Sharing is caring!

Am și eu câteva impresii personale cu privire la miturile din imaginea asta, în raport cu mine însămi. Care nu practic psihologia, dar am studiat cât trei la un loc. În timpul școlii, dar și după.

Pe rând, de la stânga la dreapta, de sus în jos.

  1. Terapia este (și) pentru oamenii care suferă de boli mentale incurabile, dar nu numai. Terapia este pentru oricine, iar roadele cele mai bune le trag tocmai cei care sunt sănătoși clinic. În niciun caz nu există ”cazuri pierdute” – ci mai degrabă terapeuți nepotriviți. Pentru că încă sunt nervoasă de la raportarea păcii, o zic și pe asta: Personal nu cred în ”cazuri pierdute”, dar cred foarte tare în terapeuți absolut incompetenți. Cu atât mai mult cu cât în ziua de azi au răsărit ca pirul așa-ziși terapeuți care n-au făcut niciun semestru de psihologie în viața lor. Legea le permite să se numească ”consilieri dezvoltare personală”. Am văzut la viața mea agramați și semi-analfabeți îndrumând oameni spre ”vindecare”. Praf și pulbere.
  2. Există zeci de tipuri de terapie, nu unul singur. De aceea terapia respectivă dar și terapeutul trebuie să ți se potrivească. Dacă nu există rezonanță între terapeut și client – poa să fie terapeutul premiant Nobel, cazul e pierdut. Între cei doi. De asemenea, un terapeut competent va depista din fașă compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre el și client, dar și dacă terapia pe care o practică acesta se potrivește omului din fața sa. Lucru pe care nu l-am prea observat, și pe care, cu această ocazie îl și taxez. Rușinică. În altă ordine de idei, da, la terapie vorbești despre problemele tale într-un fel sau altul, în funcție de terapia în care e specializat terapeutul tău. Din păcate, nu s-a inventat încă rezolvarea de probleme (mici sau mari) prin ignorare.
  3. Psihologii pot părea nebuni. Psihiatrii la fel. De regulă aceștia au prostul sau bunul obicei (tu decizi) să-și oglindească interlocutorul. Și asta pentru că, în general, un terapeut bun a lucrat cu sine îndelung. Reușind, pe această cale să te privească detașat și să îți pună uneori întrebări deranjante, enervante.
  4. Nu, nu toate terapiile durează mult, și nu, nu se vorbește numai despre părinți și sex. Ăsta-i un mit al celor care au văzut numai în filme ședințe terapeutice. Există terapii de scurtă durată, una dintre ele se numește cognitiv-comportamentală. Unde clientul sintetizează problemele cu care se confruntă, și primește un set de teme pe care să le aplice începând de la prima ședință. Temele nu reprezintă sfaturi, nici impresii cu privire la situații personale, ci un ghid de măsuri pe care să le ia omul observându-și reacții la la diverși stimuli. Partea cognitivă este stimulată aici, adică sesizarea tiparelor cognitive și remodelarea lor spre armonizare.
  5. Nicidecum. Personal nu îl iubesc pe Freud, dimpotrivă, sunt într-un fel de conflict cu abordarea freudiană. Sunt, în schimb, o Jungiană convinsă. Dar nici eu nu sunt un etalon. Alții sunt Adlerieni, spre exemplu. Eriksonieni. Etc. Ca informație adițională, Freud este un tip care a murit demult. Pe vremea sa a fost o somitate, e adevărat. El a format toți acești monștri sacri ai psihologiei, printre care se numără Jung, Adler și încă câțiva. Ei bine, ăștia câțiva s-au separat la un moment dat de Freud, și au dezvoltat curente noi în domeniu. Și apoi timpul a trecut, și s-au mai format și alte curente. În prezent, munca lui Freud este predată mai mult ca istorie în Psihologie, și nu ca metodologie de aplicat în terapie.
