnă dogma. Dar așa păcătoasă cum sunt eu – voi apăra mereu instituția Bisericii. Nu oamenii din ea. Instituția. Am întâlnit mulți preoți mai oameni decât mine, poate. Dar oameni. Și-am stat în fața lor dreaptă și demnă, dar dezamăgită. Am întâlnit și partea divină din Biserica lui Dumnezeu. Am stat de vorbă cu sfinți în viață. Și-am stat cu capul plecat și cu lacrimi în ochi, să știți. Cu lacrimi în ochi venite direct dintr-o parte din mine misterioasă chiar și pentru mine însămi.

Dar NICIODATĂ, absolut niciodată nu aș îndrăzni să arăt obrazul cuiva acum, fix acum, fix ACUM – că dac-au vrut spitale, nu catedrale – uite că primesc. Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată. Așa să-mi ajute Dumnezeu. Niciodată. nici măcar în glumă. Nici măcar nicicum. Niciodată.

Și încă ceva: ”spitale, nu catedrale” au cerut o mână de români. În prezent toate țările pământului trăiesc exact ce trăim noi, și mult mai grav. Niciodată, auziți? NICI-O-DA-TĂ.

https://www.youtube.com/watch?v=SQ2djOMSPLk

În fine. Azi am izbucnit. Azi a fost pentru mine ziua aceea în care mi-am dat voie, sau mai bine zis am reușit să plâng. Să plâng cu lacrimi și cu zguduituri, să mă revolt, să mă golesc de toată greutatea șocului care m-a izbit și-n moalele capului, și-n coșul pieptului. Că eu când dau de greu, din obișnuință, înghesui în mine tot și pun mâna la treabă să reduc daunele, să trec hopul, să-i car pe cei care nu pot singuri, să-i trec la mal în siguranță. Nu-nu, nu sunt un Salvator, sunt un fel de Luptător, dar ca să fiu foarte sinceră am depășit nevoia sau minimul interes de a-mi eticheta persoana.

Deja mă știu foarte bine. Azi am izbucnit, am răcnit, am făcut ca toți dracii, am plâns, încă plâng, până iese toată energia cumulată într-un frumos blocaj, caracteristică sistemului ”luptă sau fugi”, care la mine din rațiuni dincolo de înțelegerea mea se blochează la ”luptă” și nu ajunge niciodată la ”fugi”. Mă scutur bine și până mâine m-oi ridica. Avem treabă multă zilele astea. Avem două variante. Ori ne ridicăm unii pe alții, din mers, cum putem fiecare, ori cădem unii peste alții și ne zdrobim reciproc.

Azi ascult Sami Yusuf. Am pus linkul în pagină. de fapt, pun mai multe linkuri. Asta după ce m-am dezlănțuit la melodia pe care a postat-o Radu, că acolo s-a produs declicul. Nu-nu, n-are legătură cu confesiunea, are legătură doar cu o stare.

https://www.youtube.com/watch?v=_OhQQdE8JzM

…. Prima dată când am avut presentimentul zilelor pe care le trăim în prezent…. m-am dus la psihiatru. Eram convinsă că e o anxietate ascunsă pe care trebuie să o rezolv din fașă…. Mi-a zis să iau magneziu și să nu mă mai alint, n-am nimic, sunt mai tare decât un cal de curse. M-am dus și la acupuncturist. În loc să-mi zică să mă ogoi, mi-a recomandat să mă înscriu la parapsihologie, și să las alinturile pentru ăia mai slabi. M-am dus la psiholog. Am invocat depresia, și mi-am luat niște miștouri….

Când a trecut de China, în mine s-a dat start la un război interior pe care l-am ținut la ”strict secrete”. M-am simțit vinovată. la fel de vinovaă ca de fiecare dată când se întâmplă ceva ce eu am prevăzut de dinainte, pentru că de foarte multe ori mă întreb dacă nu cumva am contribuit la necazul acela prin faptul că l-am gândit chiar și o clipă. Vă zic de dinainte. Nu vreau să dezbat chestia asta, doar o descarc.

