Sharing is caring!

Foarte prețioși suntem. Nimic, mă, da nimic nu se ridică la înălțimea pretențiilor noastre, nimic. Nu numai că nu se ridică, totul este prost, rău, urât, suspect. Totul. Nici măcar cerul n-a scăpat de măscăreală. Cerul nu e cerul! Cerul e o perdea, suntem păcăliți! Păi dacă și cerul e subiect de polemică…. ce să mă mai aștept cu privire la restul lucrurilor? Nimic nu-i bine. C-au pus imnul – de ce l-au pus, după ce că l-au pus mai cânta și fals. Altă dată ne lipsea imnul, de ce nu e imnul?. Alte vremuri. Context diferit. Totul se trăiește la cald. Când te proptești în bățoșenia propriilor tipare, fiecare lucru are o semnificație adaptată nevoilor tiparelor. La ăia din Italia am lăcrimat. Uite, domnule, ce nație unită! Dar ce suflete! Dar ce lecție! Ne-am promis solemn să facem și noi la fel, nu cumva să ne lăsăm la ăia. Na, bine, dar nu imnul, nu, imnul nu-i bun. Păi să nu ne bage guvernul pe gât chestii. Noi cântăm când vrem noi, ce vrem noi. Io dacă eram președinte vă puneam a doua zi Paraziții. Melodia ”Dac-aș fi presedinte”. Dar nu sunt. rezultă clar de ce (nu sunt Președinte) Au dat ordonanță cu recomandări – de ce-s recomandări. Trebuia impus. Au dat cu restricții ferme – nu-i bun. Suntem prizonieri. Au dat un interval scurt de ieșire din casă pentru pensionari – sunt nemernici, se răzbună pe bătrâni. Ca să nu mă refer la categoria aia specială (în general la ”speciali” intră grupele defavorizate intelectual) care își frecau mâinile, că în sfârșit ”li se taie din nas” bătrânilor. Totul are un iz politic, orice s-ar întâmpla. Dincolo de mișcări politice nu putem calcula. Apoi au mai adăugat un mic interval pentru persoanele 65+. Nuuuuuuu!!!! Nu-i corect! Discriminare! Nu-i ok! Și-au trăit viața, ce mai vor????

Nu ne este rușine. Deloc. Dar deloc! Ne-am burdușit mințișoarele cu dezvoltare personală și am învățat pe-de-rost ”să ne iubim pe noi înșine întâi de toate”. Ne-am emoționat la gândul că, în sfârșit scrie și în cărți că e perfect în regulă să fim egoiști, ba chiar e recomandat. Și n-am pierdut timpul. Ne-am adaptat rapid, nu cumva să treacă valul și să nu apucăm să ne bucurăm de el. Am dezvoltat un cult al Eului grosolan. Sub protecția tuturor acelor articolașe scrise de cele mai multe ori agramat. Așa scrie acolo. Și promite că vom atinge fericirea. Ceea ce e destul de logic, având în vedere că debarasarea de orice norme de moralitate sau etică – are ca rezultat eliberarea omului, exonerarea sa de orice responsabilități în propria viață și mai ales în societate. Suntem ființe sociale. Ei, și? Păi societatea trebuie să se raporteze la mine, eu sunt miezul, d-aia și trebuie să mă iubesc pe mine însumi, eu sunt the fucking one and only.

Atât de dezvoltați personal suntem. Vai de capetele noastre, vai și-amar. ”Să nu dai mărgăritare porcilor”, să nu ziceți că nu v-am zis de vreo 6 ani. Astea-s rezultatele. O adunătură de sociopați care la primul impas sfâșie tot în calea lor.

Am să pun între ghilimele postarea unei femei. Nu o editez, o așez cu copy-paste. Acea postare dintre multele, care mi-a pus mie capătul. Poate altele au fost și mai netrebnice, dar la mine asta a fost cireașa. Uite-așa scria doamna:

”……. …………. se simte înfuriată.

