Sharing is caring!

Doamnelor și domnilor, atenție! Revelația anului! Nu-nu, a secolului!

După ani și ani…. (știți melodia aia de la Compact? ”mă voi întoarceeee…. după ani, și ani sigur voi veni… ) Opa, scuze, m-am autodeturnat personal de la propria revelație, chestie care oricum e de înțeles, și vine direct în probarea celor ce vor fi dezvăluite mai jos, dacă vor fi, căci mai există și posibilitatea să mă tot pierd în nenumărate gânduri, carele oricum nu e treaba mea să le am, și absolut, caaategoric, indubitabil rezultă că …. ce ziceam? A! Sarea! Să nu uitați să vă verificați cuprul din urină!!! Stai, nu, nu asta era, asta era o replică din ultimul meu proiect…. Una amuzantă, desigur, de aceea nici nu mă condamn c-am zis-o, deoarece căci râd cu lacrimi și-n ziua de azi, după n luate câte k repetiții și deja câteva spectacole difuzate…..

Când eram noi tineri, dimineața la răsăritul soarelui, când plecam de la petreceri care, evident țineau toată noaptea deși nu trebuia să scriem declarații cu scopul și durata prezenței pe străzile urbane ale patriei…. ce ziceam? A! Sarea! Nu! Compact! Cântam cu toții Compact, care era sarea și piperul, adică tot farmecul și încununarea cireșii de pe tortul bunei dispoziții, a prieteniei dintre noi, și a unei stări generale de apropiere sufletească – lucru la care sigur mă pricep că intră direct în competențele mele de femeie, unde femeia nu gândește dar simțește. Și asta sigur se petrecea cu mine, dar cred că băieții care erau și ei cu noi, aveau o denaturare de organ sufletesc masculin, că și ei cântau, ba chiar dădeau tonul, și unii aveau voci mai bune decât noi, fetele, care cântau cu ele (cu vocile lor, hai, mai scoateți și din contexte, că doar nu trebuie acuma să ne cramponăm în teoreme și analize pe text, doar suntem teligenți și înzestrați cu funcția superioară a aparatului psihic numită gândire, pffff, iar mă bag unde nu-mi fierbe oala, care nici n-am vrut, că tot ce ar fi de zis s-ar zice altminteri într-o frază scurtă, maxim două, depinde cât de filozof ești, și mai ales spiritual. Sau spiritualizat? Stai că m-am pierdut. Și paranteza aia am uitat s-o-nchid, ceea ce, din nou probează veridicitatea celor care… cu puțin ajutor divin, vor fi spuse până la urmă… asta în cazul în care mă adun puțin și reușesc să mă concentrez pe o idee clară. Efort suprauman, dar femeia poate orișice, sau cred că era „Zeii pot orișice”. Scuze, asta e din Odiseea, și o zice Ulise la un moment dat, povestind despre Hermes. Penultimul proiect la care am lucrat cu drag în ultimul timp, un triptic superb, ”HOMER SOS 2020”, care mai apoi, probabil pentru a atenua dramatismul și a nuanța partea pozitivă a vieții carele se susține pe sine însăși chiar și pe timp de pandemie, a devenit simplu și cuprinzător ”HOMER 2020”. Ași! Am deviat din nou, hai c-am închis paranteza ). Paranteză închisă.

Așa, și pentru că oricum am mai scris vreo pagină A4 (după estimările mele sărace care nu este treaba mea, ci doar o devianță de la firescul și eternul abandon feminin), pagină care mi s-a șters pe motiv că nu mi s-a salvat, o să trec direct la subiect. Bine, țin să menționez că mai bine că s-a șters singură, deoarece că oricum am bătut câmpii grav, și nici pe-aproape n-am fost de tema pe care tot încerc s-o dezbat, care eu nu reușesc să mă abandonez ei, ci tot mă chinuiesc gândurile, fix ca în melodia aia de pe vremea mea cu ”Amintirile mă chinuiesc / Amintirile mă răscolesc / Nu mai rezist….”

Bine, eu mai rezist, dar asta-i și dovada anomaliei care îmi provoacă suferință, că n-aș mai suferi atât dacă n-aș mai rezista. Sigur, eu găsesc aici un paradox, dar cine poate pe-un zeu să-l vadă / cu ochii lui, de nu vrea însuși zeul, / Când el se poartă-ncoace, sau încolo….? Nu, stai, asta-i din Odiseea, o zice Ulise, n-o zic eu. Bine, clar c-o zice Ulise, bărbat fiind, care bărbații le au cu gânditul, nu ca femeia, care în loc să se abandoneze bărbatului, să alimenteze cu energie gândurile și planurile bărbătești, ea vrea, nesăbuita, să gândească cu capul ei drăgălaș numai bun de pus în vitrină sau în lada cu vechituri, depinde de impulsurile bărbatului, că la el stă acțiunea, pe când femeia se abandonează, dacă chiar vrea să-i fie bine…

Mă rog, văzând că mă tot abat de la tema principală, și-o iau pe diverse arături cognitive din lipsă de concentrare pe bază de construcție dă la mama ei cum ar veni, că de fapt și de drept eu, ca femeie ce sunt nici n-ar trebui să mă chinui să gândesc, o să atașez un print-screen cu Revelația. Dacă nu mă iau cu altele.

