Sharing is caring!

Știi, chestia asta cu ”Gone with the wind” îmi amintește de câteva curente de parenting modern care au contribuit la niște dezastre sociale pe mai multe planuri în ultimii ani. Unu – copii răzgâiați transformați în adulți iresponsabili, preponderent narcisici, și doi – adulți imbecilizați care se-ntreabă-n ziua de azi de ce dracu nu au o relație cu progeniturile pe care le-au crescut după cursurile cele mai șmechere de parenting. Cursuri care i-au învățat să-și ignore copiii cu brio fix acolo unde ar fi fost responsabilitatea părintelui să planteze semințe de discernământ. Semințe de inteligență emoțională. Semințe de adaptabilitate la Societate. Semințe de configurare a Eului în raport cu Lumea.

Și toate astea pornesc de la niște baze teoretice bune, sănătoase. Dar distorsionate prin interpretare.

Exemplu: este categoric indicat să lași copilul să aleagă pentru sine, însă asta vine odată cu procesul de maturizare cognitivă și afectivă, adică DUPĂ ce i-ai dat niște baze în prima copilărie. Adică în primii anișori de viață, copilul vine cu zero referințe la lumea în care trăiește, și ție, părintelui îți revine în sarcină să-l înveți. Îl înveți să mănânce, el nu știe, s-a născut doar cu instinctul suptului, pentru supraviețuire. Îl înveți să vorbească, pentru că la naștere nici să gângurească nu știe, ai copii? Îți aduci aminte în prima lună de viață ce ”scârțâituri” scoate minunea aia mică? Se naște doar cu capacitatea de a scoate sunete stridente în caz de disconfort (la fel ca instinctul suptului – îi servește la supraviețuire). Tot tu îl înveți și să meargă, și să știi că înainte de asta, tu ești acela care îl înveți să stea în fund. Tot tu îl înveți să socializeze din primele luni, să știi. Tu îl iei în brațe de fiecare dată când plânge, sau când ți se pare că gângurește spre tine, tu îi vorbești încontinuu chiar dacă micuțul tău nu face decât să scoată sunete aleatorii, îi arăți chestii, îi explici, te joci cu el, îl gâdili, îl pupi, îl arunci în sus, te maimuțărești în cele mai amuzante feluri pentru a-i provoca râsul, toate astea sunt forme de socializare. Copilul se naște doar cu nevoia de apropiere fizică, adică tot un instinct. Apoi treceți la chestii din ce în ce mai complexe. Îl înveți să deseneze chestii inteligibile, dacă ai copii sigur îți aduci aminte că primele lor desene sunt niște căcăreze încâlcite. Îi vezi progresul de la lună la lună în primii ani. Cu timpul treci la chestii mai complexe. Îl înveți că imaginea din oglindă este a lui, îl înveți să se îmbrace singur, să-și încheie nasturii, să-și lege șireturile, să meargă pe bicicletă, pe role, etc, etc… Înțelegi unde bat? Adică până să ajungă să aibă nevoie de libertatea de alegere, tu – părintele – îi pui niște baze acolo, în complexul aparat psihic care, în primii ani de viață poate fi comparat cu un calculator ultra-performant, dar fără niciun soft instalat. Tu vii și instalezi un program de operare și deschizi diverse foldere pe categorii de interes. Fără astea, oricât de performant ar fi – e inutil. Mai exact, până să ajungă minunea asta mică să-și formeze propriul discernământ, e treaba TA să-i arăți Lumea. Să-i pui bazele, fundamentul. Să plantezi acolo semințe de discernământ. Să îi arăți feluri de alegeri și ce implică acestea.

Nu îl naști și îl lași ”să facă ce vrea” că are propria personalitate, nu-i așa? Ar muri din primele zile. Și atunci de ce să te retragi din viața lui când are cea mai mare nevoie de tine? Sigur, de foarte mic este bine să-i implantezi ideea că alege pentru sine și că este o ființă liberă și iubită necondiționat. Dar nu faci asta ignorându-l de mic pe ideea că ”face ce vrea el”. Vre, se naște numai cu niște instincte de supraviețuire, d-aia se naște din tine, ca să-i dai din tine tot ce ai tu mai bun. Hrană, iubire, atenție, informație. Multă, multă informație. Copiii sunt niște bureței uscați, cam așa se metaforizează capacitatea și nevoia lor de absorbție. Tu ești acela, ție îți revine sarcina de a hidrata burețelul. Dacă tu îl ignori în loc să-i hrănești partea aceea de creieraș care cere ghidare, exemplificare, informație, multă, foarte, foarte multă informație, tu nu lași partea aceea goală, tu dai informația că nu merită atenție – și asta în cel mai fericit caz.. La fel cum stomăcelul său are nevoie de hrană. Și cu mecanismele sale psihologice în plină formare – procedezi la fel ca și cu trupulețul lui. Întâi se hrănește la sân, apoi trece și la biberon, apoi începe treptat diversificarea. Și, nu ai grijă doar să îl hrănești cu biberonul apoi cu mâncare din ce în ce mai solidă, nu, tu ai grijă și ce fel de alimente pui în bolul ăla. Că nu-i dai sarmale din prima, și fasole cu ciolan. Nici cola în loc de apă nu-i pui. Începi cu pași mici, în primă fază îi dai piureuri de legume și supici de pui. Până să ajungă la păsula cu ciolan…. este cale lungă. Dar tu știi ce este de făcut, și faci. Treci toate etapele astea fără să filozofezi asupra lor, lucrurile sunt destul de clare.