Asta-i Romania..asta-i guvernul….Sa va fie rusine!!! Te intreb atat,guvernule/parlamentarule (care vii cu ideei sa dai ordonante de urgenta prin care sa dai mai multe drepturi oamenilor care si-au trait tineretea),tu ai copii? Zi guvernule?! Ai copii?!? mai ales copii mici?! Copii care vor afara si nu inteleg ce se intampla?! NU Inteleg de ce ei trebuie sa stea in casa si nu au voie in parc,in timp ce “domnisoarele” de 70 de ani se dau in leagan si “cavalerii” de 80 de ani stau pe banci in parc,sa ii mangaie o raza de soare??!!! zi guvernule?? Ce sa imi mai mint copilul?? Nu are voie afara de ce?! Am obosit si am epuizat minciunile,doar ca sa il protejez pe el,pe mine,familia mea si nu il ultimul rand “domnisoarele si cavalerii” care au voie afara.daca ei nu se gandesc la noi,voi ce faceti?! Le dati si mai multa libertate,desi pe ei orcum nu ii tinea nimic in casa. Cat timp sa imi mai mint copilul,ca afara este frig,ploua,bate vantul,este bau bau etc…in ce mod sa ii mai explic copilului ca nu poate sa mearga cu mine la magazin (asa cum faceam odata in mod frecvent),ca sa isi aleaga el un dulce sau o jucarie?! Cat sa imi mai mint copilul ca nu isi poate vedea bunicii,verisoarele,rudele ptr ca sunt raciti si trebuie sa asteptam sa se faca bine,ca sa ne putem vedea cu ei…ai vazut vreodata tristetea din ochii unui copil care vede “afara” doar prin geam?! Zi guvernule??! Ai vazut??!! 
Asta-i guvernul nostru!! SA VA FIE RUSINE!!!

Text preluat, dar în concordanta cu ce gandesc!!!!!”

O mică observație întâi de toate. Dacă-ți ameninți copilul cu bau-bau – e trist. De-aici ai putea începe să-ți ajuți copilul. Nevoia lui cea mai mare nu este aceea de a ieși afară din casă, ci aceeaa de a fi securizat emoțional de mama lui.

Pe asta nu i-am zis-o. O aveam în gât, dar n-am zis-o. N-aș scrie nici aici dacă aș mai avea un strop de răbdare-n mine, dar deocamdată chestia asta cu răbdarea la mine e ”work in progress”. Sunt în faza ”loading……”

Pun cu ghilimele ce i-am răspuns totuși.

”Oamenii care si-au trait tineretea”, indiferent de revolta ta – sunt oameni la fel ca tine și copiii tăi, și au același drept la viață, nici mai mult nici mai puțin. În loc să te revolți, mai bine ai fi atentă să observi că aceleași condiții le sunt impuse și lor, cu precizarea că, pe când tinerii pot face toate acele deplasări la orice oră, bătrânii au acest drept doar câteva ore pe zi. Nu, tu nu ești discriminată, tu ești protejată, și discriminați s-ar putea crede ei, ”oamenii care si-au trait tineretea”. Dacă tu poți să ieși la orice oră să-ți cumperi un Furazolidon, ei pot face asta doar între anumite intervale orare. Copiii poți să ți-i scoți afară oricând să ia aer și să facă mișcare, cu condiția distanțării de alte persoane. Există opțiunea asta pe modelul de declarație. Și dacă tu crezi că stai în casă doar pentru a-i feri pe seniori, crezi greșit. Nimeni nu este ferit. Apropos, bunicii copilului tău tot la categoria asta intră.”

Nu vreți să știți ce alte comentarii la postare am citit. Vă dau două, de control.

”Asa gândesc și eu, foarte bine spus! Dar nu uita ca toate guvernele au înnebunit așa, ne arestează la domiciliu și ne vor docili. Nu e sănătos nici pt adulți sa stea între 4 pereti, dar pt copii care au nevoie de mișcare și soare. Cum sa blochezi creșterea și dezvoltarea lor, pt o luna, doua, noua sau cât mai fac ăștia experimente sociale?”

