Sharing is caring!

Nu mai departe de ieri am luat în zeflemea o postare a unui coach misogin. Nu deschid bine facebook azi, că-mi și apare o postare recentă a aceluiași autor de idei numai bune de pamfletat, căci dacă l-aș lua în serios – m-aș îngrijora pentru mine. Când mi-oi pierde simțul umorului – apăi atunci o fi grav. Pân-atunci există speranță. Nu rezist tentației, așa că rămân o clipă la postare, să citesc ce zice omul. Cum speranța moare ultima, îți dai seama că am tendința să sper că voi găsi o dezmințire, poate că la rândul său a făcut un pamflet și, necunoscându-l – nu m-am prins. Slabe șanse, că de-a lungul timpului mi-a mai apărut prin cronologie cu tot felul de inepții. Citesc. Dublu OMFG. Triplu.

Băbăiatule, omul ăsta este un fericit. El a găsit efectiv problema OMENIRII, deci nu a unui individ sau a unui grup de indivizi, nu tată, el a țintit big, și a și reușit! Deci, omenire, pe cai că se filmează! A venit omul cu Soluția!

Mă întreb în sinea mea de ce poposesc acolo. Am atâtea chestii de manageriat în viața asta, e o pierdere de timp. Este de-a dreptul ridicol. Hai, fie, ieri am râs puțin, m-am detașat poate de toată seriozitatea impusă de un zbucium interior de-o intensitate catastrofală, a fost bine, am fost bine, am râs. Dar hai să mai râdem și din motive haioase. Hai să ne exersăm simțul umorului de calitate. Hai, treci peste, fetiță, și vezi de ale tale. Dă scroll în jos, vezi ce-au mai postat și alții, sau deschide cartea aia, că doar nu se citește singură. Dau, chiar dau scroll în jos, dar revin în sus. Nup. Nu mă pot conține. Ceva acolo mă zgârie într-un loc (probabil) sensibil. În continuare inserez postarea, fragmentată în 3 printscreen-uri, din cauza mărimii. Adică o postare lungă în care se vorbește mult și prost despre… nimic.

Mnu, nu am nicio problemă cu sexul, cu sexualitatea. Chiar n-am. Și, cu siguranță în etapa asta din viața mea, îmi pasă prea puțin de sexualitatea semenilor mei. De fapt, cred că niciodată nu mi-a păsat. Da, știu unde mă zgârie. ”Problema omenirii” – acest enunț stupid. ”Problema omenirii”. Carevasăzică cineva cu titlul de coach enunță cu o zeflemea tâmpă ”Problema omenirii”. Și dă soluții. Serios? Tocmai mă confrunt cu o ”problemă” existențială, așa că empatizez din plin cu ”Problema omenirii” din a cărei tagmă, desigur, fac parte. În ”omenirea” asta intru și eu, o compun și o conțin, prin urmare o tratez cu cel mai profund respect și cu cea mai intimă considerație. De-a lungul timpului, mi-am tot alimentat partea mea de emisie din Tot, cu ce am avut mai bun. Umorul a fost, de departe una dintre contribuțiile mele de succes în această continuă reconfigurare a Totului. Apoi claritatea, atât cât mi-a stat în putință. Introspecția onestă, uneori de-o sinceritate crudă, abruptă chiar, dar de fiecare dată cât se poate de constructivă.

Despre relații romantice și sexualitate mi-am permis mai puțin să vorbesc, preferând să schițez idei despre relația interumană ca o consecință a relației cu sine. Asta stă la baza tuturor tipurilor de relații, și m-am concentrat pe idei simple și accesibile tuturor, care să formeze o bază în tot acest labirint emoțional. Relația romantică este o chestie individuală. Nu poate fi generalizată, pentru că aici intervin factori unici care aparțin exclusiv unui individ într-o relație unică cu un set unic de factori aparținând unui alt individ. Două configurații unice și raportul dintre ele. Dinamica relației dintre două persoane este ca un fel de amprentă formată o singură dată în istoria universului. Sigur, putem generaliza idei despre comunicare eficientă, despre emoții constructive, etc, dar acestea își vor găsi o aplicabilitate relativă. Fiecare cuplu în parte se formează și există într-un pattern propriu. Vorbim de istoria personală a celor doi indivizi care formează cuplul, asta implică două tipare cognitive unice – cu credințe, nevoi și complexe unice, mă rog, e destul de complexă toată chestia asta cu relațiile romantice, și, dacă vrei să faci lumină în zona asta – este clar că nu te limitezi la generalizări, bagatelizând totul.