Așa se face că atunci când vine parentingul modern să-ți zică cum să educi copilul în spiritul libertății psiho-emoționale, tu trebuie să ai un discernământ propriu. Înainte de a-l lăsa pe prichindel să facă ce vrea el – e important să-i creezi bazele propriului discernământ. Lumea în care va trăi nu va fi niciodată una utopică. oamenii sunt diverși, copilul tău este o ființă socială și adaptarea sa la societate se face cu ajutorul tău. Lumea este și bună și rea, lumea este și primitoare și respingătoare, lumea este și frumoasă și urâtă, lumea este flexibilă, lumea este un organism care funcționează împreună, adică fiecare se adaptează în așa fel încât Totul acesta format din fiecare în parte – împreună – să funcționeze. Și adaptarea este un proces care trebuie dezvoltat din primii ani. Dacă tu nu pui bazele acestui proces, burețelul acela mic și dulce nu va rămâne gol, ci va absoarbe informația distorsionat: va crea un mecanism cognitiv de aversiune față de procesul adaptării. Ai creat un mic anarhist, ce-ai făcut Bobiță???

Îmi aduc aminte că toată povestea asta cu corectitudinea politică a pornit în primă fază cu basmele pentru copii. Nu-s bune, personajele antagonice sunt traumatizante, inoculează copilului frici existențiale, bla-bla…. Mă cruceam de fiecare dată când mai vedeam câte un idiot (om cu idei) cuprins de valul ăsta de isterie zen, și tot ce-am știut eu să fac a fost să persiflez curentul ce tocmai se năștea sub ochii mei. Nu făcui bine. Tăcurăm mulți pe motiv că nu te contrazici cu prostul, să nu fii mai prost ca el. Dar Paisie Aghioritul avea o vorbă mare (și nu numai el) – zicea că dacă taci în fața răului și prostului – contribui la propagarea răutății și-a prostiei, prin acceptare tacită.

Nu e bine, prieteni. Lumea a fost, este și va fi antagonică. Adaptarea la ea este vitală, pentru că suntem ființe sociale. Adaptarea presupune din start înțelegerea. Știi cum e atunci când intri pe întuneric într-un spațiu pe care nu îl cunoști? Te lovești de toate obiectele contondente din jur, răstorni chestii, dar mai ales te simți neputincios și lipsit de apărare. Cam așa și cu lumea în care trăim. Cu cât înțelegem mai mult despre ea, cu atât mai ușor ființăm. Și ca să înțelegi binele și răul – e important să afli că există.

Faci 8 ani de școală generală numai ca să pui bazele unei minime educații, da? Mai faci 4 de liceu ca să te pregătești pentru o specializare concretă în viață. Atunci alegi un profil. Mate sau uman, da? Dar încă nu pui bazele unei meserii anume. Încă te pregătești, în cazul în care alegi să faci o muncă intelectuală. Și chiar lucrurile meșteșugărești necesită trei-patru ani de școală profesională. Ani.

Corectitudinea asta politică vine odată cu generații îmbuibate de bull-shit psiho-emoțional, îmbâcsite de moloz cognitiv golit de orice urmă de discernământ. Generații de răzgâiați cu personalități impotente și sterili emoțional. Și e trist. E mai trist decât credem. Anulăm din ce în ce mai mult capacitatea de sinteză, discernământul, liberul arbitru. Sterilizăm totul până la sânge, și uităm că imunitatea este importantă.

Nu, imunitatea nu se întărește cu pilule din șapte plante bio și eco, raw-vegane, să știți. Imunitatea este un proces inerent organismului, te naști cu ea și o lași să-și facă treaba, așa cum lași inima să bată fără să simți nevoia să-ți pui aparate care s-o învețe ritmul vieții, sănătos fiind, da?

Știi cum văd eu că facem acum, din ce în ce mai mult? Organismul ăsta numit Societate își sofistichează imunitatea într-un asemenea hal încât vom ajunge să dezvoltăm boli autoimune, cu toții. Adică imunitatea își va denatura procesele inerente într-o asemenea măsură încât va ajunge să lupte inclusiv contra propriului organism.

Asta, prieteni, în limbaj popular, se numește bulibășeală totală. Și e trist. Nemaipomenit de trist.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.