  6. Aici, personal cam ba da. Dar asta numai când îmi propun înadins, și aproape niciodată cu apropiații mei sau cu persoane care nu îmi solicită o opinie. Nu, nu sunt vreun guru paranormal, mă bazez pe niște date științifice destul de bine puse la punct. Se numește limbaj non-verbal și are legătură cu chestii direct din subconștientul omului exprimate printr-un proces numit Proiecție. Fiind exprimări ale subconștientului, acestea nu pot fi nici simulate, nici ascunse. Subconștientul este o instanță a aparatului psihic în care nu există funcție de judecată sau interpretare. prin natura sa, este cea mai sinceră instanță a psihicului uman. Un fel de păstrător al cheilor, a cărui sarcină este să protejeze integritatea unor programe personale, și, desigur, să le execute. Deci, atunci când îmi propun, da – pot cunoaște chestii despre un om, despre tendințele sale, despre mecanisme interioare ale acestuia. Desigur, nu citesc gândurile nimănui, și nici nu sunt vreun prezicător.
  7. De fapt, cam așa este. Psihoterapia chiar este, în general, scumpă. Cu excepția cazurilor clinice nici nu prea se primește trimitere de la medicul de familie pentru psihoterapie, și și în acele cazuri – trimiterea decontează o singură ședință pe lună. Ceea ce este nesimțit de puțin și total aberant. În condițiile în care ne dorim a fi o societate în care igiena psihică nu (mai) este un moft. Iar vremea Inchiziției a apus demult. Părerea mea.
  8. Psihologii nu sunt nici magi, nici șamani, nici vindecători. Dar pot părea uneori, atunci când par să înțeleagă despre tine chestii pe care nu le rostești în cuvinte. ”Magia” asta se bazează însă pe muuuuuult studiu. Citește punctul 6, explic în mare ce și cum.
  9. Nimeni nu este perfect. Cu atât mai puțin psihologul care are o muncă energofagă, pe lângă propriile probleme personale. Cam aici se și demonstrează că psihologul nu are nimic în comun cu magia. Categoric, un psiholog este mult mai bine documentat cu privire la felul în care se pot rezolva problemele cu care se confruntă în viață. Și se folosește de pârghiile existente cu care să se poată ”repara” atunci când este nevoie. Dar perfect – nu. Nu este. Psihologul este un om cu un aparat psihic – la fel ca toate ființele umane. Singurul lui plus este acela că-și poate recunoaște mai ușor diverse blocaje, și poate lua măsurile potrivite imediat. Ce vreau să menționez: Un psiholog nu se va ”repara” singur atunci când dă de un ”hop”. Și psihologul merge la psiholog!
  10. Una dintre stereotipiile cangrenoase cu care defilăm în viață. Lucru destul de bine oglindit în societatea contemporană, având în vedere actele de violență extremă, abuzurile în familie, tratate în foarte multe comunități drept normalitate, violurile nepedepsite corespunzător, crimele, etc. Toate sunt bazate pe paraziți mentali. Stereotipii. Chestii care, de altfel, se cam rezolvă în cabinetul psihologului. Adică s-ar rezolva, dacă lumea ar fi mai bine informată cu privire la importanța IGIENEI PSIHICE. Noi încă suntem în stadiul în care învățăm, cu greu, igiena fizică, deci…. mai avem.

Cam acestea sunt. Dar nu sunt toate, ci o parte dintre ele. Aș mai aduce în atenție un mit foarte răspândit și găunos – acela că PSIHOLOGUL ÎȚI DĂ SFATURI.

Ei bine, acesta este cap-coadă un mit, unul foarte prost. Niciun psiholog nu dă sfaturi, această atitudine ar intra în conflict cu însăși metodologia de lucru a oricărui tip de terapie din lumea asta mare. NU categoric. Sfaturile nu au nicio valoare terapeutică. Terapia se bazează pe conștientizarea propriilor tipare și, în general credințe personale intime. Conștientizarea lor. Intervenția cu sfaturi este contraproductivă, deci nu, nu și nu.

Facebook Comments

Un comentariu

  1. Aș fi interesată de o canapea, lungimea 1,80 .La un preț pînă în 1350 ron. Mi-ar place canapea Andreea. Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.