”Problema omenirii”, acest enunț ignorant urmat de un set de fraze adunate parcă aleatoriu dintr-un jurnal infantil al complexelor pubertine…. Un enunț lansat public cu aroganța atotștiutorului ce-și pricopsește uneori nefericiții din jur cu nectarul cunoașterii transcedentale. E coach. unul fix specializat pe relații, deci… cum să nu-i mănânci din palmă? Comentariile din subsol confirmă ce zic eu aici. Și m-a zgâriat pe cerebel. Dacă chiar e coach și are și clienți… ei bine, îi compătimesc. Ne mirăm că suntem din ce în ce mai frivoli? Păi să nu ne mai mirăm. Dacă statul permite, ba chiar împuternicește astfel de imbecili, de analfabeți funcționali să consilieze persoane de bună credință aflate în diferite forme de impas, ei bine, să nu se mire nimeni că ne transformăm, de la an la an – în niște bufoni amărâți. Bufoneria este ridicată la rang de spiritualitate.

Așa. Postarea. O să las și eu mai jos niște idei simple și cuprinzătoare, ca un fel de contrabalanță la balastul aruncat în eter de un individ ce-și manageriază public, ca un sistem de coping defectuos – propriile complexe existențiale. Nu mă refer exclusiv la complexe în zona sexualității, mă refer la complexe în general.

1.”Problema omenirii” – este că… în fond nu are nicio problemă, are doar exerciții de rezolvat. Exercițiile sunt multe și destul de complexe pe alocuri. Toate egale în importanță, pentru că omenirea este formată din diverși indivizi diferiți care contează în mod egal. Dinamica acestei relații formată din suma a câtorva miliarde de indivizi – este ne-problematică în ansamblul său, ea supunându-se unui set de reguli diferite de regulile interrelaționării în grupuri sociale restrânse. Părerea mea de moment, formată după mulți ani de căutări. Pentru a înțelege Unimea ar fi indicat să studiezi profund câteva domenii, printre care se poate număra (și) psihologia, atât cea individului cât și cea a maselor, însă nu ca fundament care să stea la baza formării unor ipoteze. Fizica cuantică, misticismul, istoria religiilor, arheologia, antropologia ba chiar și astronomia – sunt imperios necesar de stăpânit înainte de a te avânta să formulezi teorii privind existența sau non-existența unei ”probleme” în ceea ce privește Omenirea.

2. Cel mai spiritual cuvânt poate fi ”iubire”, dar nu sunt foarte sigură de asta, este posibil ca termenul acesta să reprezinte doar o fațetă a unui întreg, vorbind despre spiritualitate. Spiritualitatea se referă la Spirit, iar despre spirit știm destul de puțin într-o eră dominată încă de paradigme materialiste, în ciuda progreselor științei, care postulează de ceva vreme teorii similare teoriilor spirituale emise de-a lungul timpului de diverse culte mai mult sau mai puțin religioase. Citește pentru început ”The Tao of Physics” scrisă de Fritjof Capra, și mergi pe firul ăsta. Aceste descoperiri în știință nu sunt încă predate în școală, și nici nu prea se înghesuie nimeni să le promoveze public. Câteva cărți aproape anonime scrise de fizicieni, și câte un documentar rătăcit difuzat pe canale cu o categorie de public restrânsă.

3. ”Futut” – oricât de divin ar părea orgasmul – nu este un cuvânt spiritual, și, în general sexul are legături tangențiale cu spiritualitatea. Merge vorba-n târg că spiritul este androgin, astfel că sexul este o formă primară a omului de a experimenta conectarea cu alți semeni, și, în altă ordine de idei, are un potențial destul de redus, având în vedere că acest tip de conectare are doar doi participanți (trei, patru – în cazuri restrânse). Interconectarea, Unimea despre care se vorbește atât în spiritualitate cât și în fizica modernă – se referă la o conectare a tuturor, astfel că … sexul nu este neapărat cea mai tare chestie din univers, vreo soluție supremă la vreo ”problemă a omenirii”. În altă ordine de idei, ”futut” este o formă vulgară de exprimare, oricât ai fi de deschis la minte sau dezinhibat, sau detașat vorbitorul. Este un argou. Acest argou, dincolo de sensul care se referă la relația sexuală, are încă câteva sensuri, niciunul pozitiv. Adică este o expresie care implică mai degrabă lipsa unei spiritualități intrinseci, având sensuri dizarmonioase.