”Păi dacă moșii și babele stăteau in casă n-o mierleau”

Ăștia suntem, nație – dragă nație, după ce ne-am dezvoltat personal pe capete. După toți anii ăștia în care am năvălit la cultul Eului în căutarea miracolelor moca. Cultul Eului, am zis bine. Nu-i niciun Sine aici, pretenaș. Zero. Niente. Nada. Nichego. Voch’inch’. Nema ništa. Ioc.

O adunătură de toată frumusețea de răzgâiați strâmbători din nas cu ifose de primadone. Niște comentatori de excepție, niște critici în viață. Specialiști în ”Nu-i bine-așa” și ”Trebuia să” . Niște urlători cu plămânul sănătos. Niște făcători de istericale plini de resentimente și ranchiuni stocate în ani de zenuială pseudo-spirituală.

Iaca Zenul. Ciuciu barat. Solidaritate? Vezi de treabă, mână gâștele. Dac-am putea, ne-am da unii la alții în cap pe gratis, de plăcere. Nu știu voi dac-ați prins-o pe asta, circula săptămânile trecute online – ”ăia cu covid să facă o vizită pe la oncologie, că și-așa-s mulți acolo”. Băi, oameni ca mine și ca tine, împărțim același aer, același cer deasupra capului, același pământ pe sub picioare! Niște cretini, mi-am zis după ce am plâns cu suspine. Da, dar cretinii ăștia sunt mulți, cum facem? Cum facem să nu fim niște idealiști penibili? Știi câți bani dau eu pe pozitivismul ăla nerealist în perioada asta? Nu, mai bine întreabă-mă câți bani trebuie să primesc ca să fiu stare să mă cufund acum în găleata cu idealisme. Nu-i momentul acum, frații mei. Acum e momentul să pui mâna s-ajuți, sau să nu încurci. ăsta-i momentul. E un fel de moment zero, cum ar veni. Că ne-am bătut ani de zile cu pumnii în piept că suntem niște mari trăitori. Na – trăirea. TRĂIREA, nu teoria despre trăire. Nu impresiile despre cum ar fi trăirea bună și frumoasă.

Trăirea însăși. Practica, nu sentimentul gol. Acum se-ntâmplă. Ca atunci când ai făcut inundație. Nu mai ai timp de contemplat, de scos citate celebre, de filozofat. Pui mâna și freci prosopul, nene, nu înainte de a scoate din priză dacă e ceva pe-acolo. Acțiune. O trăiești. Că acuma-i de făcut, nu de opinat.

Acuma-i. Deocamdată ne-am proțăpit online și dăm cu parul. Toți avem idei, principii și competențe. Ne-am împărțit în strâmbători din nas și sarcastici negaționiști. Din două – una. Degrabă-ajutătorii sunt o minoritate care abia poate fi catalogată la ”diverse”. Unii au donat, ceea ce este minunat și extrem de folositor. Dacă majoritatea n-ar fi simțit nevoia să flegmeze judecăți de valoare împreună cu banii donați – ce categorie de trăitori s-ar fi constituit dintr-o dată. Dar ocazia n-a fost irosită.

Și aceia de la ”diverse” care se oferă voluntari? Aceia care nu dau bir cu fugiții acasă direct în spatele unui ecran plat, s-arunce cu opinii și mocirlă în tot ce mișcă? Anonimii societății dezvoltate personal. Am spus că m-am oferit pentru voluntariat. Un îndelung-comentator a opinat să nu-mi risc ”veața” pentru ”hoți care au distrus tot”. Ăștia suntem. Atât înțelegem. Atât facem. Ăștia-s ”sufleții” care au acum transcedentala ocazie să se redescopere și să se reconfigureze pe valori superioare. e romantică teoria despre ființare, mafrends, dar numai teoria.