Azi am fumat două pachete de țigări, l-am început pe al treilea. Am băut patru cafele, un litru de suc de sfeclă roșie, un ceai de cannabis (medicinal, fără THC, nu mă judeca, am trei tumori în cap și le duc pe picioare cu zâmbetul pe buze de ani de zile), și vreo doi litri jumate de apă. N-am somn și mă gândesc să-mi torn un whiskey cream, ca-n zilele bune. Hai, noroc. Sănătate s-avem cu toții, că restul vine de la sine.

… Când a ajuns în România, am avut grijă să-mi văd persoanele dragi care nu locuiesc cu mine. Fără explicații catastrofice. Și mi-am pregătit copilul, atât cât poți pregăti un copil de șase ani. Acum este în faza aceea din viața ei în care vrea să se facă vloggeriță, deci suntem foarte bine. Îi place să stea în casă, vrea să fie filmată, în general în timp ce desenează, și să-i promit că în curând îi fac canal pe youtube. Câteva zile s-a gândit foarte bine la ce nume iși alege. După ce a cântărit pe toate părțile, a decis: Maya Kids Channel. Eeeeeeeei…. așa daaaaaaaaa….. Bunica a răcit cobză chiar când erau primele cazuri. I-am pus termometrul de multe ori pe zi. Și am invadat-o cu pisălogeală – ceva ce nu fac niciodată altă dată. Să-și bea siropul. Să ia paracetamolul, că nu e pentru dureri, e pentru răceală. Mama e astmatică, tata e cardiac. Îi ascult prin casă noaptea. care-cum tușește, care-cum respiră. Tot la primele cazuri, Maya mi-a făcut febră. I-am dat clasicele alternate și am fost mai veselă și mai zbanghie ca niciodată. După câteva zile, când m-am convins că e în afara oricărui pericol, am făcut o criză de nervi cu taică-su, așa cum nu m-a văzut niciodată. Dar știi cum era? Dacă n-o scoteam afară – exploda sigur înăuntru. Apoi m-am pus pe redecorare interioară. Așa cum unii au dat iama la mâncare, am ras eu tot de la amenajări interioare.

Vă avertizez că în ritmul ăsta, până termin de scris, sunt mangă. Ăsta-i dulce și te duce.

Mă feresc ca de necuratul să dau sfaturi, să fac profeții, să opinez cu privire la motive sau rezolvări. Unii mă ademenesc să fac asta, îi ignor mai tare ca niciodată, dacă cineva își imaginează că se poate așa ceva (am mii de mesaje necitite. Multe mii, adunate în timp)

Mă feresc ca de necuratul să intru prea adânc în conflicte interioare văzând partea urâtă a lumii , infecția, putreziciunea interioară, cu grad înalt de contagiune în partea aia a omului care nu poate fi tratată cu antivirale . Nu-s o naivă. Era aici tot timpul. Tot timpul era aici și tot timpul am știut că planul Creatorului este dincolo de înțelegerea mea. Dacă vreodată vreau să fac ceva bun, fac bine și înclin cu ființarea mea către partea armonioasă a balanței. Cu ființarea mea, nu cu teoria mea despre ființare. Teorie știm toți.

https://www.youtube.com/watch?v=PLvb9OiTVc4

Plâng și plânsul ăsta îmi face atât de mult bine, că-mi vine greu să deslușesc de ce oare se zice că cei care plâng sunt slabi. Eu numai când am fost foarte puternică am plâns.

Armata e pe străzi. În timp ce eu mă simt în siguranță cu ei acolo, alții se revoltă și reclamă conspirații mondiale.

….. Câteodată îi faci bine omului cu forța, și niciodată nu va înțelege ce norocos a fost.