4. Prezența lui Dumnezeu nu se regăsește în biserici. Dumnezeu, Creatorul, Sursa, sau cum dorește fiecare să-i spună – nu are nicio legătură cu forma densă de energie cu care avem noi de-a face în această formă de existență. Prin urmare, depășește capacitatea noastră momentană de înțelegere și contextualizare. Categoric însă, Dumnezeu nu este divizat în câteva bucățele egale și partajat în biserici. Deci, Prezența lui Dumnezeu (a Tatălui, a Sursei, a Creatorului, a cum vrei tu să-i spui conform weltanschauungului tău) da, poate reprezenta un exercițiu de căutare și înțelegere al omenirii în actuala sa formă de existență, poate chiar unul superior actului sexual indiferent de emoția implicată. Net superior ”fututului” – care nu este altceva decât un argou cu diferite sensuri vulgare și conflictive.

5. Faptul că lumea este plină de cărți nu duce automat la concluzia că omenirea citește mult, cu atât mai puțin ar putea însemna vreodată că omenirea, citind cărți – capătă neapărat cunoaștere sau înțelepciune. Așa cum, dacă există guruși nu înseamnă că omenirea e o comunitate de adepți ai îndumnezeirii în diferite forme, nici pe departe. Gurușii, autentici sau impostori, sunt la fel ca… măcelarii, pantofarii, inginerii, croitoresele, scriitorii, sculer-matrițerii: toți au o clientelă personalizată. Atât. Prezența lor în lume, într-un număr mai mic sau mai mare – nu are nicio legătură cu vreo potențială rezolvare a vreunei ipotetice ”probleme a omenirii”. Tot așa cum, existența într-un număr mai mic sau mai mare a psihologilor – nu are nicio legătură cu deschiderea față de diversele tipuri de terapie. Mersul la psiholog încă este considerat tabu în multe comunități, iar importanța igienei psihice este total ignorată în cele mai multe cazuri. Noi, ”omenirea”, tocmai ne luptăm cu ideea de igienă fizică, deci…

6. Oamenii chiar întrețin relații sexuale. Unii chiar prematur – vezi numărul de copile care nasc copii peste tot în lume. Vezi numărul de avorturi în lume. Avortul, ca și nașterea de copii – vine întotdeauna după un act sexual sau mai multe. Oamenii întrețin relații sexuale mai mult decât aleg să comunice, spre exemplu. Vorbim despre Omenire, în general, da? Oamenii întrețin relații sexuale de toate felurile, în orice context. Lumea e plină de amanți, lumea e plină de incest, lumea e plină de pedofilie, lumea e plină de zoofili, necrofili și alte categorii de deviați, lumea face sex. Impulsul sexual este, de cele mai multe ori, mai greu de stăpânit decât foamea. Oamenii fac sex. Mult, des, în toate felurile. Și da, oamenii se și fut în toate felurile.

7. Sexul este un act instinctual, adică fiecare om se naște cu un set de instincte menite să-i servească pentru supraviețuire. Supraviețuirea speciei se încadrează la același instinct de supraviețuire. Oamenii, în general știu să facă sex. Desigur, ”fututul” e o chestie care se învață. Mai ales în sensurile sale care nu au legătură cu actul sexual. Altminteri, actul sexual vine ca o consecință a felului de uniune dintre două (sau mai multe) persoane. Astfel că, da, sexul poate fi diferit în funcție de partener și sentimentele implicate în actul respectiv. Nu, nu se învață, învățarea implică partea rațională a individului, și implică replicări mecanice ale unor posturi fizice, eventual. Lucru care exclude tocmai partea spirituală din act, și anume emoția și libera exprimare a acesteia. Deci… după umila mea părere, cred că majoritatea persoanelor care sunt cât-de-cât în contact cu propriile trăiri – știu să facă sex. CUM – este o chestie care ține de fiecare individ în parte, și de dinamica relației cu partenerul. Nu există rețete universale, punct. Singura rețetă oarecum general valabilă, ar fi, eventual, să implice dorință și atracție reciprocă. Dacă acolo e și îndrăgosteală sau – cazul și mai fericit – iubire reciprocă – succesul e garantat, dacă pot să-i zic așa. Asta, în cazul în care înțelegem că sexul este un act de comuniune între doi indivizi, și nu-l confundăm cu vreun exercițiu sportiv. Că dacă-i de sport, așa, de acrobație… mno, ce să zic, se învață…. Numai că n-are nicio legătură cu spiritualitatea, și nu, nu rezolvă nicio ”problemă a omenirii”.

