Mie-mi place nespus cafeaua. De asemenea, îmi place să scriu, și îmi place și mai mult să citesc. Motive deja suficiente pentru existența acestei cafenele. Am un fel de alergie la stereotipie, clișeu, bullshit de orice natură.  Acesta este un centru de combatere a stereotipiei, adică te invit să pui mâna, să contribui cu ce poți.

Despre mine în câteva idei principale, ar fi de zis cam așa: Am formare în jurnalism și psihologie. Am și un anișor de drept, dar nu cred că se pune, deși, uneori par exact avocatul diavolului, zici că-n anul ăla l-am avut drept mentor pe însuși Scaraoțki.
Cea mai mare parte a vieții mele am fost jurnalist de televiziune. Am început de junioară, la 19 ani. Am făcut reporterie de teren, dar mi-am băgat nasul peste tot, în timp. Am învățat să filmez, să montez, am făcut emisiuni, am coordonat redacția.
Într-o bună zi m-am lăsat și nu am mai privit înapoi.
Încă nu regret, și deja am trecut testul timpului, pentru că aproape se fac 10 ani de-atunci.
Așa cum nu regret nici cei aproape 10 ani petrecuți în slujba celei de-a patra puteri în stat. Întâi pentru că am avut terenul potrivit nebuniei din capul meu, zvâcului neobosit, curiozității nesecate. Și apoi pentru că din copila care-am fost, am devenit o femeie puternică, bine pusă la punct pe atât de multe planuri.
Am învățat să mă informez cu discernământ, să caut acul în carul cu fân atunci când am nevoie, să exprim clar și curat ceea ce am de spus – oh, și asta este ceva nemaipomenit! – am învățat să pun întrebările potrivite răspunsurilor pe care le aștept în orice situație, am învățat să-mi chibzuiesc vorbele, am învățat să tac, să mă dedic, să nu obosesc niciodată în căutările mele.
De psihologie m-am apucat pentru că într-o noapte am visat un domn care se numea Carl Gustav Jung, și acest distins profesor, purtând un halat alb, deschis în față, îmi prezenta foarte protocolar clinica sa, îmi prezenta particularități ale unor cazuri, și-mi spunea să fiu foarte atentă, pentru că într-o bună zi îi voi prelua munca.
Dimineață când m-am trezit am râs și m-am autopersiflat spunându-mi că subconștientul meu are un mod umoristic de a-mi sugera că trebuie să merg la psihiatru.
Totuși, în timp ce-mi savuram cafeaua, am căutat pe google imagini cu profesorul din vis.
Am avut un șoc atunci când am constatat că omul din visul meu era chiar Carl Gustav Jung, așa cum îl vedeam în poze.
În următoarele zile mi-am făcut rost de mare parte din opera sa, și-am pornit pe un drum care nu are cale de întoarcere.
Am început să scriu ca o necesitate interioară pe care nu am reușit niciodată s-o etichetez. Și scriu… scriu….

Facebook Comments