Nu mi-e frică de moarte. De moartea mea, zic. Ba chiar câteodată mi-e atât de dor de acel Acolo despre care nici măcar nu-mi amintesc mare lucru. E o senzație greu de explicat în niște cuvinte așezate laolaltă astfel încât să nu fie interpretabile în alt fel. Nici pe asta n-o zic spre dezbatere, doar o descarc. Mă îngrozește, în schimb, plecarea celor dragi mie. Din motive foarte egoiste. M-am condamnat multă vreme pentru orice sentiment de egoism, și m-am calmat odată cu marea mea împăcare cu mine însămi. Dacă simți chiar și pentru o clipă echilibrul total – ți se transformă întreg sistemul de valori. Pe viață. Chiar dacă nu rămâi în echilibrul acela perfect atins o clipită. Eu nu am rămas în echilibru, dar m-am transformat pe alocuri radical odată cu acea miime de secundă atinsă întâmplător sau nu.

… Va fi rectificare bugetară. Mă ține la pariu că o categorie de bugetari vor sări ca arși. Ok, pace, iubire, vindecare, solidaritate, bla-bla, dar până la buzunărelul propriu. Criza asta va transforma lumea în bine? Pretenași, nici Potopul n-a reușit asta. Vă place să vă amăgiți cu apă rece? Bine faceți. Aș face-o și eu, dar nu mai pot…. Eu merg pe tărie. Whiskey cream. Hai noroc.

Ați apucat să vedeți Rinocerii la TNT? Rinocerii de Eugen Ionescu, în regia lui Tompa Gabor. Știți vorba lui Berenger? ”Tăria omoară virușii, nu-i așa?” Nu-i așa?? Să știți că puteți viziona pe youtube premierele pieselor noastre de teatru. Căutați canalul tntm și bucurați-vă, e la liber. În fiecare miercuri, vineri și duminică. De la orele 20:00.

”Sunt ultimul om, și voi rămâne om până la capăt, sunt ultimul om, și voi rămâne om până la capăt, sunt ultimul om, și voi rămâne om până la capăt ….. ” – tot Berenger. Tot Rinocerii.

https://www.youtube.com/watch?v=Tug63dI4MEY

Eu plâng în noaptea asta. Ca mâine să mă pot ridica ușoară și plină. De omenie plină. D-aia de la bunul Dumnezeu, neprefăcută cu filtrul minții speriate de rinoceri sau alte năstrușnicii. Amin.

V. L.E. (adică very later edit) …. Al treilea pachet de țigări e gata fumat, mai fumez una dintr-al patrulea și mă culc. E aproape dimineață. mangă nu sunt, dar cine știe? Tocmai citesc o postare și comentariile la ea. În postare se întreabă cineva unde a dispărut luna de vreo cinci zile. La răspunsuri…. chestii logice, gen ”au schimbat sataniștii cerul, ăsta nu e cer, e o perdea, dar vor plăti și ei” / cineva întreabă, în aceeași linie foarte logică și coerentă de ce se vede totuși soarele pe timp de zi./ Cineva răspunde că e soare fals, totuși / Cineva certifică: Adevarat!…am controlat și nu este!..nici lună și…nici stele!!

Mno. Un CTC e oricând binevenit.

E.L.E: (extreemly later edit): Trei pachete de țigări, l-am început pe al patrulea. Am băut patru cafele, un litru de suc de sfeclă roșie, un ceai de cannabis (medicinal, fără THC, nu mă judeca, am trei tumori în cap și le duc pe picioare cu zâmbetul pe buze de ani de zile), și vreo trei litri de apă. Plus juma de sticlă de Whiskey cream. Mangă – nexam, dar măcar m-a pufnit râsul. Cine-a pus perdea pe cer?

Nu-nu. Încă un edit și-am plecat. Nu numai că au pus o perdea pe cer, dar Pământul, Pământul este plat! Oricine crede altfel este incult în cap, iar sataniștii cu cortina sunt nimeni alții decât reptilienii! Ah, nu în ultimul rând, ăia care contrazic toate cele spuse, folosindu-se de argumente științifice – sunt de fapt oamenii Matrix care slujesc satanei.

Mă uit ca proasta la gard, și mi-e bine, prietene, mi-e tare bine.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.