8. Majoritatea bărbaților chiar au auzit de termenul acesta ”Continență”. La fel ca majoritatea femeilor, de altfel (este foarte deranjantă dialectica asta. Induce o falsă problemă, la care numai el are o la fel de falsă soluție). Continența sexuală este o practică de magie orientală, și are ca scop ultim, dincolo de controlul asupra propriilor impulsuri, o expandare a nivelului de energie, și, implicit a conștiinței. Un proces alchimic cu țintă precisă, aceea nefiind orgasmul, orgasmul fiind eventual o etapă nesemnificativă din tot procesul. Continența sexuală, fiind o practică de magie, evident – se face conștient și asumat de ambele părți. Adică… nu, n-are nicio valoare dacă io-s o nimfomană și decid să ”mi-o trag” cu unul care practică continența. Continența se practică de ambele părți, și, așa cum spuneam, are implicații de natură energetică și ezoterică. Altminteri, nu garantează nici orgasmul, nici plăcerea actului în sine. Domnul coach minte cu nerușinare, și manipulează tare prost, de la început până la final. Știi cum e manipularea? Să emiți idei bazate pe anumite părți de adevăr, întortocheate și denaturate așa încât să inducă în eroare. În scopuri lipsite de moralitate, desigur. Cam așa și cu nenea ăsta. Dincolo de asta, privind continența sexuală – personal, nu sunt un fan, și nu cred că se potrivește oricui. Cu siguranță scopul său în sine nu este unul sexual, astfel încât nici adepții acestui tip de sexualitate nu sunt întotdeauna compatibili cu practica. Sper că m-am făcut înțeleasă.

9. Nu, nu toate femeile își doresc ca actul sexual să dureze cât mai mult. Aceasta este o minciună lipsită de imaginație. Nu, actul sexual nu are un standard de timpi conform căruia sexul a fost bun sau rău. Aceasta este cea mai nătângă viziune asupra actului sexual, categoric demnă numai de cineva care consideră că ”problema omenirii” este ”fututul”. Am să mă refer la persoana mea în acest subiect, deoarece din această poziție am cea mai mare expertiză. Pentru mine actul sexual este perfect atunci când simt atracție, plăcere și orgasm. Pot ajunge la orgasm într-un timp foarte scurt, depinde de mai multe variabile. Puțin îmi pasă dacă actul sexual durează jumătate de minut, trei minute sau 20. De fapt, posibil să-mi pese dacă avem nevoie de minim 15 minute să avem un orgasm. Înseamnă că avem o problemuță acolo, cu excepția cazului în care am stabilit amândoi că vom practica continența sexuală, ceea ce – în cazul meu este exclus. Sunt interesată de câteva practici de magie, dar cea tantrică nu se numără printre interesele mele. Deci 15 minute de sex – pentru mine nu e nici plăcere, nici senzualitate, nici nimic. Reprezintă maxim un semn de întrebare – ce-i greșit acolo? Atât. Apoi. Personal, sexul este un act intim între mine și un tip cu care am o relație de iubire. Nu, nu e o prejudecată, nu are nimic de-a face cu moralitatea sau cu dogmele de orice tip. Are legătură strict cu sistemul meu interior de ființare. Atracția sexuală e o consecință directă a unui sentiment de apropiere și compatibilitate emoțională. Așa că… asta cu toate femeile vor ”să se f..tă” cu tine dacă ești continent… e un mare bullshit. Or fi multe femei, nu contest, dar asta nu are nimic de-a face nici cu spiritualitatea, nici cu omenirea, nici cu sexul de calitate, nici cu nimic. Are de-a face cu gimnastica și cam atât.