Vorbea Oreste într-o seară cu un preot, și-i cerea câteva cuvinte de înțelepciune pentru cei care aleg să stea acasă. În ideea că toți fac asta, situația fiind asta și nu alta. Preotul a invitat lumea la biserică. Da? Să vină lumea la biserică, atât se poate. Atât este. Călcăm peste cadavre în numele ideologiei, băbăeț. C-așa a zis patriarhul, că nu trebuie pierdută credința credinciosului. Să nu ne fie frică, frica e de la diavol. Dar se confundă grav și impardonabil frica cu responsabilitatea, cu grija față de aproape. Și frica strigă cu două guri fix în curtea bisericii care prin această atitudine bățoasă arată fără perdea că Dumnezeu a devenit marcă înregistrată, accesibilă doar prin Ritual. Frica de necredință, frica de lipsire de Dumnezeu fără de ritual, frica de schimbare, frica de adaptare la situații de restriște. Mă doare!!! Cum să-L limitezi , cum să-i condiționezi prezența, cum să faci din Omniscient – un mic comerciant de tarabă? Te împărtășești – primești, nu te împărtășești – pa. E strigător la cer. Vreți să știți cum fac habotnicii? Păi fac mai rău ca toți dracii, creștine. De pe scaunele rezervate din Biserică, s-au postat pe facebook, și fix așa ca-n beserică – comentează tot ce mișcă și respiră, fac campanii mizerabile de șantaj emoțional și instigare la ură socială în numele lui Hristos. Cristoșelul nostru este mai răstignit ca niciodată. În numele Lui se calcă pe capete fără regrete. O perioadă de reconfigurare interioară? Tenc iu.

Pe ăia i-ați văzut? Ăia care se-ntreabă sugestiv dacă cunoaște cineva vreun caz de covid. Ăia-s la crem de la crem printre maiștrii neamului. Am zis bine – maiștri. Maestru – cuvânt prea mare pentru epoca asta. O adunătură de imbecili narcisici, paranoizi și psihotici. Stau ca niște căcați și împrăștie ce sunt prin jur. Unul nu s-a dus personal la vreo secție de infecțioase, să demonstreze că crede cu adevărat în ce spune. Nu, stau bine ascunși acăsucă cu dezinfectantul în mufă, și-i îndeamnă pe alții mai proști să iasă afară, că e ”făcătură”. Bubuie lumea de necaz, de morți pe bandă rulantă, de OAMENI care trec prin situații la limită – și ei râd ca retardații și îndeamnă la anarhie. Fac demonstrații de jmecherie, ei au dezjudecat conspirația, sunt nește dăștepți, nește superiori.

Clasica ironie ”Ați vrut spitale, nu catedrale” e-n gura marilor trăitori, asta-i. Care dacă nu dădeau o palmă la căcat parcă nu-l savurau corespunzător. Totul, totul se rezumă la propriul Eu și micile lui răfuieli. Atât. Grija pentru aproape e rară și hulită mai degrabă. Am ajuns să compătimim cadrele medicale care și-au pus mâna-n cur și-au luat-o la sănătoasa, să-i felicităm că ”nu s-au lăsat călcați în picioare” de mojicul sistem? Ce soi de de trăitori suntem? Ce fel de creaturi să fim, și de ce ne mai suportă Pământul?

Am vorbit despre ”noi” chiar dacă știu că-s mulți care nu se includ la cloacă. Dar zic de ce. Suntem diverși. Suntem în toate felurile. Dar suntem și un Tot. Ne place sau nu, conștientizăm sau nu – noi împreună suntem un fel de Organism. Nu, nu-i suficient să mă știu eu pe mine curată la suflet, sau lucidă, sau oricum altfel. Nu-i suficient. E ca și când locuiesc într-un apartament și-mi îngrijesc doar camera în care dorm, restul ducă-se. Înțelegi? Nu-i suficient. Totul ăsta e-n sarcina tuturor. Detașarea o fi un fel de (non)acțiune spiritualicească, dar limita dintre detașare și sociopatie e foarte fină. Sărită mult, prost și fără rost. Îmbâcsită cu aere de superioritate și (non)acțiuni criminale.

Și e ironic. Deși se impune autoizolarea fizică…. ei bine, acum mai mult ca niciodată este nevoie de Unime.

Și-acum e un fel de moment zero, cum ar veni.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.