Așa. Hai că am reușit până la urmă acest exercițiu de concentrare tipic masculin, care îmi va aduce cu siguranță vreo minim spre maxim 7 ani de ghinion, dar asta este, îmi asum, ce nu fac eu de dragul gânditului cu propriul căpșor cârlionțat cu zâmbet angelic și ochișori de drăcușor împielițat, numai bun de posedat de un mascul feroce, carele staaaaaiiiii, nu te gândi la nimicuri existențiale, boss, gândește în termeni superiori ce naibii, deci un mascul feroce care cu forță și precizie să-mi dea direcția. Adică ca un fel de busolă, dar poate fi și ca o giruetă, mai ales în cazul meu care nu numai că sunt o zodie de aer, dar zice lumea că-s și ca un uragan când îmi ies din pepeni, care noroc că se petrece rar, altminteri m-aș vedea nevoită să-mi petrec viața în reamenajări interioare, ca să nu mai zic de necesitatea unui barter sau ceva de genul cu UPU, în caz de forță majoră când suflu vânturi turbate spre persoane de gen masculin care în general sunt mai sensibili ca noi, femeile, și la primul impas (sau impact?) leșină și chestii de genul.

Bun. Hai că mă rezum la esența revelației anului, sau a secolului, dacă nu a mileniului. Sursa nefericirii mele s-a descoperit, după îndelungi cercetări și chibzuințe masculine, care era și normal, datorită că gânditul este pentru bărbat. Luați aminte, femei, că doar n-oi fi singura care-a călcat în străchini, și deci poate că vă identificați cu drama prin care trec eu ca gâsca prin apă, sau cum Dumnezeu era vorba aia de duh, că de când mi s-a confirmat că gânditul nu doar că nu mi se potrivește din fire, dar mă mai și duce în suferință, parcă îmi dau și singură seama că chestia asta nu-i pentru mine, și de emoții mă pierd în detalii nesemnificative, încurcându-le între ele mai abitir ca numerele de la loterie.

O loterie a fost și viața mea până-n momentul de față, care mi-a dezvăluit, în sfârșit, menirea în viață cu tot cu calea unică de urmat, cu grija aferentă situației, desigur, aceea de a nu urma nimic de capul meu, căci asta e treabă de bărbat. Polii nu trebuie inversați niciodată, așa că am decis să mă supun adevărurilor supreme, și să mă conformez pentru a-mi găsi și eu fericirea. Sper să nu-mi pierd ideile pe parcurs, că și asta e o chestie de cogniție până la urmă, ceea ce… așa cum bine s-a punctat – n-ar fi treaba mea.

Acestea fiind spuse, mă abandonez corect, corespunzător, aferent pentru condiția feminină de feminitate care este, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, sau cam așa ceva. Deci, dacă nu mai auziți de mine, să știți că v-am iubit, prieteni, carele este un atribut feminin, pun rămășag pe chestia asta, și bag și mâna-n foc. Deocamdată nu beneficiez de giruetă, lucru ușor de înțeles în contextul acestei revelații, căci probabil dacă nu chiar sută-n sută că bărbații adevărați nu s-au lăsat păcăliți de chipul meu feminin de o simetrie impecabilă, și au intuit (desigur, aceasta nefiind o chestie masculină, dar vorba aia, cine să judece, că io-s cu sacul de iluzii după mine după atâția ani de gândit cu capul meu….) deci au intuit, sau, hai, fie, au depistat din prima natura pervertită ce mă caracteriza, și clar nu s-au legat la cap, preferând să purceadă negreșit în căutarea unei fericiri corecte, corespunzătoare, aferente.

Să-mi țineți pumnii care vă sunt dragă așa cum am fost eu, să nu cumva să plonjez direct în Absolut, că șanse sunt, la cât de hotărâtă mă abandonez, fără stâlpul de rezistență, forța, precizia și direcția care este. Adică la mine ioc, dă dășteaptă ce-am fost, că m-a mâncat în zone dubioase pân-acu, în loc să-mi văd de lungul nasului și alte chestii feminine. Hai, pup all. Hugs și vreo doișpe hearts, tipic feminin, care de-acum m-am hotărât definitiv și irevocabil să fiu, acesta fiind un ultim act de gândire cu capul meu drăgălaș, numai bun de giugiulit și alte chestii. Mai atașez vreo patru angel-faces, să se știe în caz că nu s-a marcat.

N.B. Acesta este un pamflet, vă rog să-l lecturați ca atare.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.