10. ”Femeia vrea p…lă” – expresie absolut cretină care arată sistemul de valori al vorbitorului. Nu, nu sunt deloc pudică, ba chiar uneori mă exprim deochiat, mai ales atunci când doresc să dărâm anumite bariere. Nu am niciun complex cu privire la feminitatea mea, și nu sunt vreo feministă. Totuși, această expresie cu pretenția de adevăr universal și în contextul unei ”probleme” a omenirii…. ei bine, ejprafretardatule, ca să fiu cât se poate de civilizată. Iar chestia asta cu bărbatul alfa…. O să mă rezum la câteva idei principale. Femeia în general vrea p…lă pe fond emoțional, de unde rezultă că femeia în general vrea afecțiune și protecție. Tot emoțională. Cel mai facil mod de a arăta sau cere chestia asta este tocmai făcând sex. Dar femeia nu prea vrea p…li la kilogram, oricât de antrenate ar fi alea pe continență sau alte minuni. Femeia vrea o anumită p…lă, și pe aia în general o vrea din considerente care nu au nimic de-a face nici cu forma, nici cu culoarea, nici cu schemele cu care tu, ca purtător de p…lă te poți mândri. Femeia vrea emoție. Deci poți să fii tu… rupt din soare, dotat triplu, acrobat, continent, naiba mai știe cum – dacă n-ai excitat-o pe la creieraș – du-te culcă-te, că sex nu primești. Asta despre femeie în general. Excepțiile întăresc regula. Ia de-aici insider secret.

11. Sunt foarte puține persoane, atât femei cât și bărbați – care își aleg partenerii sexuali exclusiv în funcție de aspectul fizic. În general adolescenții își fac alegerile după criteriile astea, lucru care confirmă odată în plus că toată această postare vine ca un sistem de coping al unui om cu complexe pe diverse planuri, printre altele cu un blocaj mare și lat undeva în perioada pubertății sau a adolescenței. Așa. Nevoia adevărată pe lumea asta dacă s-ar reduce la una singură – sigur nu s-ar reduce la sex. ”Dacă oamenii s-ar f..te” – de fapt oamenii chiar fac sex. A, că sunt cazuri de persoane care, din varii motive nu fac sex – perfect adevărat, numai că ne-făcutul de sex nu are legătură cu ceva legat de actul sexual, ci mai degrabă are legătură cu un context emoțional, organic, sau de context social. De unde rezultă că nevoia adevărată a omenirii poate avea legătură cu echilibrul emoțional, nu cu sexul. Iar asta cu… ”dacă oamenii s-ar… și ar ști cum să…. atunci ar fi mai puține războaie, crime, dezbinare, suferință…” – oamenii s-au tot ….. și în diverse feluri. Dar războaiele, crimele, dezbinarea și suferința… au legătură cu chestii care depășesc sexualitatea unei persoane, believe it, or not. Sigur, dacă ești ciocan, tot ce vezi în jur sunt cuie. Chestie de insight, mă rog.

Cam atât despre elucubrațiile unui coach. Relationship coach mai precis. Ne mirăm că lumea e din ce în ce mai denaturată? Că suntem tot mai răi, mai lipsiți de o minimă autocenzură, mai agresivi, mai lipsiți de empatie, mai superficiali? Să nu ne mai mirăm. ”Femeia vrea p…lă. Multă, multă p..lă. Ești adorat de femei dacă f…ți bine. F..ți bine dacă o ții pe aia în … minim 15 minute, aiae. Femeia nu trebuie să gândească, asta e treabă de bărbat.” Etc… Da, pământul e plin de cărți, dar lumea nu prea mai citește. Unii citesc articole agramate postate la liber în spațiul public. Sau publicații care se pretează la fake-news, deoarece le permite legea. Da, e plin și de biserici, dar bisericile sunt locașuri de cult. Diferite culte. Religii. Religia nu este un garant al apropierii omului de Dumnezeu. Ba chiar, de foarte multe ori, religia a dezbinat, a torturat, a ucis. Da, avem și guruși și psihologi și filozofi și de toate. De toate categoriile avem. Dar lumea caută tot mai mult miracolul în trei pași simpli, iar aceasta este promis numai de bloggerii, ”terapeuții”, ”coachii”, ”maeștrii” aceia impostori, care vând o marfă contrafăcută. Iar lumea continuă să cumpere iluzii, pentru că iluzia nu implică nici efort personal, nici responsabilizare. Lumea vrea să slăbească mâncând, să se îmbogățească peste noapte, de preferat în week-end, într-o zi nelucrătoare, și să se vindece înghițind o pastilă magică.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.